- 4086
Succesul unui proiect participativ: Copilaria parintilor nostri
Reactiile covarsitor pozitive la demersul Muzeului Literaturii Romane Iasi, care a dorit sa (re)deschida prin expozitia „Copilaria parintilor nostri” un subiect insuficient dezbatut in spatiul de interes al adolescentilor din ziua de azi, au fost mai putin rezultatul cantitatii si calitatii obiectelor expuse cat al strategiei muzeale alese. Nu modul in care a fost impartita in zone de interes (domestica, scoala si societate) si nici ineditul sau nostalgia (in functie de varsta) (re)vederii unor obiecte precum televizorul Diamant cu pestele de sticla aferent, sifonul sau sticlele de lapte, Pepsi, Brifcor sau Cico, afisele de propaganda sau vinilurile cu Iris alaturi de un pick-up Tesla au generat acea stare de emulatie. Emulatie pe care am vazut-o atat la cele doua eleve voluntare care ne-au ghidat entuziaste, cat si la familia care-si adusese cei doi copii si contribuia prin comentariile lor la adancirea unor intelesuri sau formarea altora noi.
Inainte de a ma lansa in cateva consideratii teoretice, consider ca e important sa divulg unele lucruri despre modul de construire a acestei expozitii. Ionut Leonard Zlate, presedintele clubului Rotary Curtea Domneasca si unul dintre initiatorii acestului demers, mi-a povestit cum proiectul a fost demarat inainte de sarbatorile de iarna de anul trecut, in asa fel incat cadrul interactiunii dintre generatii sa fie prilejuit de momentele in care familiile voluntarilor implicati s-au reunit in jurul meselor festive. Copiii celor ai caror copilarie avea sa fie subiectul expozitiei au avut astfel parte de fragmente de istorie orala atat de la proprii parinti, cat si din partea bunicilor sau altor rude, fiecare contribuind la discutii cu perspectiva proprie asupra acelor vremuri. Elevii si-au folosit apoi filtrul personal de interpretare a discutiilor si au colectat donatiile sub forma obiectelor insotite de istoriile subiective.
Cea mai mare provocare a muzeelor din zilele noastre este re-negocierea relatiei muzeu-vizitator. Avand in vedere ca pedagogia muzeala este structurata prin naratiunile produse cu ajutorul expozitiilor, dar si a stilului in care aceste naratiuni sunt prezentate, expozitiile educationale sunt de multe ori principala metoda pedagogica a muzeelor. Noile strategii ale pedagogiei muzeale folosesc metafora post-muzeului pentru a dezvolta asa-numitele „expozitii interpretative”. Daca intr-o viziune traditionalista (behaviorista) a comunicarii si invatarii comunicarea este inteleasa ca o transmitere liniara a unui corp de cunostinte de la un comunicator (transmitator) informat catre receptor (elev sau student), conform teoriilor moderne (constructiviste) comunicarea este vazuta ca un proces cultural de negociere a intelesului. Acest proces produce „realitate” prin intermediul unor sisteme simbolice precum texte, obiecte, lucrari de arta, harti, modele si muzee.
Noua strategie de pedagogie muzeala nu a schimbat rolul transmitatorului si receptorului in procesul de comunicare, ci a creat o noua scena pentru expozitiile interpretative. Spre deosebire de muzeul traditional, centrat pe gandirea curatorului, odata cu implicarea vizitatorilor in procesul de evaluare pot fi introduse idei mai creative. Rolul furnizorului si consumatorului de informatii nu mai este atat de rigid, iar deschiderea unei noi expozitii nu este finalul interpretarii intelesului, ci inceputul etapei de interpretare.
De ce ai invita vizitatorii sa impartaseasca povestile sau obiectele lor cu institutia? Contributiile vizitatorilor personalizeaza si diversifica vocile si experientele prezentate in institutiile culturale. Ele valideaza cunostintele si abilitatile vizitatorilor, in timp ce expun publicul unui continut care n-ar fi putut fi creat doar de personalul muzeului. Cand personalul cere vizitatorilor sa contribuie trimite semnale ca institutia este deschisa si dornica sa incurajeze participarea.
Proiectele bazate pe contributii sunt de multe ori cele mai simple de administrat si cele mai usoare modalitati pentru vizitatori de a se implica in calitate de participanti. Spre deosebire de alte tipuri de proiecte deschise participarii externe, contributiile de acest gen pot fi oferite tuturor tipurilor de vizitatori, fara un cadru special sau un instructaj elaborat. Aceste proiecte pot functiona cu un personal redus, multe fiind explicite si neavand nevoie de o administrare speciala. De multe ori, proiectele bazate pe contributii sunt singurele tipuri de experienta participatorie in care vizitatorii pot trece fara probleme de la functia de participant la cea de public si inapoi.
Cand participarea lor este legata de succesul proiectului, deseori participantii dezvolta sentimente de proprietate si mandrie. Aceasta satisfactie nu e neaparat individuala – multe proiecte bazate pe contributii implica un sentiment de proprietate comuna, de comunitate.
Si in cazul expozitiei „Copilaria parintilor nostri“, nu putem spune ca o anumita contributie individuala a iesit in relief in contextul produsului final, dar forta colectiva si experienta de grup au transformat-o intr-o puternica expozitie participatorie. Insa cel mai important rezultat al ei este semnalul ca muzeul este un spatiu viu, in care membrii comunitatii pot participa la reconstructia istorica prin filtrul memoriei. Mitul „obiectivitatii”, posibilitatea redarii trecutului „asa cum a fost” nu mai e de actualitate in noile abordari ale istoricilor, care au devenit constienti de prezenta diverselor filtre. In cazul de fata, participantii la proiectul expozitional decid nu doar ce surse sunt folosite, ci sunt si cei care le interpreteaza (asumandu-si pe rand rolul de ghizi), transformandu-si propria subiectivitate intr-un subiect al experientei de vizitare.
Expozitia poate fi vizitata la Muzeul Ion Creanga pana la finalul lunii aprilie, de marti pana duminica intre orele 10-17. Vizitatorii sunt invitati sa contribuie la fondul expozitional, cu precizarea ca isi pot recupera obiectele dupa incheierea perioadei de expunere.
