interviu
stats

Norzeatic a lasat ego rapping-ul in spate

Desi a mai vorbit despre asta, multa lume inca il intreaba „ce s-a intimplat cu Vexxatu' Vexx?”. Am reusit sa-l prind pe Norzeatic dupa concertul din Baza, de saptamina trecuta, si, la o bere si un ceai, am stat putin de vorba despre hip hop, trecut, prezent, cartier si revolutie. Cit despre concert - localul a fost plin si am apreciat faptul ca in sala in care a cintat s-au stins luminile, facind o atmosfera chill si underground. Sunetul, de asemenea, bun. Am avut ocazia sa ascultam noul album, „Exercitii pe ritm de pace”, dar si citeva chestii vechi, „O mana”, „Decalog”, „Din sub” sau „Supersonic”.

Stau mai mult sa-mi asez cuvintele pe foaie decit alta data si s-a acumulat un pic de experienta. Ar fi foarte simplu sa cint chestii vechi, dar si atunci oamenii ar fi nemultumiti, ca intru intr-un manierism. Unii vor back to the 90’s, back to that boombox shit, dar altii dup-aia ar zice ca e manierism. Eu asta am vrut sa fac si cind am facut piese ca „Noaptea crapilor”. Unii au spus „e mult prea chill”. Sint tot felul de chestii pe care le simt si eu si am vrut sa le pun acolo sa reprezint pentru ele.

„Acum vorbim de probleme mai largi, in context universal”


AltIasi: Desi ai mai explicat in interviuri anterioare, multa lume inca se intreaba ce s-a intimplat cu Vexxatu Vexx.

Norzeatic: Am spus si mai devreme, cred, pe scena. „N-am Vexxatu Vexx la mine”. El a ramas in urma. Cred ca se cerea altceva si se poate face altceva, sa nu ne cramponam in trecut.

Schimbindu-mi numele asta a fost ideea, am lasat tot ce insemna Vexx, nu mai cint textele, nu mai distribui muzica respectiva. Consider ca si eu m-am schimbat la un moment dat si sint un om nou, cu un nume nou, cu un sound nou, cu un mesaj nou si pentru asta reprezint acum. Sigur ca tot timpul, si inainte am fost pe treaba asta de conscious rap (n.r.: conscious rap este un subgen al hip hop-ului care se concentreaza pe atragerea atentiei asupra problemelor societatii, cum ar fi violenta sau discriminarea) sau o treaba adresata intelectului – referitoare la stil – dar acum cred ca mai mult. In seara asta am adus si ceva de Vexx oricum, la sfirsit, si de-asta lumea a si percutat mai bine. Se intimpla asta uneori, sint oameni care stiu, care ascultau treburile alea si care acuma se bucura pentru ca chiar asteapta sa le cint. Eu ziceam ca nu mai cint de obicei textele vechi, piesele vechi, dar in seara asta, odata cu albumul asta nou al meu si care e si primul meu solo, deci e cumva asa, un inceput nou, am adus cred eu ce era mai bun sau ce a ramas mai bun din perioada respectiva.

AI: Simti ca un fel de dezamagire faptul ca atunci cind esti pe scena si vii cu produsul nou oamenii inca cer Vexxatu?

N: E de inteles. Eu m-am si obisnuit cumva, ca de ani de zile, de cind am alte formule decit cele din anii ’90, lumea vine la concerte si uneori cere altceva. La un moment dat eu imi puneam intrebarea asta, de ce vor sa auda lucrurile pe care deja le stiu pe dinafara si ar putea sa le cinte mai bine decit mine si nu vor sa auda ce am nou, ce vreau sa le predic acum. Dar imi dau seama, e omeneste asta, cind ai o chestie, o ai intiparita in suflet, vrei s-o vezi. De exemplu sint oameni care nu au avut ocazia sa ma vada live in anii aia si ma vad acum si ar vrea sa ma auda cintind piesele alea. Inteleg, deci nu e nimic, nu ma supar, nu incerc sa le impun o chestie neaparat. Dar daca o sa vina cu mine si o sa ajungem la acelasi nivel o sa vada ca am altceva, nou, am un film nou de prezentat si sint deja oameni care vin, si pustani, care ma stiu de Norzeatic si atit. Nu e nici o problema, totul are o explicatie. Eu ma bucur si sint recunoscator la un moment dat si pentru oamenii din generatia veche care stiu si pot compara acum vechi cu nou si care cunosc, au incredere si sint pregatiti pentru chestia asta noua. In acelasi timp sint si oameni care nu sint pregatiti, care zic „imi placea mai mult ce faceai in ’97”. Eu in 97 aveam 17 ani. Intr-un fel e aproape o jignire faptul ca lucrurile alea puerile, cu care ma jucam atunci, lor li se par mai tari decit ce fac acum. Si eu simt ca e o evolutie ce s-a intimplat, sper sa merg inainte in sus, nu sa ma plafonez, nu sa ma duc in jos. Dar pentru fiecare e un moment cind ii e dat sau nu sa inteleaga anumite lucruri si atunci eu nu-mi fac probleme. Asta e chestia la mine. Eu tin sa prezint ce-mi place mie, pina la urma trebuie sa se obisnuiasca cu chestia asta, daca nu le convine se pot duce in alta parte. Eu oricum o sa continui sa fac ce-mi place mie si aia am sa vin sa prezint, neinfluentat de parerea unuia si altuia. Ii ascult, vorbim si asa mai departe dar eu merg pe firul meu.

AI: Am observat un fel de evolutie. La inceput a fost Vexx, apoi Geamite Galigan, despre care ai spus intr-un interviu ca reprezenta o maturizare si acum Norzeatic. Vezi ceva in viitor, un alt nume?

N: M-am fixat pe treaba asta de Norzeatic, cred c-o sa ramin (ride). De fapt cumva Norzeatic fusese ideea initiala, dar am mers pe asta cu MC Geamite si sint deja patru ani de cind am iesit cu numele nou, cu Norzeatic, si am scos al treilea disc cu numele asta, si din ce cred o sa ramina.

AI: Dupa ce ai scos „Aici, acum” a aparut in „Dilema veche” un text in care autorul spunea ca versurile respective sint cam ce ar fi scris Nichita Stanescu daca ar fi trait acum, ar fi fost rapper si ar fi locuit in Pantelimon. Cum ti se pare comparatia asta?

N: Nu stiu ce sa zic de Pantelimon (ride). Eu sint din alt cartier. Dar ideea era de o poezie conturata intr-un context de cartier. Ma rog, cumva, e, se poate zice. Dar e o cu totul alta chestie la un moment dat, eu sint un fan Nichita Stanescu, deci nu pot sa accept asemenea comparatii, dar ideea asta de poezie urbana... la un moment dat se poate zice ca e ceva de genul asta, o treaba neo-clasica trasa in cartier pe un alt palier (ride).

AI: Multi hip hop-eri romani cinta mai mult despre ei. Tu nu faci treaba asta in schimb.

N: Are si un nume, ii zice „ego rapping”. Cumva hip hop-ul asa a aparut, ca o treaba de ego rapping. In anii 70 erau petreceri, in Bronx de exemplu, DJ-ii puneau muzica si la un moment dat au avut pe niste baieti care luau microfonul si dadeau un plus petrecerii, incalzeau petrecerea, si de obicei vorbeau de DJ-ul respectiv, erau niste purtatori de cuvint care ii faceau reclama, „uite, DJ-ul meu ti-o da asa si te poarta asa si hai da-i din sold, misca-te, nu stiu ce”. Si apoi au inceput sa vorbeasca in acelasi registru despre ei, „eu sint ala care ti-o da asa, intorc rima pe degetul mic, ma-ntelegi ce vreau sa zic” si din treaba asta la un moment dat a rezultat un knowledge si s-a dat un plus rap-ului. Dar treaba asta de ego rapping a ramas in freestyle-uri, in battle-uri de MC. Oamenii se vad fata in fata, cu microfonul in mina, se uita unul la altul si isi fac reclama, zic intre ei „eu sint mai bun, eu nu-stiu-ce”. E o chestie care are legatura cu radacinile hip hop-ului si atunci, ma rog, eu cumva simt ca e nevoie de mai mult decit atit si poate de-asta ma intrebi pentru ca ai vazut ca in general eu n-am referinte de genul acesta. Si e o discutie, ce faci cu rap-ul asta. Dincolo de eul asta, „eu fac, eu dreg, eu am rima asa”. Bun, daca ai rima asa, arata, hai sa vedem despre ce vorbesti de fapt. Si odata cu Vexx cred ca si asta am lasat in spate, treaba asta de ego rap, de referire strict la propria persoana. Si acum e o treaba mai impersonala si vorbim de probleme mai largi, in context universal.

AI: Consideri deci ca rap-ul poate mai mult, ca poate aborda probleme mai importante, mai de interes general?

N: Eu pe albumul asta am dat-o chiar numai asa, am si pe albumele cu Khidja piese, texte in zona asta de ego rapping, cu toate ca asculti o piesa si s-ar putea sa te gindesti „stai putin, despre ce a vorbit asta aici?”. N-as spune party oriented (n.e. orientate spre petrecere), dar sa zic asa texte care iti solicita constiinta mai putin. Dar pe albumul asta chiar am pus rotitele la lucru si pe urma am dat drumul la microfon. Ce sa zic, n-o sa dau un diss (n.e. forma prescurtata pentru disrespect, folosita in argoul din SUA), cum se zice, o contra pentru nimeni care merge pe treaba asta de ego rap, e treaba lor. Nu ma mai refer neaparat la ce fac altii, sint unii care vorbesc despre ei foarte simpatic si dau chestii care te fac sa te misti fiindca au flow (n.e. abilitatea unui rapper de a gasi rime bune) foarte bun. Adevarul e ca asta e foarte misto cu rap-ul, ca poti sa vorbesti despre orice. E chiar o muzica care comprima mesajul foarte mult si iti permite sa te referi la orice vrei tu. Sint oameni care au facut o piesa despre a te scobi in nas (ride) si pina la tot felul de povesti.


„Incerc sa presar citeva seminte de artar japonez pe unde merg”


AI: Printre primele piese spuneai „Pace cartierului”. Ți se pare ca acum e pace in cartier?

N: E mai multa pace in cartier ca alta data. E si o pace fortata la un moment dat. Asta din ce am inteles se intimpla peste tot in lume. Imi spuneau unii care au fost de-aici in New York ca nu mai e viata in cartiere ca alta data, ca-n povestile alea din rap-ul din anii 90, ca-n era crack (n.e. cand se vindea in strada cocaina pentru fumat), acum sint camere peste tot, nu mai poti sa faci o treaba, nu mai poti sa dai o palma fara sa fii prins din toate unghiurile si lumea e pusa pe facut bani, nu mai stau sa faca nu stiu ce combinatii. N-am vazut demult pe la mine prin cartier stind lumea la bere, la coltul blocului, si de-asta la un moment dat albumul asta nou al meu aduce un pic de scandal in cartier (ride).

AI: Incerci sa gasesti cite o gradina japoneza in fiecare loc in care mergi?

N: Da, incerc sa cultiv pace in suflet si sa fie sufletul ca o gradina, chiar japoneza la un moment dat, ca mie imi place estetica asta, imi place cum organizeaza ei spatiul, intre altele. Si, da, incerc si sa presar citeva seminte de artar japonez pe unde merg.

AI: Vorbesti pe albumul asta la un moment dat de o revolutie. Cum vezi o revolutie in spatiul nostru?

N: M-am referit la o revolutie cu sine insusi. O revolutie care incepe cu omul respectiv, fie ca este vorba de mine sau de cel care asculta. Asta spun acolo, sint multi care vorbesc de tot felul de revolutii si dau tot felul de sfaturi, „trebuie sa eradicam aia, sa-i terminam pe aia, sa le aratam noi, sa facem, sa ne afirmam”, dar pina la urma prea putina lume... toti oamenii vorbesc, la fiecare colt se vorbeste de o revolutie. Cum zicea Nai'gh'ba de la Da Hood, ca sint multi „filosofi ai scarilor de bloc”, dar prea putina lume tace si face. Prea putina lume incearca sa faca ceva constructiv, ceva pentru ceilalti, ceva pentru ei, pentru ziua de miine, pentru suflet, ceva care sa conteze intr-adevar. Cam in termenii astia ma gindesc eu, cam cum a spus Gandhi, de exemplu, cam cum se referea el la o revolutie. Gandhi n-a pus niciodata pe arma, n-a dat in nimeni, revolutia lui e ceva cu propria transformare si prin asta a fost exemplul pentru cei din jur si i-a indemnat sa se mobilizeze. Si toata treaba a crescut exponential si cred ca in clipele astea de criza prin care trece societatea e nevoie de asa ceva.

AI: Iti lipseste ceva din perioada veche, cind te-ai apucat de hip hop?

N: Niste lucruri s-au cistigat, niste lucruri s-au pierdut. Am de exemplu pe albumul „Aici, acum” cu Khidja piesa „Feelin de vinil”. Ca idee, acel analogic e intr-un fel pe cale de disparitie. Pe de alta parte, in hip hop de exemplu, vinilul va ramine tot timpul la loc de cinste si se va preta tot timpul. Sint audiofili care asculta muzica pe vinil, sint DJ care pun de pe vinil, treaba asta nu are moarte. Totusi, digitalul a cistigat teren in ultima vreme si stim toti ca nu se mai merge pe calitatea sunetului cum se mergea alta data, acum in general parca nu se mai merge pe calitate ca alta data. Vezi tot felul de produse facute din plastic, facute parca pentru a se rupe peste o saptamina ca sa cumparam altele si asa mai departe. Sint si alte aspecte, de exemplu, in anii '90, cind ascultam muzica pe casetofon, luam o caseta si o devoram, o ascultam de la cap la coada, o intorceam si pe partea cealalta, o copiam, o invatam pe dinafara. Acum toata lumea incearca sa stringa zeci de giga de muzica dar nu mai asculta nimic, nu mai asimileaza nimic, e doar asa o treaba de exterior de „mama, cita muzica am”.


„Lucrurile abia de-acum incep sa devina interesante”


AI: Cum ti se pare hip hop-ul romanesc la ora actuala?

N: E mai bun ca alta data. Asta-i parerea mea. Lumea ma intreaba de istoria hip hop-ului romanesc, de old school-ul romanesc, de clasici. Eu cred ca lucrurile abia de-acum incep sa devina interesante. Mai demult oamenii faceau treburi, prin ’93, prin ’95, dar acum simt ca au inceput sa se lamureasca cam cum e treaba de fapt si sint alte posibilitati. Exista producatori din mai multe sfere, sint unii precum Khidja, oameni care asculta tot felul de muzici si fac beat-uri pe mai multe sound-uri si ma invita pe mine sa ma duc in anumite feel-uri. Sint unii precum CTC, de exemplu, care sampleaza chestii, care au sound-ul lor, stiu ce vor si aia obtin. Sint producatori care lucreaza si sint tributari radacinii adevarate a hip hop-ului. Sint oameni din alte zone, din zona jazz, nu-jazz, funk. Sint oameni care lucreaza cu calculatoare, care se pricep sa faca sunet. Sint MC care combina diverse sunete. E, pina acum lumea nu prea stia, erau doar incercari. Si acum sint destul de putini aia care sint valabili, care fac o chestie. Sint mai multi care-mi plac, pe care ii vad ca misca, dar sint foarte putine chestii pe care le-as asculta acasa. Dar din punctul meu de vedere de-abia acum devine interesant si ma bucur foarte tare si cred ca o sa urmeze o revolutie.

AI: Ce parere ai despre trendul asta de a cinta despre droguri?

N: A trecut. Oamenii au schimbat foaia. Chiar si ei s-au lamurit ca nu e OK si daca era o moda treaba asta cu legale acum vreun an, doi, eu simt ca a trecut cumva, parca n-am mai vazut nici legale, nici magazine de vise, poate si copiii sint un pic mai treji si vor ceva mai mult, vor un pic de mesaj, nu doar sa-si rupa capul cu beat-uri, cu substante, cu tot. Vor sa si simta ceva. Si cred ca lucrurile pina la urma au rolul lor, poate chiar si experientele astea au trebuit sa fie ca sa se lamureasca ca nu e in regula, ca e nevoie de mai mult.

AI: Spuneai mai demult intr-un interviu ca pentru a putea face muzica asta ai nevoie de doua joburi. Tu din ce traiesti?

N: Am exagerat poate putin, ideea pe care am mers totdeauna e ca, cum zicea omul meu Piele, „tre sa stii sa faci ceva si pe linga”, tre sa stii sa faci si altceva in afara de asta. Adica „iti trebuie vreo doua joburi” ca sa iti permiti sa mergi in studio, sa-ti iei niste scule, sa poti sa sustii miscarea. Eu unul sint traducator. E exact cum am spus in piesa aia, „traducator al limbajului tuturor florilor si al binelui si albinelor”. Ma ocup cu asta, fac traduceri, am incercat sa nu am asteptari, sa nu scot ceva din treaba asta (n.r.: din muzica). Zicea cineva ca nu e vorba de ce astepti de la industria asta, e vorba de poti sa oferi tu industriei, ce poti sa fii tu. Exista la un moment dat un trend al rapperilor care s-au ajuns, care au scos bani si traiesc pe picior mare din muzica si pina la urma ideea e ca tre sa stii sa faci ceva, sa ai aportul tau in societate si trebuie sa ai ceva de back up (n.e. rezerva) ca sa poti sa iti permiti sa iti tii mesajul intact. Sint multi care de dragul banilor, de dragul rasplatei si-au schimbat mesajul si au dat-o pe comercial. Eu am avut tot timpul ceva de back up si atunci mesajul a ramas intact si am vorbit despre ce am vrut, indiferent ca am avut sau nu vreo rasplata.

AI: Mai vorbesti cu femeia de servici din bloc?

N: La un moment dat aveam un job si de fapt femeia de servici era femeia de servici din firma respectiva, de unde lucram. Da, sigur ca vorbesc cu lumea si incerc sa vad ce se intimpla si mai sus si mai jos, ce probleme au oamenii.

Articol scris de Ioan Stoleru | Sam, 01/12/2012 - 14:54
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului ioan.stoleru