eveniment
Data: 
18 Jan 2013 - 19:00
19 Jan 2013 - 19:00
20 Jan 2013 - 19:00
21 Jan 2013 - 19:00
22 Jan 2013 - 19:00
23 Jan 2013 - 19:00
24 Jan 2013 - 19:00
Loc: 
Cinema Republica
Bilet: 
6.00
stats
Adresa: 
Str. Lapusneanu, Nr. 12

Diaz - istoria lasa urme

Dupa ceva saptamini intirziere, co-productia italiano-romana Diaz (Daniele Vicari, 2012) ajunge si in Iasi, la Cinema Republica. Filmul a rulat prima data in Romania in iunie, la TIFF (sectiunea Fara Limite), unde a fost bine primit si a reusit sa provoace discutii despre societate civila, protest si politica. Lungmetrajul produs de Bobby Paunescu ruleaza intre 18 – 24 ianuarie, in fiecare zi de la orele 14:00, 16:30 si 19:00.

Sinopsis: „In timpul summitului G8 de la Genova din iulie 2001 mai multi protestatari anti-globalizare au fost crunt batuti de fortele de ordine, in incinta scolii Diaz. Cei mai multi dintre ei erau tineri si jurnalisti straini care dormeau in momentul acela, fiind cazati acolo. Dupa ce au fost batuti in cladirea scolii si supusi unor suferinte in spital, cincizeci din cei arestati au trecut printr-o tortura ingrozitoare in baracile din lagarul de concentrare din Bolzaneto.” (sursa: tiff.ro)

In 2012, filmul a fost selectat la Festivalul de Film de la Berlin, unde a obtinut Premiul Publicului. Pentru regizorul Daniele Vicari este al cincilea lungmetraj de fictiune din cariera, alaturi de alte patru documentare (cel mai recent, La nave dolce, tot din 2012, primind doua premii la Venetia). A mai fost nominalizat la Venetia (pentru Leul de Aur, in 2002, cu Velocitta Massima), Roma, Bruxelles sau Torino, dar distinctia de la Berlin este, pina acum, cel mai important premiu cistigat.

Scenariul este scris de regizor impreuna cu Laura Paolucci, iar producator este Bobby Paunescu (Francesca), cel care detine impreuna cu Cristi Puiu casa de productie Mandragora Movies. Desi actiunea se petrece in Italia, multe roluri de figuranti sint jucate de actori romani, precum si unele roluri episodice in care ii regasim pe Monica Birladeanu, Cosmin Selesi si altii.

Cum spuneam si dupa ce vazusem filmul la TIFF 2012, povestea reala, de la Genova, poate fi usor extrapolata si ne aduce aminte de fenomenul Piata Universitatii ’90. Conflictul dintre manifestantii pasnici si autoritati a fost la fel de dur si la noi, dar in afara de documentarul realizat de Sorin Iliesiu si Stere Gulea in 1991, nimeni nu s-a mai apropiat de acest subiect. Readucerea lui in atentia publicului, sub forma unui film de fictiune, ar reusi poate sa creasca nivelul de cultura politica si cultura a protestului, pe care cei mai mult dintre romani nu le au sau sint intr-o forma ingenua.

Filmul are 127 minute, a fost lansat in Romania pe 7 decembrie 2012 si a vindut aproximativ 600 de bilete.

Resurse
Video: 

Diaz [Trailer]

Diaz [Trailer]

Recenzii


Articol scris de Iosif Prodan | Mie, 16/01/2013 - 13:30
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului iosif