Jason Bourne is back

Jason Bourne este episodul cu numarul cinci al seriei, si al patrulea cu Matt Damon si Paul Greengrass. Soldat fidel dar scapat de sub controlul CIA, Bourne se intoarce impotriva Agentiei. Fiind o situatie de genul man vs machine, e vinat continuu si, precum un balaur cu nenumarate capete, serviciul secret american pare din ce in ce mai clar imposibil de invins. Ajuns un bataus in lupte ilegale pe care le cistiga fara drept de apel, Bourne colaboreaza cu o activista/jurnalista care sparge serverele CIA si are access la folder-ul cu Black OPs (trimitere clara la Snowden, Assange si mai recentul scandal cu contul de e-mail al lui Hillary Clinton). Se intilneste cu activista Nicky Parsons (Julia Stiles) in Grecia revoltelor stradale (episod recuperat in panoplia de tropi ai istoriei ultimilor ani) si reuseste sa intre in posesia informatiilor hack-uite de Parsons, care e impuscata mortal de un agent CIA trimis sa-i lichideze pe amindoi. 

 

In paralel, CIA colaboreaza neoficial cu fondatorul unui imperiu social media (Deep Dream in film, Facebook in realitate) pentru a avea acces la datele personale a peste un miliard de utilizatori ai platformei. Acest fir narativ se va impleti spre final cu cel al lui Bourne, care pare putin neglijat pentru jumatate de film. De altfel, acesta afla destul de devreme ce s-a intimplat inainte de a fi recrutat de CIA si nu face decit sa evolueze in contextul narativ paralel povestii sale pentru a ajunge la directorul CIA (jucat de Tommy Lee Jones) si, eventual, a-l omori.

 

Heather Lee (Alicia Vikander) este sefa departamentului de IT al CIA si isi asuma task-ul de a-l prinde pe Bourne, dar isi doreste sa-l si reintegreze in agentie. Pentru a face asta, il ajuta sa scape din miinile agentilor trimisi pe urmele lui, sfirsind prin a-i face intr-adevar o propunere destul de onorabila. Spre deosebire de Bond girls, Lee e un personaj destul de complex. Porneste ca adversar al lui Bourne, isi risca pozitia in cadrul Agentiei luind decizii care par sa-i deranjeze pe superiorii ei si migreaza incet catre a-i fi aliat celui care bintuie de vreo cinci filme bunul mers al serviciilor (deci pare mai aproape de profilul narativ al sefei lui Bond).

 

Privit in ansamblu, scenariul si regia lui Greengrass iti arata un CIA hulpav, avid de control si in fata caruia nu exista limite fizice sau informatice (in timp ce Bourne si hacker-ul Parsons se intilnesc in Grecia, din HQ-ul CIA se acceseaza in citeva secunde sistemul de monitorizare al traficului si camerele de luat vederi din centrul Atenei – wink wink Nichita & Primaria Iasi), un adevarat Mefisto care il santajeaza pe fondatorul platformei de social media pina cind nu-i mai ramine nicio solutie decit sa colaboreze – toate lectii pentru vulg, puse intr-o naratiune poate mai usor comestibila decit documentarele si articolele despre Snowden, Assange sau Panama Papers.

 

Dar sint aceste trimiteri intr-adevar politice sau functioneaza doar ca fundal realist pentru a vinde in continuare povestea lui Bourne?