- 8507
Cred ca l-am vazut pentru prima data prin `95 si sincer va spun, nimic nu a bagat spaima in oasele mele mai adanc ca acest horror in regia lui Adrian Lyne (poate doar propriile mele cosmaruri tarzii, in noapte). Un thriller psihologic unic care-ti va ridica garantat parul fin de pe ceafa, un delir-halucinogen vizual cutremurator, in fapt cosmarul lucid a lui Jacob Singer, fost combatant in Razboiul din Vietnam, in interpretarea dramatica (remarcabila, de altfel) a lui Tim Robbins (poate vi-l amintiti in rolul lui Andy Dufresne, prizonierul din „The Shawshank Redemption”).
Pelicula debuteaza pasnic, in atmosfera placida din Delta Mekong, acompaniata de zgomotul palelor de elicopter si o muzica spirituala pe fundal (soundtrack-ul este semnat de compozitorul francez Maurice Jarre). Aici, batalionul lui Jacob asteapta plictisit un atac iminent, care parca nu se mai intampla. In cateva minute, calmul este inlocuit de focuri de arma si confuzie, soldatii cad secerati de dureri teribile de cap si crize violente, iar prin ochii inlacrimati ai unuia dintre ei ni se infatiseaza un front insangerat, cumplit prin panica care degenereaza intr-un haos cosmaresc si prin atmosfera infernala, fara nici cea mai slaba urma de umanitate. Flashback-urile din Vietnam il trezesc pe Jacob Singer in metroul new-yorkez. Din proprie experienta va spun, New York-ul este un oras de esenta tare. Populat peste masura si zgomotos, la lasarea intunericului iti poate da un sentiment ciudat de neliniste. E umed, insomniac si uneori ai impresia unei singuratati apasatoare, asta in ciuda vacarmului constant „a la Lynch”. Pentru Jacob, scena metroului este inceputul unui cosmar „live”, ceva in genul „Al 6-lea simt” doar ca el nu incepe sa vada „dead people” ci demoni in carne si oase.
Absolvent de filosofie, divortat, marcat de pierderea unui copil intr-un tragic accident de masina, Jacob Singer traieste cu iubita sa Jezzie, este lucrator postal (desi este absolvent de arte) iar din cand in cand isi trateaza durerile de spate cu Louie, chiropractorul sau personal, un soi de inger fara aripi si fara aura.
In scenariul original, „demonii” pastrau foarte mult din traditionalul imaginar iudeo-crestin, insa Lyne a dorit sa realizeze ceva ce nu s-a mai vazut pe ecran pana in momentul respectiv, sa evite cumva cliseele cinematografice. Fara ecrane albastre si fara efecte speciale pe calculator, regizorul a reusit sa creeze ceva terifiant, nefamilar, inspirat fiind de arta intunecata, cosmaresc-austera a lui Francis Bacon, unde teroarea se naste in subconstient tocmai din cauza chipurilor blurate. Pe pelicula cinematografica, acest efect a fost recreat printr-o tehnica aproape banala de filmare tremurata cu camera si niste schimbari de viteza a frame-urilor. Privit cateva secunde, poate parea prostesc, dar pentru o secunda si acompaniat de zgomotele potrivite, e de-a dreptul terifiant. Se intampla o distorsiune vizuala asemanatoare ceea ce se intampla in starile onirice: in vise, reflexiile din oglinzi apar blurate, incorecte, inspaimantatoare.
Tehnica a fost apoi imprumutata si folosita in jocul video Silen Hill, in filmele: The Ring, Oldboy, Lost Highway, seria Saw, in serialele Supernatural sau X-Files, precum si videoclipurile: Stupify (Disturbed), Personal Jesus (Marilyn Manson), Papercut (Linkin Park), Scorched Earth Erotica (Cradle of Filth), K.I.N.G. (Satyricon), Train of Consequences (Megadeth), Sober (Tool). De asemenea, filmul este filmat in culori intunecate, avand aproape acelasi efect ca in tehnica alb-negru, contribuind cu succes la disconfortul emotional al privitorului.
Acaparat fiind de atmosfera macabra si tensionata, vei incerca sa intelegi firul logic al povestii. Ce se intampla cu Jacob? Isi pierde mintile? Este chinuit de demoni, sau pur si simplu vede lucruri care nu exista din cauza unor substante halucinogene? Jacob’s Ladder e genul de film care nu incearca sa ofere raspunsuri (desi le va oferi cu generozitate in final), ci sa-ti transmita o stare de teama instinctuala, sa te acapareze cu totul intr-o poveste care iti va aduce aminte vag de suprarealista tensiune lynchiana. Memorabila ramane scena spitalului (momentul maxim de teroare, scena metroului, scena petrecerii, scena baii facand trecerea ascendent ca intensitate catre acest climax al fricii). Dupa ce este rapit de „oamenii rai”, aruncat din masina in mers si talharit de Mos Craciun (!), Jacob este adus la spital, iar drumul spre radiologie devine, literal, un drum prin si spre iad. Dincolo de oroarea trupeasca (tehnica body horror), este creata, din punct de vedere vizual, o starea de alienare dusa la extrem, o singuratate si o disperare fara scapare, ca in versurile lui T.S.Elliot.
„What is hell? Hell is oneself,
Hell is alone, the other figures in it
Merely projections. There is nothing to escape from
And nothing to escape to. One is always alone”
T.S. Eliot, The Cocktail Party
Filmul abunda in simboluri mistico-religioase. Scara este un simbol al trecerii si al transformarii aproape in toate religiile lumii. In Cartea Facerii/Geneza, Scara lui Iacob este o scara catre cer, un loc mistic de intalnire intre pamant si paradis. In Egipt, scara era un simbol al lui Horus, si era puratata ca talisman pentru a avea sprijin in depasirea dificultatilor din lumea materiala, dar si pentru a usura trecerea catre lumea de dincolo. Filmul Jacob's Ladder poate fi considerat si o interpretatre moderna a bardo-ului budist (exista 6 bardo sau 6 stari de constiinta, stari intermediare intre esistentele noastre trecute si cele viitoare). Dar nu as vrea sa deconspir prea mult din interpretarile filmului, daca nu am facut-o deja, insa va asigur ca doar pentru a va convinge sa dati filmului o sansa, caci nu este, cu siguranta, un produs hollywoodian superficial, un horror ambiguu lipsit de substanta, ca mai toate aparitiile de gen din ultimul deceniu.
Jacob’s Ladder va face deliciul amatorilor genului horror, dar nu va lasa indiferenti nici pe cei cu gusturi mai rafinate, artsy movie lovers, pasionatii de mistica, psihologie sau suspans cinematografic. Un film complex, de departe cel mai bun produs cinematografic al regizorului Adrian Lyne, cu toate ca si remake-ul Lolita e un film care merita toata atentia. Personal, il consider mai apropiat de povestea lui Nabokov decat versiunea lui Stanley Kubrick. Dar despre nimfeta Lolita si reflexia ei in cinematografie, poate cu alta ocazie.
P.S.: ”...the only thing that burns in Hell is the part of you that won't let go of life, your memories, your attachments. They burn them all away. But they're not punishing you,' he said. 'They're freeing your soul. So, if you're frightened of dying and... and you're holding on, you'll see devils tearing your life away. But if you've made your peace, then the devils are really angels, freeing you from the earth.” Aproape poetic.
Comentarii
marius | Mar, 08/12/2009 - 21:53
soranaro | Mie, 09/12/2009 - 12:32
claudia | Sam, 26/06/2010 - 21:53
uesc | Lun, 30/08/2010 - 00:54
Alexandru | Dum, 23/01/2011 - 00:56