- 4670
Nu e o citare gresita a celebrului hit din anii ’80 interpretat de austriecii de la Opus, ci o prescurtare a ceea ce se intampla vineri, 16 noiembrie. Trupa LifeTrack e capul de afis al unei super seri rock in Life Discotheque (fostul XS), care incepe de la ora 22:00.
Am auzit de LifeTrack in contextul mediatizatei piese de teatru Nirvana de la Teatrul National, formatia asigurand interpretarea cantecelor din cadrul spectacolului. Nu i-am vazut niciodata live (au mai avut un concert in lasi de care am auzit, La Baza), asa ca am fost curios sa caut macar pe net cateva inregistrari. Singurul cont de trupa este pe ReverbNation, unde au doar doua piese, insuficient sa ma lamuresc.
Stilul declarat e R&B /soul / Funk / Pop / Electro-pop, mai degraba eclectic, iar influentele vin sa confirme asta: Jamiroquai, Steavie Wonder, Bill Withers, The Commodores, Lionel Richie, Sting, Queen. Cei ce vom ajunge vineri seara la concert ne vom edifica, probabil, in functie de playlist-ul ales.
LifeTrak inseamna Cosmin Maxim [voce], Diana Roman [pian si voce], Ionut Nechifor [trombon], Sorin Popovici [chitara], Lucian Goiceanu [bass] si Vlad Stoica [tobe]. Interesant e ca primii doi membri sunt actori: Diana Roman a terminat Facultatea de Teatru de la UAGE in 2010, dupa ce cu un an inainte a absolvit Facultatea de Muzica (pian). Colaborarea dintre cei doi e posibil sa fi inceput dupa spectacolul Made in €st de Constantin Cheianu, regia Claudiu Goga – 2009, unde era nevoie de o actrita care sa cante la pian. Diana e la clape si in Visul unei nopti de vara montat de Radu Afrim la Nationalul iesean.
Cosmin Maxim este actor al Teatrului National Iasi din 2004, an in care a absolvit Universitatea de Arte “George Enescu” la clasa prof. Dionisie Vitcu si Gheorghe Marinca. In 2008, la Festivalul Pledez pentru tineri de la Piatra Neamt, castiga premiul pentru Cel mai bun actor, in rolul Miki, cu spectacolul With a little help from my friends, de Maria Manolescu, regia Radu Apostol. Este unul dintre cei mai activi actori ai Nationalului, iar regizorii l-au pus mereu in valoare si datorita talentului muzical. Daca in in With a little help… si anul acesta in Nirvana canta o muzica care-i este aproape - si o face cu placere, nu doar pentru rol, ca asa ar cere personajul -, in Aici, la portile beznei se descurca si cu manelele compuse special pentru spectacolul lui Maniutiu de Serban Ursachi.
Bonus: primii 200 de clienti vor primi din partea casei un shot gratis! Participantii vor participa la o tombola la care Life Discotheque pune la bataie un Party Starter Kit (o sticla de Tazovsky + un suc natural). Rezervari se fac la numarul 0729 292.610, iar pretul de 10 lei al intrarii include o bautura.