Silviu Lupescu

Institutiile si oamenii

AltIasi: Noi promovari internationale, noi contracte de traducere: Editura Polirom a avut succes la Targul International de Carte de la Frankfurt din acest an. Editura este cea care are succes, care primeste laudele, complimentele, aprecierile. De ce dumneavoastra sunteti atat de rar "in centrul atentiei"?

Silviu Lupescu: Mi-ar placea sa cred ca institutiile nu sunt confundate cu oamenii (ceea ce, din pacate, la noi, nu e adevarat) si ca Polirom inseamna o stare de febrilitate culturala de care nu sunt singurul contaminat. O editura traieste prin autorii pe care ii publica, o carte inseamna un autor, el e "vedeta", ceilalti sunt, mai mult sau mai putin, "anonimii" care mediaza intalnirea cu cititorii. Devenita brand, editura e ca o marca de avion - un Boeing sau un Airbus -, nu e important cine l-a proiectat, ci doar la ce altitudine zboara si daca te duce in siguranta la destinatie.

A: Gabriel Liiceanu a spus mai demult, mai in gluma, mai in serios ca daca ar ajunge sef la Polirom, v-ar da afara si ar infiinta in loc Editura Humanitas. Sunteti pe primul loc, rivalul. Cum e?

SL: E greu sa ajungi primul si e si mai greu sa te mentii. Cel mai mare pericol e automultumirea. In rest, concurenta e un stimulent care te obliga sa cauti mereu idei noi. Majoritatea se multumeste sa copie pe altii. Initiezi o colectie, imediat se gaseste un concurent sa faca una similara. In principiu, concurenta reala e benefica pentru toti...

Mai multi oameni de cat credem

A: Concurentii si-ar dori cu siguranta sa stie ce inseamna BT pentru Silviu Lupescu.

SL: Cand o carte primeste Bun de Tipar, esti undeva pe la mijlocul drumului. Ca sa ajungi acolo, inseamna ca multi oameni din editura - mai multi decat credem indeobste - au contribuit la aparitia acelei carti. Si trebuie s-o faca la modul perfectionist. Urmeaza insa confruntarea cu publicul, adica faza in care "premonitiile" editorului vor fi sau nu confirmate. Iar in profesiunea noastra, numarul esecurilor intrece cu mult pe al reusitelor. Putine, foarte putine carti ajung best-seller-uri.

A: Un director de editura ce trebuie sa aiba: astfel de premonitii sau mai degraba abilitati manageriale? Dumneavoastra respectati definitia data de carti?

SL: Inevitabil, o editura inseamna si management - comercial, financiar, de resurse umane s.a.m.d. Inseamna crearea unui cadru inovativ, dinamic, dar si relationarea cu foarte multi posibili actuali si viitori colaboratori. Nu un director poate asigura toate acestea - e foarte important sa ai colaboratori de nadejde. Ma pot considera norocos ca i-am gasit. Atat.

A: Cite pagini este de ajuns sa cititi inainte de a refuza o carte?

SL: Uneori, sunt suficiene si 10 pagini. Cu observatia ca a accepta publicarea sau a respinge o carte nu sunt decizii care depind exclusiv de lectura manuscrisului. Mai sunt si alte considerente. Pretul sau tirajul, de exemplu.

"Acasa e cu totul altceva"

A: Cartile pe care nu le-ati refuzat, pe care ati pariat sunt expuse pe raftul dintai al bibliotecii personale sau biblioteca dumneavoastra n-are nimic de-a face cu asezarea bine gandita pentru care librariile sunt platite atat de bine?

SL: Nu, biblioteca mea si libraria nu prea au intotdeauna multe in comun. Libraria nu este biblioteca sau vitrina cu carti. E locul unde se vand carti. O carte care nu se vinde nu are ce cauta intr-o librarie si sunt suficiente cateva luni, doua, trei, pentru ca soarta ei sa fie decisa. Oricat de putin ne-ar placea, realitatea este ca potentialul comercial al cartii este cel care decide locul acesteia in rafturile librariilor. Acasa e cu totul altceva.

A: Va faceti vinovat de revitalizarea literaturii romanesti, de reusita tinerilor scriitori din tara noastra, numiti, de altfel, Generatia Polirom si lista capetelor de acuzare ar putea continua. Ati visat la asa ceva cand ati pornit editura ?

SL: Problemele, acum 15 ani, erau cu totul altele, tineau de resursele financiare, de posibilitatile de dezvoltare si de programul editorial de debut. Literatura contemporana nu era atunci o prioritate. Cand noi am initiat programul "Voteaza literatura tanara", alte edituri avusesera deja incercari similare. Am facut-o noi cu mai multa convingere, probabil.

"Cartea este inca un viciu greu de vindecat"

A: Despre visele din copilarie ati spus intr-un alt interviu ca s-a ales praful si ca tot ce-ati visat vreodata sa ajungeti in viata: balerin, sofer, pianist ati ratat. Nu mai aveti totusi vreun vis pus deoparte, macar pentru editura?

SL: E reconfortant sa ai vise. Marturisesc ca am mult mai multe planuri, in ce priveste editura, decat le pot duce la bun sfirsit. Mai ales ca traim intr-o continua schimbare tehnologica. Dar planurile trebuie tinute secrete, nu ?

A: Ati spus chiar dumneavoastra, si nu de putine ori, ca va impuneti un ritm de munca extenuant si ca acelasi lucru il cereti si echipei Polirom. V-ati gindit vreodata pe cine ati vrea in biroul pe care il ocupati acum daca nu veti mai putea face fata solicitarilor?

SL: E o intrebare la al carei raspuns ma gandesc tot timpul.

A: Nu credeti ca ar trebui sa apara pe piata o carte cu titlul "How Polirom built a national publishing house one book at a time" dupa modelul cartii despre Starbucks si ca aceasta carte ar trebui scrisa de dumneavoastra?

SL: Ce as putea raspunde? Cred ca exista multa experienta la Polirom ce ar putea fi utila si altora. Nu stiu daca lectura a devenit, dupa modelul celebrelor cafenele, un al "treilea loc" unde cineva sa-si petreaca timpul, in afara de locul de munca si de locuinta. Pentru unii insa, in mod cert cartea este inca un viciu greu de vindecat.