- 6126
Minunata lume noua
Oamenii civilizati nu folosesc obscenitati precum conceptele de familie si monogamie, nasterea unui copil, mama si tata. Cel putin nu in viitorul descris de Aldous Huxley in Minunata lume noua (Editura Polirom). Brave New World (1931) e o carte pe care am ales sa o citesc nu neaparat din placere, ci din pura curiozitate. Intr-una dintre scrisorile sale, Huxley nota: “I am writing a novel about the future – on the horror of Wellsian Utopia and the revolt against it”.
Romanul are ca punct de plecare operele literare ale lui H.G. Wells; intentia lui Huxley era sa satirizeze ideile lui Wells, dar a fost prins in propriul „joc”, din care a rezultat Minunata lume noua. Autorul nu incearca sa aduca in prim-plan progresul stiintei, ci modul in care acesta afecteaza individualitatea.
Este o distopie in care e prezentata lumea anului 632 (epoca Ford), unde nu sunt niciodata mai mult de doua miliarde de locuitori (impartiti in cinci caste: Alfa, Beta, Gama, Delta, Epsilon) conditionati in asa fel incat sa nu puna in pericol stabilitatea societatii. E amuzant pana la un punct; mai exact pana atunci cand ne dam seama ca exista cu totul altceva in spatele aparentei perfectiuni. Oamenii fac parte dintr-un stat totalitar, fara razboaie, ura, saracie si batranete...fara iubire, creativitate si idei personale; un stat in care cei zece controlori decid tot ce tine de nastere, viata, moarte, religie si sexualitate. Libertatea si valorile traditionale sunt date la o parte in favoarea bunurilor materiale si a placerii fizice.
Huxley nu era de acord cu fascismul, comunismul sau capitalismul (traise in timpul acestor regimuri). Dictatura din Brave New World e aparent benevolenta, o sinteza intre comunism si capitalism. Conducatorii vor sa controleze pe toata lumea (reusind in mare masura) si exista o tendinta spre consumerism, idee ce are la baza fordismul. De exemplu, cetatenii sunt conditionati sa urasca natura, dar sa iubeasca practicarea sporturilor (cu aparatura complicata) in mijlocul ei, folosindu-se de mijloacele de transport pentru a ajunge la destinatie. Ford spunea (ca raspuns la plangerile ca masinile sunt nocive pentru natura) ca oamenii ar trebui sa-si cumpere masini pentru ca acestea ii vor ajuta sa cunoasca natura mai bine.
Se pune foarte mult accent pe productia in masa... nu a masinilor, ci a oamenilor. Numele lui Dumnezeu este inlocuit de cel al lui Henry Ford, figura ce sta la baza lumii civilizate. Numele lui e pe buzele tuturor, rostit cu cel mai mare respect. Semnul crucii a fost inlocuit de T (de la automobilul Model T lansat de Ford).
Copiii sunt decantati, predestinati si conditionati. Nu mai exista boli, parinti, sentimente foarte puternice (aici, conventionalismul presupune libertinaj), batranete sau frica de moarte. Practic, nu mai exista nici individualitate si deviza dupa care se ghideaza fiecare este „toti sintem ai tuturor celorlalti”. Nu exista posibilitatea – sau dorinta - de a fi singur sau de a incalca „principiile morale” inoculate prin hipnopedie (alaturi de educatia sexuala, constiinta de clasa si ideile care conduc de fapt viata oamenilor: „Aruncatu-i mai bun ca reparatul”, „Toti suntem ai tuturor celorlalti”; „Atunci cand individul simte, toata obstea se resimte” etc). Sunt descurajate activitatile care nu presupun un anumit consum, la fel ca si jocurile care nu necesita tehnologie; prin conditionare, era incurajat consumul. Dar toata lumea e fericita... o fericire platita cu un pret de care prea putini sunt constienti: cei zece controlori mondiali, printre care si Mustafa Mond, si John Salbaticul. Cei care reusesc sa se apropie de adevar sunt trimisi pe diferite insule pentru a nu afecta stabilitatea sociala.
Personajele sunt destul de vag conturate, intruchipand mai degraba idei. Le lipseste complexitatea, dunt deformate (in principal moral) din cauza conditionarii... sunt grotesti, dezumanizate. Lenina (aluzie la numele lui Lenin) este reprezentarea cetateanului perfect din lumea noua, in ciuda unor tendinte considerate neortodoxe de prietena ei, Fanny (vocea ce reda unele idei de baza ale societatii). Directorul, Helmholtz Watson, Bernard Marx (care critica ordinea sociala din cauza propriilor complexe), cu totii formeaza o „familie” de alienati.
Noua lume a fost creata in urma Razboiului de noua ani. Din istorie au ramas mituri si obscenitati. Individualitatea e distrusa de sistem si familia e privita ca o forma de pornografie; sunt incurajate in schimb raporturile sexuale cu cat mai multi parteneri (chiar si serviciile pseudo-religioase culmineaza cu orgii). Sunt satirizate toate aceste tendinte ale societatii in care tot ce tine de normalitate e dat la o parte. Nu exista nefericire sau disconfort; fiecare om are mereu la indemana „soma” (droguri, sau – cum spune Mustafa Mond - „crestinismul fara lacrimi”): „Ai intotdeauna la indemana soma ca sa-ti potoleasca furia, sa te impace cu dusmanii, sa te faca rabdator si capabil sa induri multa vreme orice” (p. 253). La polul opus sunt rezervatiile pentru „salbatici”, departe de stiinta, unde vechile credinte inca mai exista; aici oamenii se nasc, imbatranesc si mor in mod natural, simt durerea si au familii care le deplang moartea. Desi fiul a doi membri ai lumii civilizate, John creste in rezervatie; in final, nu reuseste sa se integreze cu adevarat nicaieri.
Titlul e o trimitere la cuvintele Mirandei din Furtuna lui Shakespeare, cuvinte repetate de cateva ori de John (cu diferite conotatii, de la bucurie la dezamagire). Pe langa faptul ca e o distopie, Minunata lume noua este si un roman de idei. Partea mea preferata este tocmai acest conflict de idei ce ii are ca reprezentanti pe John si pe Mustafa Mond, care ofera o imagine a ce este dincolo de perfectiune. De ce au fost atatea carti (inclusiv operele lui Shakesperare) interzise? De ce nu se mai vorbeste despre arta, religie si Dumnezeu? Pentru ca sunt vechi si pentru ca oamenii se schimba (desi „Dumnezeu nu se schimba”, dupa cum subliniaza John). Spre deosebire de membrii civilizati ai statului, John isi cere „dreptul la nefericire”...si nefericit va fi pana la capat.
Finalul mi s-a parut brusc si am ramas cu un gust amar. Probabil voi mai reveni asupra romanului, nu atat pentru a cauta trasaturi ale distopiei – care oricum ies in evidenta cu fiecare pagina citita - cat pentru a urmari cu mai multa atentie ideile prezentate in ultimele capitole. De ce? Pentru ca, din unele puncte de vedere, se pare ca ne indreptam tocmai spre infaptuirea acestei noi lumi.
