interviu
stats

Actul I: Octavian Jighirgiu, personajul principal

"Lumea intreaga e o scena si toti oamenii sunt actori..." Nu toti sunt, insa si regizori. Si cu atat mai putini sunt talentati in ambele ipostaze. Octavian Jighirgiu este si zecile de piese si proiecte din care face parte stau marturie. Nu prea poate sta degeaba, dupa cum chiar el spune. Nici nu cred ca publicul i-ar sugera vreodata asa ceva. Locul lui Octavian Jighirgiu e pe scena, dar uneori mai da si interviuri.

"In orice actor se afla, intr-o forma latenta, un regizor"

Oltita Cintec a spus mai demult, intr-un articol, ca ati onora orice trupa in care ati activa.

Nu stiu cum sa reactionez la aprecieri. Niciodata nu m-am simtit in largul meu in astfel de situatii. Evident, imi place si ma maguleste, dar prefer sa nu comentez mai mult pe tema asta.


V-a placut dintotdeauna actoria, e vorba de o pasiune din copilarie? Sau poate de o provocare?

E ceva ce mi-a placut dintotdeauna. Nu m-am vazut niciodata facand altceva! Tine de vocatie, si eu, ca majoritatea celor din bransa, am simtit chemarea artei scenice de indata ce am luat contact cu ea ca spectator. E vorba de spiritul ludic personal. La unii e mai accentuat si atunci "degenereaza". Evident, e si o mare provocare. Nevoia de a experimenta, de a patrunde in profunzime in structura psihologiei umane, e un mobil suficient de serios pentru cei care slujesc arta actoriceasca. Mai e un aspect, sau mai bine zis o nuanta a acestei probleme. E o profesie in care te poti face remarcat, cunoscut. Cand incepi sa constientizezi absurdul existential, fuga asta spre nicaieri, ti se face brusc frica sa nu te pierzi in multime. Deci, si "frica de anonimat" e unul dintre raspunsurile la intrebarea ta!

Dar regie de ce faceti, nu va implineste actoria?

Consider ca regia poate sa-mi implineasca evolutia si perceptia asupra fenomenului teatral. Aceasta dubla ipostaza determina in mine o mai autoritara abordare a profesiei. In orice actor se afla, intr-o forma latenta, un regizor.

 

Oamenii si influentele lor

V-a influentat cineva din afara teatrului in activitatea dumneavoastra sau ati fost marcat de vreun actor ori regizor anume?

Da, evident. Am fost marcat de mai multi oameni speciali. Consider ca maturizarea, formarea, devenirea atat in plan uman, cat si in plan profesional este data de suma intalnirilor esentiale pe care le-ai avut si, evident, le vei avea. Ma pot lauda cu cateva astfel de intalniri. In facultate am fost marcat de contactul cu Geta Angheluta. Chiar daca dumneaei era profesoara altui an, am avut ocazia in cateva randuri sa discutam pe teme din aria teatrului. Constantin Popa, omul care mi-a fost pe tot parcursul facultatii si chiar si dupa terminarea ei un veritabil barometru al evolutiei mele artistice, reprezinta o alta intalnire esentiala. Polivalenta preocuparilor sale, actor, poet, dramaturg, filozof sau pedagog, m-a contaminat.

Catalina Buzoianu reprezinta pentru mine omul de teatru care mi-a marcat fundamental evolutia artistica. Fin psiholog, regizor de mare rafinament si inventivitate, aceasta creatoare devenita emblematica pentru teatrul romanesc si cel european, mi-a calauzit, ca sa spun asa, primii pasi de dupa terminarea facultatii. Am debutat la Constanta cu un rol principal in spectacolul "Penthesileea" scris de Mioara Cremene si regizat de doamna Catalina, cum i se spune printre artisti, iar mai apoi am avut sansa sa mai joc la domnia sa in alte doua spectacole. Matei Visniec de care ma leaga o prietenie de mai bine de treisprezece ani este un alt om care mi-a influentat parcursul profesional. Nu pot sa nu amintesc de indrumatorul meu de doctorat, domnul profesor Florin Faifer. Filolog de mare valoare, om cu o deosebita finete a spiritului si cu o acuratete analitica de invidiat, Florin Faifer este cel care mi-a insuflat curaj sa ma inscriu si sa urmez cursurile de doctorat la specialitatea Artele spectacolului teatral din cadrul Facultatii iesene de Teatru.

Ion Sapdaru reprezinta de asemenea o mare intalnire. Dincolo de relatia scenica, dincolo de colaborarea extraordinara actor - regizor, el este si un mare prieten. Discursul sau cucereste, iar modul de lucru cu actorii da dependenta. Am descoperit la Ion semne de intrebare care nu-mi dadeau nici mie pace, am aflat la el aceeasi patima pentru teatru care ma face si pe mine sa neglijez orice altceva, am impartasit impreuna cu el revelatii artistice. Alexander Hausvater este o alta intalnire esentiala. In toamna lui 2005 am fost chemat pentru o colaborare la Teatrul "Mihai Eminescu" din Botosani. Spectacolul se numea "Paradisul terestru" dupa un text de Tennessee Williams. Nu pot explica ce anume mi-a transmis acest om, acest regizor complex, dar cred ca totul s-a produs la un nivel energetic si telepatic care depaseste rationamentul elementar. Am invatat de la el ca teatrul este un mod de viata, iar arta actorului este filosofia acestui mod de a fi.

Nu pot incheia raspunsul la aceasta intrebare fara sa amintesc de alti oameni minunati care mi-au influentat parcursul: Mircea Diaconu, Diana Lupescu, Nicolae Ularu, Victor Rebengiuc, Dragos Galgotiu, Horatiu Malaele, Cristina Dumitrescu, Eugen Cristea si nu in ultimul rand controversatul, dar atat de impatimitul de teatru, Benoit Vitse.

Ati amintit de influenta lui Matei Visniec. Am observat ca imbratisati de atatea ori cate aveti ocazia absurdul lui.

L-am contactat in penultimul an de facultate cerandu-i niste texte pentru spectacolele noastre de productie si dumnealui prompt, deschis si fara nici o retinere ne-a trimis cateva dintre scrierile sale dramatice. S-au nascut astfel trei spectacole: "Spectatorul condamnat la moarte" cu care am participat in 1995 la un festival din Liverpool, apoi "Bine mama, dar astia povestesc in actu' doi ce se intampla in actul intai", spectacol care s-a bucurat atat de aprecierea publicului - peste 30 de reprezentatii - cat si de cea a criticii, fiind rasplatit cu mai multe premii dintre care cel mai important este premiul UNITER in 1996, iar cel de-al treilea este "Caii la fereastra", spectacolul care ne-a adus mie si sotiei mele, actrita Irina Scutariu, cate un premiu individual de interpretare. In 2002 cand am hotarat sa ma inscriu la doctorat am simtit ca aventura numita dramaturgia lui Visniec trebuie sa continue, asa incat am ales sa imi fac studiul doctoral cu tema: "Matei Visniec sau problematica omului contemporan". De atunci s-au mai nascut doua spectacole marca Visniec, de aceasta data cu mine in calitate de regizor: "Paparazzi" si "Si cu violoncelul ce facem?". Ii urmaresc cu interes orice noua scriere. Echivalenta textelor lui cu realitatea pe care o traim ma determina sa fac asta.

 

"Teatrul e un microb tare pacatos"

Sunteti cumva bantuit de energie? Sunt rare piesele fara dumneavoastra, fie actor, fie regizor, in ultima vreme.

A fost o vreme in care luptam sa obtin "biletul de intrare" in proiecte teatrale. De ceva timp incoace lucrurile s-au mai schimbat si acum proiectele au inceput sa vina ele spre mine. Asta nu inseamna ca nu ma preocupa realizarea de noi proiecte personale.
"Morti si vii" de la Ateneul Tatarasi este un astfel de exemplu, proiect realizat in colaborare cu regizorul Ion Sapdaru si dramaturgul Stefan Caraman, "Farsa jupanului Pathelin" sau proiectele dupa texte de Visniec de care aminteam, de asemenea. Chiar acum lucrez la un
spectacol in cadrul Campaniei de lupta antidrog. Nu prea pot sa stau. Si nici nu as vrea sa stau. E mai incitanta viata la o temperatura inalta.

Nu vreti sa stati, dar sa parasiti, temporar sau definitiv, scena pentru reclame, telenovele, filme sau orice altceva televizat, ati vrea?

Nu. Am facut reclame, film si emisiuni tv si as face cu placere in continuare, dar in paralel cu teatrul. In nici un caz in loc de... Teatrul e un microb tare pacatos. Nu are antidot. E o "boala" luata pe viata.


Spectatorii si spectacolele

S-a spus de multe ori despre dramaturgia autohtona ca se teme sa se manifeste. Dumneavoastra va temeti?

Nu prea inteleg acest "se teme sa se manifeste". Daca te referi la lipsa incisivitatii, atunci trebuie sa te contrazic. Pai uita-te numai la repertoriul ultimelor doua stagiuni ale Nationalului din Iasi si vei remarca texte romanesti care se manifesta, sau mai bine zis, transmit mesaje si idei extrem de virulente la adresa societatii, a sistemului politic etc. Daca te referi la slaba productivitate a dramaturgilor autohtoni, te contrazic si aici. Sunt zeci, poate chiar sute de texte interesante, bune si foarte bune care circula pe piata de profil. Eu nu ma tem sa ma manifest. Ceea ce fac pe scena confirma asta.

Ce vreti de la spectatorul care vede o piesa in care jucati sau pe care ati regizat-o? E suficient sa vina acolo sau ati vrea sa mai ramana putin, dupa ce cortina s-a lasat si sa se gandeasca la ce-a vazut?

Ma pui in fata unei intrebari cu raspuns usor deductibil. Intre cele doua variante, doar un nebun ar putea opta pentru prima. Teatrul e o arta a expresiei umane directe. Daca nu provoci procese empatice profunde in spectator, daca ideile lansate in scena nu au creat disconfort psihic, daca nu au pus pe ganduri publicul si nu au starnit framantari acestuia, atunci rostul acestei arte dispare. Teatrul nu e un act banal in care e suficienta pontarea prezentei, ci un veritabil moment al intalnirii omului cu propria sa natura, cu propria sa imagine dezbracata de conventionalism si ipocrizie. Teatrul ofera sansa unei vaccinari impotriva anchilozei aripilor pe care orice om le are, dar cei mai multi nu stiu sa le foloseasca sau nu realizeaza ca le au. Teatrul lupta impotriva atrofierii simturilor.


"Cand o sa aflu daca viata e regizata, anunt"

In ce masura ceea ce vedem pe scena e sau nu e din viata reala?

Totul pleaca din viata pentru ca teatrul e o arta a viului. Dar important este cum reuseste artistul sa preia elementul din viata si sa-l transforme in semn teatral, in act autentic de creatie. In teatru se intampla lucruri pe care in mod normal le intalnim in viata, dar modul cum sunt ele reprezentate pe scena face diferenta intre civil si artistic. Asta e magia care se produce sub ochii spectatorilor. Daca nu ar vedea o alternativa a vietii reale pe scena, omul nu ar mai fi interesat de teatru. Tocmai asta il fascineaza si il readuce in sala de spectacole iar si iar.


E viata regizata, aveti vreo informatie secreta in acest sens? Regizorii simt mai mult si mai bine decat alti oameni, poate, conceptul de destin.

Shakespeare spunea ca "lumea intreaga e o scena si toti oamenii sunt actori"... Eu ma inclin in fata geniului sau. Regizorul acestui spectacol, cel de dincolo de perceptia noastra, s-ar putea afla, printr-un sarcastic joc al destinului, chiar in noi. Nu am informatii in acest sens. Cand aflu ceva, te anunt.

 

Articol scris de Simona Filip | Mie, 04/03/2009 - 00:14
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului simonafilip