articol
stats

Lumea dintr-o poveste imorala

Nu lipsesc urmaririle spectaculoase, lunetistii catarati pe blocuri printre rufele gospodinelor la uscat, rapirile, inmormantarile si negocierile cu infractorii. Colegul de serviciu, desi e un nesuferit notoriu, devine cel mai bun prieten si confident; seful, dintr-un impatimit al regulamentului, da bir cu fugitii demascandu-si caracterul corupt; copilul-minune chiuleste de la scoala si ajuta la deconspirarea miscarilor infractionale. Romanul Rodicai Ojog-Brasoveanu, Poveste imorala, publicat la editura Nemira in 2012, e locul in care aventura ii aduce din nou impreuna pe cei doi politisti, cunoscuti de interlopi drept Cap Bob si Babuinul. Povestea imorala ar putea fi la fel de bine o poveste despre morala, o poveste in care valorile sunt inlocuite de bani si putere.

Primul roman politist pe care l-am citit a fost intr-o vreme cand abia reuseam sa citesc si sa despart cuvintele in silabe. Nu a fost tocmai perioada potrivita, dar asta nu a contat prea mult. Parintii mei au zarit cartea intr-un anticariat, iar coperta sugera un adevarat izvor de intelepciune – un cersetor mergand pe strada in penumbra unui felinar - numai bun sa adape odrasla de-acasa ce tocmai terminase Abecedarul. Nu mai retin titlul sau autorul romanului, dar imi amintesc ca eroul ajunge acasa in urma unui accident rutier in care-si pierduse sotia, iar politistii il iau drept suspect principal. Este urmarit in acelasi timp de catre autoritati si de criminalii care i-au sabotat masina; stiindu-se nevinovat, el cauta probe pentru a se disculpa si pentru a-i afla pe adevaratii asasini.

Dupa sesiunea de examene de la facultate, recent, m-am lansat in urmarirea misterului unui alt roman politist, de data aceasta insa pot veni cu numeroase detalii si impresii, fiind o lectura proaspata. Observ inca o data coperta cartii pe care se afla ipostaziat un tipat de groaza al unei doamne indoliate. Inainte sa citesc romanul, imaginea m-a trimis cu gandul la una din melodiile formatiei Cradle of Filth, Her Ghost in the Fog. Fac legatura intre imagine, melodie si actiunea romanului si descopar ca toate acestea trei au sens. Cum adica? Lasand la o parte teoriile asupra destinului sau a raului rasplatit cu rau, in fata unei forte neprevazute care ne depaseste, care ne ia prin surprindere, chiar malefica as spune, groaza devine sentimentul care acapareaza toata persoana noastra, atat corporal cat si psihic. De la firisorul de par din varful capului pana la unghiuta de la degetul mic al piciorului. Ca sa nu mai spun ca mintea noastra functioneaza dupa alte reguli decat ar urma in mod normal, in conditii mai putin grozave.

Firesc ar fi ca atunci cand se scrie despre o serie de crime, groaza sa fie schitata cat mai pregnant de-a lungul paginilor. Tonul cartii insa e putin deplasat, parca in acord cu titlul, imoral. In sapte zile (dupa cum sunt structurate capitolele romanului, de-a lungul unei saptamani, incepand cu luni si finalizand intr-o duminica), doi politisti sunt pusi fata in fata cu un val de crime fara precedent. Nu lipsesc urmaririle spectaculoase, lunetistii catarati pe blocuri printre rufele gospodinelor la uscat, rapirile, inmormantarile si negocierile cu infractorii. Colegul de serviciu, desi e un nesuferit notoriu, devine cel mai bun prieten si confident, seful, dintr-un impatimit al regulamentului, da bir cu fugitii demascandu-si caracterul corupt, copilul minune chiuleste de la scoala si ajuta la deconspirarea miscarilor infractionale.

Actiunea se petrece in Bucurestiul anului 1997, situatia politica si sociala fiind atent studiata si foarte bine imbinata cu fictionalul. Avem notate asociatii, fundatii ori organizatii (cei care stiu ce-a fost, sa fie buni si sa semnaleze mai jos, la rubrica comentarii) dubioase, cum ar fi Caritasul, caruia ii cade in plasa insusi Cap Bob - unul dintre cei doi politisti care relateaza romanul si se autocaracterizeaza ca fiind "mic si al dracului”. Banuiesc ca erau acei ani sub umbra falnica a lui Ceausescu, deoarece glumele pe seama lui erau inca foarte gustate. Daca as relua lectura romanului si mi-as trece in carnetel toate aluziile la cenusia domnie a impuscatului, mi-ar iesi cu usurinta o mica antologie. Gruparea de infractori, care ajunge sa-si anihileze unul cate unul membrii, este condusa de la nivel politic si se intinde peste hotare prin acei interlopi care au trecut de la bisnita la alte afaceri mai profitabile.

Interesanta e descrierea celor doi politisti, Cap Bob (sau Bobita – diminutiv ce denota atat dragalasenie cat si statura de 1,60 a barbatului de 30 de ani - cum ii zice mama) si Badoiu. Ei sunt un fel de Stan si Bran, unul opusul celuilalt: Cap Bob (dupa cum ii spun clientii, adica pungasii) are un apartament spatios, cu biblioteca, bar, o singura iubita dupa care tanjeste de oricate ori are ocazia (deoarece i-a dat papucii, normal!), mananca mult si e suplu ca o domnisoara. Badoiu e tocmai la celalalt pol (poreclit si Babuinul), bea foarte mult fara sa se observe semnele de ameteala (ceea ce nu e valabil si pentru Cap Bob), are de platit 5 pensii alimentare si e urias, un termen mai mult de alint.

Ceea ce m-a intrigat e limbajul uzitat. Te astepti ca un om cu biblioteca in casa si cu o formatie culturala (de care da dovada in repetate randuri prin citate si referiri la scriitori clasici) sa se indeparteze de jargonul din cartier, sau cel putin sa-l foloseasca doar in anumite imprejurari in functie de persoana cu care discuta. Ei bine, nu se observa acest lucru, in majoritatea relatarilor si a replicilor e predominant limbajul de strada. Sa va dau un exemplu, chiar de la prima investigatie a locului crimei in care victima e o prostituata de lux. Citez:

Inventariez superficial interiorul si pot sa realizez, fara deviz, cate parale au intrat intre zidurile astea! O caruta de valuta, tone de compromisuri, de riscuri, de greata; jegul si bezna slinoasa a culiselor, de dupa stingerea reflectoarelor… Nu-s vreun Makarenko, predicile, indiferent din partea cui ar veni, ma fac sa traversez strada, dar daca va inchipuiti ca ceea ce facea Wanda e o chestie simpla, incercati si voi, surioarelor, macar pentru uz casnic. In job-ul asta nu tin trucurile, iti trebuie un fizic de zece plus, curaj si aptitudini. Wanda le avea din plin, o constat dupa cifra de afaceri. Si ca s-o realizezi in nemtime, aia de fu a lui Adenauer, nu a lui Honecker, la concurenta de acolo, poti fi sigur ca fata se nascuse cu un Jolly-Jocker in chiloti. (p.15-16)

De ce Poveste imorala? Titlul face trimitere la punctul culminant al romanului, in care actiunea ia o intorsatura neasteptata si in acelasi timp surprinzatoare, intr-un mod cat se poate de neplacut, imoral, o schimbare ce aduce deznadejde atat celor doi eroi ai povestii cat si cititorului. Finalul, dimpotriva, e cu un happy-end mascat de urmele dezamagirii. A mai ramas speranta ca un ideal ar exista, ca fericirea e posibila, ca viata isi continua cursul ei, fiind de ajuns sa ai speranta.

In cele din urma, povestea, desi e imorala, depinde si de naratorul care o transmite, astfel ca imoralitatea e dusa intr-un punct in care am fi tentati sa o consideram ca realitate cruda a naturii umane; optimismul povestitorului face ca povestea sa nu fie intru totul imorala, ci mai degraba morala. Nu e curios oare ca o poveste in sine, imorala fiind, ajunge sa fie morala, daca o spune un narator optimist?

Articol scris de Stefan Diaconu | Vin, 01/03/2013 - 22:02
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului Stefan Diaconu