articol
stats

O regie texto-centrista in Lumi posibile

Interesat de zona independenta a teatrului din Romania, atat ca regizor, cat si ca analist (lucrarea aparuta anul trecut la Editura Eikon Surplus de oameni sau surplus de idei. Pionierii miscarii independente in teatrul romanesc post 1989 este dovada acestui din urma fapt), Theodor Cristian Popescu e un neobosit artist care aduce in atentia publicului texte contemporane. De la mai cunoscutul autor rus Vasili Sigarev sau poloneza Dorota Maslowska, la catalanul Jordi Galcerán, si pana la tanara generatie germana din care-l alege cu precadere pe Marius von Mayenburg, el nu conteneste, de fapt, a prezenta subiecte sau scriituri dramatice inedite ale timpului prezent. La Teatrul Fix a poposit in cadrul proiectului Autor dramatic. Autor viu cu o propunere ce s-a transformat in premiera pe tara: Lumi posibile, dupa textul canadianului John Mighton.

In fond, intrebarea care se pune dupa decade in care cerneala teoreticienilor a curs pe subiectul „crizei” teatrului, dupa afirmarea imperiului postdramatic, dupa remodelarile hiper-vizuale si higt-tech, asadar intrebarea ce se ridica la orizont e „ce ar mai fi de spus azi pe scena?”. Si cu buna dreptate suntem motivati a pune iar problema astfel, cata vreme platforma teatrului este vasta, exprimandu-se nisat in diferitele limbaje ale diferitelor tipuri de publicuri, consumand energii felurite si modalitati dintre cele mai inedite. Radical, teatrul a migrat catre cele mai indepartate teritorii, transformandu-se in performance, despuindu-se pana la os de aristotelism, renuntand la mesaj si la idee. Totusi raspunsurile la chestiune „ce ar mai fi azi de spus (si cum ar trebui transmis aceasta) pe scena” nu se contureaza doar din vocalitatea, din extravaganta unui Romeo Castellucci, Pipo Delbono sau Frank Castorf. Exista raspunsuri punctuale, dar ele sunt inghitite de valorizarea internationala de care se bucura alte figuri. Premiera oficiala de la Fix mi-a confirmat ca poti gasi raspunsuri valabile si intr-un teatru „sub pamant”, ca uneori nu trebuie chiar sa te deplasezi pana la Avignon sau la Edinburgh pentru „a descoperi roata”.

Lumi posibile, text scris de un dramaturg care profeseaza si ca matematician, a fost materia prima prin care regizorul s-a intors la o forma pe care am pute-o considera desueta, intrucat se afla in concurenta cu barocul vizual al marilor case. Iar aceasta forma este cea a texto-centrismului, daca e sa imprumutam termenul de la Hans Thies Lehmann (Postdramatic theater). Utilizand tehnica planurilor interpuse, dramaturgul construieste o actiune cu trimiteri si spre genul politist si spre sci-fi, neuitand sa adauge si un filon de drama romantica. Doi politisti investigheaza mai multe crime in urma carora sunt furate nimic altceva decat creiere. Intr-un entrelac de scene ce se petrec mereu in alt spatiu, sfidand cronologia logica, peste ancheta se suprapune si viata dubla a lui George Barber (una dinte victime). Ultima scena da si solutia pragmatica a cazului: George stie si afirma ca nu e decat un creier extras din craniu si supus testelor. Dincolo de raspunsul efectiv, cazul are si „solutii” tangentiale. Mesajele sunt simple si rostite sau desprinse cu usurinta: suntem ceea ce credem ca suntem, limitele referentialitatii sunt barierele noastre de zi cu zi, in vreme ce imaginatia este energia latenta, seva vitala, pe care ar trebui sa o acceptam si sa invatam sa o folosim. In fond, textul nu abordeaza teme atat de neobisnuite. The Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004), Inception (2010), Memento (2000), ca sa nu mai vorbim de Matrix (1999; 2003) au construit plaja cinematografica ce speculeaza noile mituri ale erei inteligentei artificiale, a spatiului si timpului cuantic, a sistemelor absolute.

Instalatia audio-video-teatrala (pretentios denumita astfel din punctul meu de vedere) a lasat mai degraba impresia ca s-a creat un hiatus intre scena si sala, hiatus nu in sens negativ, ci unul binevenit prin care imaginea se aplatizeaza cumva, lasand textul si actiunea acestuia sa ajunga intacte la spectator. Theodor Cristian Popescu experimenteaza si vigoarea unui text si subiectul in sine, lucrand aproape insesizabil cu publicul (tocmai prin scindarea aparenta pe care o creeaza intre scena si sala), la nivel de temporalitate si de relationare.

Actorii adopta o maniera de interpretare de un brechtianism extrem. Lumina ecranizanta, minimalismul scenografic, chiar si imaginile conceptuale, set-ul scenic sunt pregatite astfel incat privitorul sa inteleaga ca se afla in fata unui „expozitii”. Jocul mizeaza pe distantare, pe un firesc cu modulatii abia descifrabile. Florin Caracala (George Barber) si Stanca Jabenitan (Joyce) se individualizeaza, atat prin felul in care-si trateaza personajele, cat si in constructia relatiei. Primul se arata cinic, transformand putinele replici cu intentie comica in taieturi adanci dispretuitoare, marci ale constientizarii unui adevar amar. Inchide suferinta si deziluzia intr-un rictus sau intr-un scurt tremur al vocii. De partea cealalta, Stanca Jabenitan trece usor de la aburul seductiei la zambetul unei multumiri trecatoare si la asperitatea unui discurs fortat. Toate, insa, tinute cu grija in liniile unei interpretari impinse spre neutralitate. Restul distributiei, Catalin Mindru (Berkely), Cosmin Panaite (Williams), Cristian Bojan (Pensfield/Doctorul) si Alex Iurascu (un ingrijitor) expun textul, punand accente foarte slabe de interpretare. Putin umor pigmenteaza atmosfera pana la un punct confuza si lipsita de reliefuri. In acord cu intreaga viziune, Velica Panduru alcatuieste o scenografie conceptualista, functionala in care efectul Doppelgänger este speculat din plin. I se alatura, in acest joc al multiplicitatii, proiectiile realizate de Andrei Cozlac, semne care lucreaza cu imaginile subconstientului privitorului si care transpun starile personajelor si atmosfera in forme abstracte. Luate separat, videoproiectiile sunt singurele „spatii”, singurele firide prin care poate patrunde poezia. Altfel, in universul vid – unde sentimentele nu sunt posibile, unde cuvintele sunt simple vehicule de sens – emotia e inlaturata in totalitate.

Intr-un fel, o senzatie initial secundara, apoi din ce in ce mai pregnanta isi face loc: suntem, in semiobscuritate, pe scaunele asezate in rand, asemenea unor creiere pastrate in viata, scoate din trupuri si conectate la stimuri in scopul a ne fi obsevate reactiile. Nu intamplator, in acest sens, s-au propus cinci vizionari cu publicul / testere inainte de a avea loc premiera. Legati prin fire invizibile la conventia teatrala, sub impactul factorilor excitatori – lumina, replica, imagine, idee – noi, cei indefiniti, receptam si raspundem in tacere. Consumam „platonician” teatru – unii dezvoltand dependenta, altii in mod aleatoriu – spre imensa placere (ascunsa) a regizorului si apoi a criticului. Ei sunt cei care ajung sa masoare si sa cerceteze milimetric gustul, dorintele, starile noastre.

Lumi posibile a fost o demonstratie cat se poate de clara ca spectacolul nu e un act punctual in care suntem doar admiratori de forme in miscare sau ascultatori de text. Spectacolul e mai mult – e un micro-univers (asemanator poate unui labolator) in care lucrurile merg mai departe decat simplul gest al receptarii sau al interpretarii. Operatia, de fapt, se extinde – suntem examinati si servim ca pretexte si teme pentru viitoarele texte si productii teatrale. Viata e vis – toposul calderonian – se transforma in visul artificial al creierului (sau in visele creierelor) din borcan(e), induse de impulsurile primite din exterior, de la o forta nevazuta. De la o forta careia ii spunem regizor, insa care poate merge mai departe de-atat. Teatrul nu e decat drogul nostru cel de toate zilele, lichidul vascos in care alunecam din proprie vointa, cu placere, Matrixul care ne proiecteaza intr-o lume ireala, unde recunoastem intamplator fragmente din ce-am trait. Lumile posibile se inscriu in imposibilitatea de a iesi din frumosul vis fabricat.

Articol scris de Ioana Petcu | Vin, 27/03/2015 - 23:13
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului ioana.petcu