Film indian: Cantecul potecii

Acest regizor isi face intrarea in cinematografie in martie 1955 prin realizarea primului film din cadrul trilogiei lui Apu, care ne conduce prin viata acestuia de la varsta copilariei pana la maturitate.

Cele 3 episoade ale trilogiei vor fi proiectate de Clubul Cinefililor astfel:
3 august - Pather Panchali (Cantecul potecii)(1955) reda dezintegrarea vechii culturi rurale; 10 august - Aparajito (Neinvinsul)(1956) surprinde efortul de a crea un nou mod de viata urban; 17 august - Apur sanshar (Lumea lui Apu)(1958) este povestea de dragoste a eroului pe fundalul realitatilor sociale.

Primul film - Pather Panchali - surprinde intr-o maniera neorealista lumea rurala a Indiei, aflata sub declarata presiune a schimbarilor, a progresului, a necesitatii adaptarii la un ritm mult mai rapid al societatii. Dimensiunile de timp mitic si de spatiu ancestral sunt sublimate in film prin contactul dintre generatiile care vin in conflict din cauza diferentelor de raportare la lume si la sine. Societatea rurala indiana este una profund patriarhala, dar femeia este cea care orienteaza vointa barbatului de multe ori, declarandu-se nemultumita si dorind schimbare cu orice pret. Filmul nu ofera caracteristici de documentar, caci personajele sunt vii, sunt prezente prin pasiuni si intensitati specifice (copiii au universal patronat de ludic, bunica se roaga sa fie iertata de viata si sa imbratiseze moartea) si dinamica este dubla: sociala si psihologica.

Satyajit Ray s-a inspirat din filmul lui Vitorio de Sica - Hotii de biciclete, unul dintre titlurile fruntase ale neorealismului italian. A cautat sa transpuna cu aceleasi metode nefalsificate de tehnica o realitate pe care simtea nevoia acerba de a o face cunoscuta lumii. Simplitatea, lipsa artificiilor de compozitie, perspectivele realiste, accentele sociale, cadrele lungi si atente la detalii, simbolurile aflate la coliziuni de lumi (ex: trenul trece pe la marginea satului si anunta asfel schimbari inevitabile; paianjenul din final este diferit de cel de la Ingmar Bergman, care il vede pe Dumnezeu in el, Satyajit asociindu-l cu amprenta pustiului care se pune pe lumea rurala), expresiile faciale scoase in evidenta, toate subscriu unui realism aparte asociat lectiei de viata a cresterii umane.

"Fara sa isi piarda trasaturile de fiinte umane, personajele capata valoare alegorica. Sentimentul repetarii vesnice - Apu se Intoarce In satul natal pentru a-si regasi copilaria - da Intregii trilogii forma ciclica a mitului." (E. Rhode)" (Secolul Cinematografului - mica enciclopedie a cinematografiei universale, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1989, pg. 241)

Atentie: Satyajit Ray nu este asociat filmelor tip Bollywood! Va propunem un contact serios si profund cu lumea Indiei vazuta din interior, nu filtrata de povesti siropoase asezonate cu dansuri-sincron (frumoase si acelea, desigur), dar orientand atentia spre o poleiala de India, nu spre esenta!