interviu
stats

"Teatrul ar trebui sa fie un instrument care sa provoace cunoasterea" (partea I)

E dupa-amiaza, intre doua repetitii. Holurile… pustii. Deschidem ferestrele salii „Aglae Pruteanu” de la etajul I al Teatrului National „Vasile Alecsandri”. Patrunde o pala de vant care razvrateste pret de cateva secunde perdelele usoare. Am vaga impresie ca urmeaza un interviu „cuminte”. Iar vocea regizorului Claudiu Goga se aude cu ecou.

AltIasi: Claudiu Goga sunteti din nou la Iasi pentru un spectacol ce va urca pe Scena Mare a TNI acum, la sfarsitul stagiunii. Cu ce sentimente reveniti aici? V-ati legat cumva de trupa? De culisele teatrului nostru?

Claudiu Goga: Vin cu placere la Iasi. Dupa patru spectacole facute – din punctul meu de vedere, spectacole bune – in care am lucrat cu actorii ieseni, m-am legat de trupa si de oamenii de aici. Succesul face ca legaturile dintre oameni sa se accentueze rapid. Raspund cu placere la o invitatie primita de la Iasi. Cat despre culisele teatrului – depinde mult de fiecare cum intelege termenul. Atunci cand vii dinafara e mai usor sa stai de-o parte de ele si sa-ti faci meseria cat mai bine. Dar toate teatrele au culise, au bucatarii.

A.I.: Vorbind nu demult cu actrita Mihaela Arsenescu Werner a zburat in discutia noastra un gand care mie mi s-a asezat intr-un fel. „Claudiu Goga este genul meu de regizor” – a spus cea care o va intrupa, foarte curand, pe Claire Zachanassian. Este intr-adevar nevoie ca regizorul si actorul sa se afle pe aceeasi vibratie?

C.G..: E esential. E aproape imposibil sa faci un spectacol bun in momentul in care nu te intelegi cu actorul sau cand nu exista putina chimie constructiva. Intervine si gustul, dar la urma intervine profesionalismul si un fel de a intelege anumite valori teatrale. Teatrul se face in multe feluri. Sunt foarte multe directii si, in functie de asta, exista sau nu o compatibilitate intre regizor si actor. In principiu, eu cred ca cei mai buni critici ai unui regizor sunt actorii. Daca ei isi doresc sa lucreze sau sa mai lucreze cu un regizor, inseamna ca acesta din urma e bun, e important pentru trupa. In clipa in care actorii fug de un regizor, ceva nu e in ordine. Instinctul teatral al actorului conteaza.

A.I.: Aveti incredere, asadar, in actor.

C.G.: Eu fac un teatru care se gandeste la oameni si cred ca teatrul ar trebui sa se ocupe cu povesti esentiale, care sa spiritualizeze si care sa imbogateasca. Povesti care sa creeze emotie. In centrul teatrului meu este omul cu problemele lui, iar asta determina ca lucrul cu actorul sa fie cel mai important element din spectacol. Nu cred in teatrul care ia textul ca pretext si in care actorul e un semn teatral care se plimba prin scena. Pentru ca astfel nu se poate crea emotie.

A.I.: In cele patru intalniri cu TNI – Auditia, Made in Est, Rinocerii, Acasa in miezul verii – ati avut timp, cred, sa cunoasteti publicul nostru, care e atat de des etichetat drept „conservator”. Dvs v-ati facut o impresie despre ieseanul consumator de teatru? Cum ati descrie profilul sau – iar intrebarea vine dublata si de faptul ca aveti un ochi de manager, daca ar fi sa punem la socoteala in ecuatia aceasta calitatea de Director al Teatrului „Sica Alexandrescu” din Brasov.

C.G.: Cine catalogheaza publicul drept conservator ar trebui sa explice mai multe, pentru ca ne aflam in fata unei definitii pe cat de simple, pe atat de bogate in sensuri. Nu stiu daca aici e un public conservator, nu l-as eticheta asa. Mie la Iasi mi s-a parut un public corect, in sensul ca, cel putin la spectacolele mele, din reactii vad ca oamenii au o anumita cultura teatrala, inteleg si respecta actul artistic. Publicul e un subiect complex. Teoriile moderne spun ca nu exista un public, ci exista publicuri. Teatrul, printr-o activitate indelungata, poate educa. Sigur ca pot fi anumite inertii pentru ca e firesc ca arta sa fie inaintea oamenilor obisnuiti. Acestia pot fi reticenti la un anumit tip de text, de limbaj teatral. Dar si astea se educa. Daca ele, atunci cand apar pe scena, sunt motivate si sunt intr-un perimetru estetic, n-ar trebui sa existe nici un impediment. Publicul iesean poate accepta orice provocare. Mai e si cazul cand teatrul iese din perimetrul esteticului, iar parerea mea e ca atunci publicul n-ar mai trebui sa accepte nimic. E foarte greu sa masori conservatorismul, de fapt nu stiu exact care e instrumentul de masura pentru asa ceva. Daca oamenii vin la teatru si daca salile sunt pline, inseamna ca spectatorilor le place si ca repertoriul e alcatuit in asa fel incat el sa fie accesibil.

A.I.: Si spectacolele dvs sunt in asa fel construite ca paliere diferite sa poata fi „urcate” de publicuri diferite. Sunt acolo straturi pentru toata lumea, dar si straturi pentru – sa le numesc asa – „elite”.

C.G.: Despre asta e vorba. E un prim nivel al unei povesti pe care o poate intelege oricine vine la teatru din intamplare si-apoi, in functie de cultura, de sensibilitatea lui, poate sa perceapa mai mult. Din punctul meu de vedere nu exista nici un impediment sa vii la Iasi sa montezi pe motivul ca publicul n-ar putea sa priceapa. Publicul nu e cu nimic mai presus decat teatrul si, in sfarsit, publicul e cel pe care-l educi in timp.

A.I.: Activitatea dvs are doua traiectorii cunoscute de toata lumea: regia si managementul teatral. De altfel, inainte de a plasa intrebarea, voi face o remarca. Am sesizat ca regizorul nu se implineste facandu-si doar meseria langa scena si atat. Unii sunt directori si producatori in teatre, altii se contamineaza de microbul condeiului si se revarsa in literatura dramatica, altii sunt activisti pe scena socio-politica, altii antropologi, altii se dezvolta si ca artisti plastici. Ce credeti, de unde vine pofta aceasta de raspandire?

C.G.: Cred ca un regizor adevarat ar trebui sa fie un intelectual si un artist cat mai polivalent. Nu poti fi regizor fara cunostinte in arta. De la arta costumului pana la tot ce tine de artele vizuale. Lucrurile se intrepatrund, iar regia moderna presupune o intalnire a tuturor artelor.

A.I.: Unii sunt dublati de pedagogia teatrala

C.G.: In general, regizorii sunt personalitati complexe. Si doar in functie de talent si de cultura se duc in diferite zone. Nu exista un regizor important in lume care sa stie sa faca numai regie. Drumul invers mi se pare mai periculos. De cele mai multe ori, este o impostura. Ma refer la cei care cred ca se pricep la toate si le vine-n gand sa faca si regie. Regizorul trebuie sa fie si un bun psiholog, fiindca dincolo de zona estetica, teoretica, noi lucram cu oameni si trebuie sa stii sa apesi pe anumite butoane, ca ei sa poata apoi da ce e mai bun si sa inteleaga ce le propui. De fapt, aici e punctul in care spectacolul poate sa moara. Degeaba in mintea regizorului spectacolul arata intr-un anume fel, pentru ca daca el nu poate sa-i determine pe actori sa duca ceea ce vrea el, solutia nu va fi una implinita. In lucrul regizorului cu actorul, acolo se decide de fapt calitatea spectacolului. De aceea spun ca dincolo de calitatile intelectuale ale regizorului conteaza psihologicul.

A.I.: S-a intamplat vreodata sa spuneti stop si sa nu mergeti mai departe in asemenea puncte despre care vorbeati adineauri?

C.G.: Sunt situatii si situatii. Cateodata colaborarea intre un regizor si un actor se poate intrerupe. Poti sa faci greseli de distributie. Se poate intampla sa nu intelegi problemele unui actor si sa te opresti. Sau poti sa-i intelegi deficientele si sa-l duci in acea zona in care el poate sa faca ceea ce trebuie. E un joc al compromisurilor – dar in sensul bun al cuvantului. Trebuie sa fii constient ca lucrezi cu „materialul clientului” si nu oricand si nu oriunde poti sa inlocuiesti un actor. In opinia mea, o solutie profesionista este sa incerci sa scoti ce e mai bun din interpret, chiar daca se fac anumite concesii in legatura cu personajul respectiv. Sa inlocuiesti e drumul cel mai usor. E mult mai greu sa ai rabdare sa lucrezi si sa ajungi undeva cu omul ala. E aproape imposibil sa-ti gasesti in acest moment o distributie ideala. Mai ales in spectacolele cu o distributie numeroasa.

A.I.: La scoala inca li se mai recomanda studentilor de la regie sa-si faca o distributie ideala, una posibila

C.G.: Da, scoala de teatru si teatrul sunt doua institutii cu reguli diferite.

A.I.: Citind din aparitiile dvs in presa, stiindu-va spectacolele - cel putin pe cele de la Nationalul iesean - as face observatia ca folositi instrumentele clasice: jocul actorului, tema-supratema, o poveste bine articulata care starneste emotie. Si, iata, am spus cateva cuvinte-cheie importante. Ati ales acest drum pentru ca e mult mai sigur? Pentru ca va defineste?

C.G.: E vorba de valori teatrale si umane in care eu cred. Poate nu sunt complete sau cele mai bune, insa eu cred in ele. Nu cred in spectacol fara actori, nu cred in teatrul fara emotie, nici in textul ca pretext, cum am mai spus. Dar, din pacate, in Romania, noi nu prea avem dramaturgi. De mult timp. Nu avem cultura dramaturgului. Iar teatrul se bazeaza in primul rand pe dramaturgie. In consecinta, multi regizori au uitat de acest motor care, de fapt, tine in viata orice lume teatrala normala. Multi isi bat joc de text pentru ca dramaturgul nu e acolo sa riposteze.

A.I.: E o boala grava de fapt ceea ce-mi spuneti. Cred ca asta se petrece din pricina motivului ca dialogul dintre filolog si artist e scindat.

C.G.: S-a scindat si din pricina inculturii, si din lipsa de profesionalism. Nu-i usor sa intelegi un text mare; sa fim seriosi – e greu sa fii mai destept decat Shakespeare, decat Cehov sau decat Dürrenmatt.

Articol scris de Ioana Petcu | Lun, 01/06/2015 - 19:47
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului ioana.petcu