articol
stats

Metamorfozele strigoilor

Teatrul National „Vasile Alecsandri” lanseaza programul Youth Focus, un program care are ca scop crearea unui parteneriat intre teatru si Universitatea Nationala de Arte „George Enescu”, in care absolventii (licentă si master) au oportunitatea de a-si prezenta productiile artistice. Cea mai recenta premiera, care face parte din acest program este spectacolul de licența – Strigoii  al tinerei Alexandra Vieru, care si-a finalizat studiile in Arta regizorului de teatru.

Recunosc, faptul ca am fost surprinsa intr-un mod placut atunci cand am aflat ca se monteaza un text ibsenian si am asteptat cu nerabdare premiera, care a avut loc la sala Uzina cu Teatru. Chiar din momentul in care spectatorii pasesc in sala de spectacol pot incepe sa radiografieze scenografia minimalista, realizata de arhitecta Andreea Felciuc, care debuteaza pe scena Nationalului iesean impreuna cu Alexandra Vieru. Regizorul si scenograful au mizat foarte bine pe arta minimala a decorului, frunctificand la maximum spatiile de joc.

Textul imbina un amalgam de frici. Frica de moarte, de boala, de adevar, de iubire, de dezamagiri, de viata. Piesa graviteaza in jurul strigoilor, care pot fi chiar oamenii care ne bantuie, emotiile, starile, experientele pe care le traim sau chiar bagajul ereditar. Sesizam cum regizorul construieste spectacolul pe liantul dintre trecut – prezent – viitor si incearca sa isi puna fiecare actor din distributie sa se intalnească cu propria-i constiinta, care este cuprinsa de o destramare sufleteasca.

Din distributie fac parte actorii Irina Scutariu (Helene Alving), Nicolae Ionescu (pastorul Manders), Theodor Ivan (Osvald Alving), Paul Diaconescu (tamplarul Engstrand) si Alexandra Diaconita (Regine Engstrand). De-a lungul reprezentatiei am observat ca dialogurile si relatia dintre personaje  sunt simple, pe alocuri, de cele mai multe ori lipsite de anticipari si trairi la maximum. Involburarile sufletesti ale personajelor ibseniene nu (prea) sunt si nici un crescendo al actiunii nu se simte.

Paul Diaconescu ne propune un Engstrand destul de tern, Alexandra Diaconita o Regine stinghera, care nu iese din zona sa de confort. Nu este energica, dar poate asa a fost directia data de regizor. Spectacolul incepe sa prinda viata, in momentul in care, Nicolae Ionescu intra pe scena. Are un firesc al jocului. Partitura sa dramatica este construita atent, frazarea textului nu este fortata, astfel, atunci când isi rosteste replicile am putea spune ca nu joacă niciun rol. El ne aduce la rampa un pastor Manders studiat atent, minutios.

Irina Scutariu in doamna Alving isi nuanteaza armonios gesturile, privirile si tacerile, dar relatia dintre mama și fiu, care este una esuata nu este exploatata, din pacate. Scenele dintre aceasta si Osvald sunt lipsite de dramatism, de fiorul rece, nordic. Faptul ca vrea să isi tina fiul captiv langa ea, ne arata ca sufera de o obsesie in ceea ce priveste ereditatea nociva si casatoria incestuoasa a fiului sau cu Regine.

Theodor Ivan ne prezinta un Osvald care nu este dus la capacitate optima. Gesturile si reactiile sale pe scena sunt în concordanta cu personajul, dar ii lipseste acea framantare, acel zvac, acel nerv interior, care sa-l faca sa isi depaseasca barierele actoricesti. In scena de final, in care isi roaga mama sa il ajute sa moara este neconvingator. Personajelor creionate de actori (exceptie făcând pastorul Manders) le lipseste balansul intre avanturi, dezamagiri, energii dezlantuite, frici și spaime.

Total nereusita si neverosimila este scena incendierii azilului (reliefata printr-o proiectie cu flacari, usor kitschoasa) care ar putea fi, dacă nu și este un punct cheie, culminant, o piruetă dramatică a spectacolului. Este tratata la nivel superficial, doar bifata si atat.

Piesele dramaturgului Henrik Ibsen sunt greu de jucat, pentru ca in textele sale conflictul este caracterizat printr-o actiune incetinita sau este insesizabil. Explozia dramatica izbucneste in urma cumulului de energii, stari si emotii ale personajelor, iar intr-un plan secund, in ceea ce priveste personajele este vorba despre un conflict de idei. De aceea, riscul este ca spectacolul montat de tanara regizoare, avand la baza piesa Strigoii sa devina plictisitor pentru timpurile acestea moderne in care traim.

Conceptul si intentiile propuse de Alexandra Vieru sunt justificate, argumentate, dar sunt expuse, montate intr-o cheie cuminte, destul de comoda. Partitura ibseniana este cu mult mai generoasa si (nu) trebuie perforat doar textul, ci si subtextul.

 

Strigoii de Henrik Ibsen

concept regizoral: Alexandra Vieru
scenografie: Andreea Felciuc
video design: Andrei Cozlac

distributie: 
Irina Scutariu
Nicolae Ionescu
Theodor Ivan
Alexandra Diaconita
Paul Diaconescu 

Articol scris de Ivona Lucan | Lun, 19/02/2018 - 12:32
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului ivona.lucan