articol
stats

Vasile Pogor – primarul marilor proiecte

Dacă ar fi să nominalizăm primarul căruia Iașul și ieșenii îi datorează cel mai mult, acesta ar fi Vasile Pogor, junimistul. În timpul celor trei mandate de edil, a demarat proiecte pentru cele mai importante lucrări de infrastructură – rețeaua de apă potabilă și canalizare, pavarea străzilor și iluminatul public. A construit 10 școli primare, a patronat ridicarea clădirii Teatrului Național, a Băii Comunale și a Universității, a înfrumusețat parcurile publice și a plantat mii de tei pe străzile orașului. Vaasile Pogor nu a fost doar un primar vizionar, ci și un veritabil om de cultură. A fondat Societatea Culturală „Junimea”, alături de Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Petre P. Carp și Teodor Rosetti, găzduind în casa sa cele  mai multe dintre ședințele acesteia. A inițiat și tipărit revista „Convorbiri literare” care a adunat în paginile sale articolele celor mai strălucite minți ale generației sale – mari scriitori, savanți renumiți sau juriști sclipitori.

Vasile Pogor (n. 20 august 1833, Iași, Moldova – d. 20 martie 1906, Iași, România) om politic, publicist și poet român, primar al municipiului Iași. Localizare mormânt – parcela 7/I, rând 4, loc 12

Vasile Pogor s-a născut la data de 20 august 1833 în orașul Iași, ca fiu al comisului V. Pogor și al Zoei Cerchez, familie de boieri cu o avere considerabilă. A urmat cursurile pensionului Malgouverne din Iași. În 1849, la 16 ani, pleacă la Paris unde își finalizează studiile secundare și apoi cele universitare, la Drept. După revenirea în țară, a intrat în magistratură, lucrând la Tribunalul Iași (1857-1858) și apoi la Curtea de Apel Iași (din 1859). După câțiva ani de avocatură, revine la Curtea de Apel Iași, ocupând funcții de conducere, în mai multe rânduri. Spirit progresist, Vasile Pogor se implică în politică, fapt ce îl propulsează în poziții importante în administrația publică. În 1866, este numit prefect al Județului Iași și deputat în Adunarea Constituantă din 1866. O scurtă perioadă de timp deține funcția de ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice (20 aprilie - 23 mai 1870). Dar ceea ce îl va consacra pe Vasile Pogor ca un intelectual reformator și vizionar este faptul că în cele trei mandate de primar (februarie 1880 - 26 aprilie 1881, 7 iunie 1888 - 7 iunie 1891, 30 mai 1892 - 11 noiembrie 1894) a avut inițiative remarcabile pentru modernizarea orașului.

Vasile Pogor – primarul vizionar

Idealist în gândire dar practic în acțiune, în primul său mandat de primar, Vasile Pogor reușește să determine Parlamentul (1880) să voteze o lege prin care să se atribuie Primăriei nouă moșii ale statului (Aroneanu, Copou, Cârlig, Moara Dancului, Cetăţuia, Şapte oameni, Tomeşti, Hlincea, imaşul Iaşilor, 85 de imobile şi 13 vii), drept compensație pentru pierderea statului de capitală după Unirea Principatelor. Veniturile din arendarea acestora aveau să constituie baza pentru o parte dintre proiectele inițiate de Vasile Pogor.

Acesta a acordat o atenție deosebită alimentării cu apă a orașului și sănătății publice. În oraș existau peste 750 de fântâni private, cu apă sălcie și adesea infectată cu dejecții provenind de la latrine și grajduri, fapt ce provoca îmbolnăvirea populației. Existau însă și cișmele publice (56) alimentate cu apă curată, adusă de la Ciric prin țevi ceramice. Pogor a reparat instalațiile de aducțiune, a sporit numărul cișmeleleor publice la 76 și a inițiat proiectul de aducțiune a apei de la Timișești. Pentru întreprinderea studiilor a fost angajat hidrologul Lindley. Proiectul avea să fie pus în practică de amicul Nicolae Gane, care i-a succedat la Primărie. În paralel, primarul Pogor a susținut înființarea unui serviciu sanitar care să acorde o atenție sporită bolilor transmisibile. Tot în timpul mandatelor sale, s-au demarat lucrările de construcție a Băii Comunale, care avea să aibă un rol important în educarea populației în spiritul igienei. 

Cu o educație solidă și cu un apetit uriaș pentru lectură, Vasile Pogor a întreprins mai multe proiecte pentru a spori accesul copiilor și tinerilor la educație. După contractarea unui credit de 4 milioane de lei, sumă imensă la acea vreme, Primăria a construit 10 școli primare, pe lângă cele 29 (10 de băieți și nouă de fete) care existau deja și funcționau în condiții improprii. Pogor s-a îngrijit să repare clădirile, să asigure încălzirea lor pe timp de iarnă și să susțină elevii nevoiași. Pentru ajutorarea şi hrănirea acestor copii, cerea conducerii şcolilor să-i depisteze şi să organizeze mici ospeţii (cantine), îndemnând familiile înstărite să-i cheme pe acei loviţi de soartă la mesele lor bogate, măcar duminica. Totodată, cerea restaurantelor să introducă meniuri fixe, populare, ieftine, edilitatea suportând mesele unor elevi şi studenţi merituoşi, dar săraci. Cu aceeaşi grijă se ocupa de biserici (28 comunale dintre care 21 subvenţionate), ajutându-le la reparaţii şi la încălzire, iarna. Socotind că bunăstarea oraşului depinde de activitatea economică, s-a preocupat de înfiinţarea şi dezvoltarea atelierelor productive, printre altele susţinând Şcoala Comunală de Meserii, despre care, în Raportul de activitate pe anul 1891, scria: „Fiindcă am crezut de cuviinţă că în ţara noastră unde industria este foarte înapoiată trebuie numaidecât încurajaţi şi îmbrăţoşaţi tinerii care voiesc a se da meseriilor.” Elevii învățau meserii clasice - fierărie, croitorie, lemnărie, stolerie, ciubotărie, pictură, sculptură – dar și unele noi, cum ar fi fabricarea de alămuri şi Instrumente muzicale. Peste trei ani, școala se dovedea a fi un succes formidabil.

Tot din creditul de 4 milioane de lei, Vasile Pogor a ridicat noul Abator și a reușit să paveze 70.000 de mp de drumuri publice cu piatră cubică. A acordat, de asemenea, o importanță deosebită esteticii orașului. A instalat peste 2300 de fanare de-a lungul străzilor pentru a asigura ilumintul public. Relatările de epocă evocă faptul că primarul făcea noaptea lungi plimbări de inspecţie, spre groaza slujbaşilor Primăriei ce-i puseseră porecla de „lunatic”. Pentru înfrumusețarea parcurilor publice și a străzilor a dispus plantarea a mii de tei și a altor arbori.

Unul dintre cele mai de seamă proiecte edilitare inițiate de primarul Pogor a fost ridicarea Teatrului Național. După incendiul din 1888, când Teatrul din Copou fusese mistuit, urbea rămăsese fără o scenă pe care să se poată manifesta trupele de actori. Fostul primar Scarlat Pastia încercase să construiască din bani proprii un nou teatru, dar înglodat în datorii fiind, nu reușise. Orașul avea deci, mare nevoie de un lăcaș iar artelor iar primarul Pogor și consiliul său propun, nici mai mult, nici mai puțin decât dărâmarea clădirii Primăriei și eliberarea locului pentru construirea noului teatru. După multe dezbateri, proiectul este aprobat. În acest caz insă, funcționarii rămâneau fără un imobil... și tot Vasile Pogor găsește și soluția de a muta Administrația în Palatul Roznovanu, clădire în care funcționează astăzi Primăria Municipiului Iași. Palatul, care îi aparținea lui Neculai Roznovanu, jurist fără procese şi mereu în criză financiară, fusese ipotecat la Societatea Creditul Urban pentru 200.000 de lei. Proprietarul era de acord cu tranzacția și solicita încă 100.000 lei. Cum nu existau însă, în buget, fonduri pentru asemenea cumpărătură, Vasile Pogor îl convinge pe Roznovanu să mai împrumute de la Creditul Urban 120.000 de lei, din care să-şi oprească 100.000, iar 20.000 să-i dea edilităţii pentru repararea clădirii, întreaga datorie trecând-o apoi pe seama Primăriei. Tranzacția avea să fie încheiată însă de succesorul lui Vasile Pogor, col. Constanatin Langa.

Revenind la clădirea Teatrului Național, în al doilea și al treilea mandat, primarul Vasile Pogor se implică în acțiunile de demarare  construcției.  În 1892, Primăria angajează doi arhitecți celebri -  Fellner şi Helmer din Viena, constructori recunoscuţi a vreo 20 de localuri teatrale în Europa (Viena, Praga, Ausburg, Sofia, Odessa, Pesta, Temeswar, Szegedin, Zurich, Karlsbad). Noul local urma să fie „un templu al artei” , construit după „cele mai noi cerinţe ale arhitecturii, împodobit din belşug cu picturile, decorurile, mobilierul, costumele şi rechizitele necesare” , urmând să devină „unul din cele mai importante monumente cu care s-ar putea făli orice oraş chiar şi din străinătate” . Costul atingea 2 milioane lei, plătibil din împrumutul făcut de comună, cât şi din venitul moşiilor primite după secularizarea lui Cuza. Ca bază a proiectului, Primăria prezenta un Program cu cerinţele minime ale clădirii - o sală de spectacole pentru 1000 de persoane, cu parter, loje şi galerie (plus balcon), cât şi o scenă largă de 18-20 m şi lungă de 12-15 m, cu mare înălţime, pentru ridicarea decorurilor. Solicitând şi sprijinul Ministerului Instrucţiunii, Primăria justificase construcţia arătând că „Iaşului, în starea de lâncezeală în care se află, nu i se pot da alte compensaţii astăzi decât institutele de cultură cu care se va înzestra şi care vor deveni focare a căror lumină se va răspândi nu numai asupra părţii de sus a ţării, dar şi asupra provinciilor vecine, în care trăieşte o populaţie întreagă de acelaşi sânge cu noi”. Lucrările de construcție vor demara după doi ani, în 1894, sub bagheta unui alt primar Ioan G. Diamandi.

Vasile Pogor – junimistul

Alături de Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Iacob Negruzii şi Teodor Rosetti, Vasile Pogor a fost fondator al Societăţii Junimea, în anul 1863. Junimiştii urmăreau educarea publicului prin „prelecţiuni populare” , reuşind să impună mentalitatea junimistă în epocă, fără dogme şi să dezvolte spiritul oratoric pe care îl considerau o artă. De asemenea unificarea limbii române literare începe prin propunerea junimiştilor privind înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin, propunere exprimată încă din 1860. Iacob Negruzzi nota, vorbind despre începuturile Junimii: „Se făcuse obiceiul ca duminica, după prelegere, Maiorescu, Carp, Rosetti, eu şi Pogor să ne adunăm la acesta din urmă pentru a discuta asupra obiectului prelegerii ce se ţinuse”. Aici, la acest întruniri s-au format istorici, filosofi, scriitori, critici literari, demnitari, precum: Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Xenopol, Lambrior, Gane, Conta, P.P. Carp. Deviza junimiștilor, inventată tot de Pogor era „Entre quit veut, reste qui peut” (Intră cine vrea, rămâne cine poate). Pentru a promova ideile „Junimii”, se înfiinţează, tot la Iaşi, la 1 martie 1867, revista „Convorbiri literare”, în care se vor publica şi principalele opere ale scriitorilor de valoare ai epocii. Interesul pentru literatură se manifestă încă de la înfiinţarea societăţii şi a revistei. În domeniul literaturii, privind poezia, se vorbeşte deja despre eminescianism, este apreciat Vasile Alecsandri şi se pune accent pe poezia populară; în proză, se remarcă în mod deosebit Ioan Slavici şi Ion Creangă; în dramaturgie, cel mai valoros este Ion Luca Caragiale. Tudor Vianu a definit în „Istoria literaturii române moderne” fenomenul cultural junimist, pe care l-a caracterizat prin identificarea trăsăturilor dominante: “spiritul filozofic”, „spiritul oratoric”, „gustul clasic şi academic”, „ironia” şi „vestita zeflemea junimistă”, „spiritul critic”. Vasile Pogor s-a remarcat în primul rând ca traducător. A tălmăcit operele a 24 de scriitori, aparţinând poeziei clasice chineze, precum şi din alte literaturi: greacă, latină, franceză, germană, engleză şi americană. A fost cel dintâi traducător al lui Baudelaire, precum şi cel dintâi traducător al poemului Corbul de E.A. Poe. Deși era filofrancez, a tradus Faust de Goethe. Puținele sale poezii – „Pastelul unei marchize”, „Melancolie”, „Magnitudo Parri”, „Sfinx egiptean” ș.a s-au remarcat printr-o pronunțată nuanță de umor.

Cum l-au descris contemporanii...

Iacob Negruzzi spunea despre Vasile Pogor: „Capul cel mai fantastic în teorie, burghezul cel mai prozaic în practică. Autor de poesii originale şi traduse. Iubind femeile, dar urând vinul. Autorul tuturor propunerilor nerealizabile şi a trei părţi din porecle şi ziceri din care se compune acest dicţionar. Omul cel mai corosiv din lume, schimbându-şi ideile după fiecare carte nouă ce ceteşte şi entuziasmat de fiecare de-a rândul. Propunând la nesfârşit lucrări comune, dar uitând propunerile sale a doua zi după ce le făcuse. Ţinând la tradiţia Junimii, dar uitând-o veşnic. Acum ca poet în decadenţă, ca autor de corosivităţi în floare.

Mihai Eminescu susţinea că va fi mereu îndatorat lui Vasile Pogor: „Ferit de grija zilei de mîine, mă voi cufunda ca un budist în trecut, mai ales în trecutul nostru atât de măreţ în fapte şi oameni. Voi fi obligat moralmente d-lui Pogor, care m-a găzduit şi care mi-a oferit acest culcuş demn pentru iernile noastre.”

Ana Conta Kernbach dezvăluia patima lui Vasile Pogor: „Singura lui patimă a fost cititul. Citea tot ce-i cădea în mînă. Ziua, noaptea, sănătos, bolnav, Pogor citea”.

Vasile Pogor a trecut la cele veșnice la data de 20 martie 1906 în localitatea Bucium (astăzi cartier al municipiului Iași).

 

Eternity 143, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.) Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.

Articol scris de Eternity 143 | Vin, 30/08/2019 - 02:49
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor