- 24152
Romanul Cellei Serghi pare sa se bucure astazi de aceeasi popularitate pe care a avut-o in vremea publicarii: o apreciere constant entuziasta din partea publicului, fie ca e el postbelic, fie ca e postmodern, si aprecieri moderate din partea criticii, cind acestea exista. Situatia acestei carti pune doua probleme importante:
Intii, ce se intimpla cu cartile scrise de femei intr-o literatura prin excelenta masculina. Pe drept sau pe nedrept, ele ajung sa fie etichetate de la bun inceput ca fiind "carti pentru femei" (desi apartin si nu apartin genul chick lit) si plasate undeva la marginea literaturii.
Recunosc ca am pornit cu acelasi stereotip. Ma asteptam ca o scriitoare care apartine perioadei interbelice sa trateze teme precum dragostea, dilemele si planurile maritale si sa faca o fresca socio-culturala din perpectiva feminina. Nu m-am inselat. Singura adaugare este ca aceste teme nu au gen, pe de-o parte, iar pe de alta parte, Panza de paianjen e un roman scris cu destul talent incit sa fie captivant. De asemenea, povestea Dianei Slavu arata ca dramele casnice nu sunt neaparat genul "usurel" al literaturii.
In al doilea rind, ne putem intreba clasic: cum alegem sa citim o carte? Fie incercind sa intelegem contextul in care a fost scrisa, legaturile pe care le are cu biografia autorului, cu spiritul epocii, istoria sau destinul cartii. Fie alegem sa ignoram toate acestea, pe baza ideii ca singura cartea conteaza, si o citim ca atare.
In ce priveste Panza de paianjen a Cellei Serghi, a doua abordare de lectura ar fi un adevarat festin pentru prejudecati: citita ca atare, ignorindu-i istoria, cartea este doar o serie de tribulatii amoroase ale unei fete dintr-o familie de oameni inimosi, dar saraci si umiliti, o tinara care ar face orice ca sa para precum ceilalti si sa duca viata pe care considera ca, datorita frumusetii si inteligentei ei, o merita. Ironia este ca, desi nu esueaza in construirea aparentelor, viata la care ajunge este pe cit de golita de sens, pe atit de constringatoare. Nu numai ca nu ajunge sa traiasca in luxul cu care pacaleste ochii lumii, dar se zbate in aceeasi saracie indurata impreuna cu familia si intr-o lipsa de perspective sufletesti mai crunta decit orice altceva.
O viziune mai larga arata ce este aceasta carte de fapt: manifestul unui feminism soft, cu ceva timp inainte de arderea sutienelor si dreptul de vot pentru femei, increderea in independenta si tenacitatea femeilor, dar si o stabilire a limitelor cuminti. Aceste lucruri par demodate in lumea hiperegalitatii, dar nu trebuie sa uitam ca pe la 1930 era suspect ca o fata sa ajunga cu studiile mai departe de liceu, iar firescul insemna mai curind preocuparea pentru "o partida buna", oricit de vulgar ar suna. "Amorul nebun" nu este nici el strain de atmosfera cartii, indragostiri subite sau treptate, dezvoltarea afectiunii pe teren gol, marile nimicuri ale indragostitilor - toate sunt scrise cu o naturalete care trece peste canoanele timpurilor.
Este genul pasional, zbuciumat de povestire care tine mai putin cont de forma in care apare. Asta explica probabil si de ce este indragita aceasta carte. Primul ei avantaj ei este ca acopera o zona din experienta cititoarelor pe care mare parte a literaturii o ignora: povestea duioasa despre cautarile adolescente la feminin, dezvoltarea feminitatii si ajustarea la un mediu social ostil femeii care iese din tipar. Al doilea avantaj il constituie portretele foarte bine realizate: probabil ca majoritatea cititoarelor pot spune "Dar bine, asta este si povestea mea!". In fine, un al treilea mare plus este atmosfera de epoca, locurile si situatiile descrise. Nostalgiei dupa interbelic i se potriveste foarte bine aceasta carte, pe linga cele ale scriitorilor mai cunoscuti din acea perioada.
Despre minusuri nu o sa va spun prea multe, as lasa prejudecatile sa vorbeasca in locul meu. Doar un lucru interesant pe care l-am remarcat: eroina acestui roman, prinsa in panza de paianjen a categoriei sale de gen, sociale, a destinului sau, daca vreti, se apropie mult de cea a Sylviei Plath, din Clopotul de sticla. E vorba de aceeasi inadaptare secondata de dorinta intensa de adaptare prin superioritate, de hipernormalizare, care duce la esec total. Pina la urma, ambele istorii sunt la fel dintr-un punct de vedere: pentru ca un esec sa fie tragic, nu e nevoie sa se petreaca intr-un decor fastuos.
Articol scris de Mihaela Butnaru.
*Cartea poate fi achizitionata la un pret foarte bun de aici.
Comentarii
Bianca | Joi, 03/09/2009 - 17:16
CRISTIAN SIRB | Dum, 28/06/2009 - 12:19
mihaelabutnaru | Mar, 29/09/2009 - 15:36
alandoland | Sam, 17/04/2010 - 07:42
Edenutza | Joi, 13/05/2010 - 19:29
Alina | Lun, 24/01/2011 - 19:47
Sorina | Vin, 25/02/2011 - 11:46
ella | Lun, 11/07/2011 - 22:39
Ayska | Joi, 08/09/2011 - 12:38
Deeeutsa | Joi, 08/09/2011 - 14:36