- 3999
Ioana Parvulescu printre studenti
Joi, 24 octombrie, in Aula Universitatii Tehnice „Gh. Asachi” s-a tinut un curs la care nu a fost nevoie sa se faca prezenta. La intalnirea cu Ioana Parvulescu, studentii au venit degajati, cu multe intrebari la pachet si dispusi sa incerce explorari fictionale. In calitate de moderator al evenimentului din seria „Scriitori printre studenti”, conf. univ. dr. Emanuela Ilie s-a ocupat nu atat de finisarea eventualelor momente tensionate - care, de altfel, au lipsit cu totul -, cat de directionarea discutiei in sensul dorit, si anume pornind de la aspecte concrete, referitoare la cel mai recent volum al invitatei si ajungand, in cele din urma, la chestiuni ce tin de raportarea Romaniei la mediul literar european.
Intalnirea cu scriitoarea Ioana Parvulescu a inceput cu o lectura selectiva din romanul „Viitorul incepe luni”, publicat in 2012, la Editura Humanitas, prezentat drept o continuare a unui volum anterior, „Viata incepe vineri”. Alegand fragmente relevante pentru ilustrarea uneia dintre tematicile ei de fond – confruntarea a doua universuri temporale diferite -, scriitoarea nu a renuntat, insa, cu totul la tehnica suspansului, folosita adesea in romanele-foileton, invitand publicul la o aprofundare ulterioara a cartii. Nu a avut, insa, retineri de la a dezvalui o parte din motivatiile si procesele ce au stat la baza scrierii volumului in discutie, marturisind: „Ideea de a calatori in timp e o obsesie pe care nu mi-am putut-o indeplini decat prin scris”.
In mod firesc, publicul, care - fie spus - nu a fost alcatuit doar din studenti, si-a exprimat interesul fata de aceasta nostalgie specifica Ioanei Parvulescu, ce ia forma unei simpatii neconditionate pentru tot ceea ce inseamna secolul al XIX-lea. Constienta ca acum decorul si ritmul sunt altele, scriitoarea a spus ca nu regreta atat regulile formale, sterile, cat „politetea de adancime” si „sacrificiul pentru viitor” din vremurilor respective, in contrast cu „trairea in surdina”, tipica prezentului.
„Mi s-ar fi parut ideal sa ma fi nascut pe la 1880, la inceputul perioadei belle-epoque, si sa fi murit la Primul Razboi Mondial”, a continuat scriitoarea, justificandu-se prin afirmatia ca atunci au fost cele mai indraznete ganduri, idei din istoria omenirii.
Intrebata de posibilitatea ca Iulia, unul dintre personajele romanului „Viata incepe vineri”, sa fie alter-ego-ul ei, idee valorificata intens si de critica literara, Ioana Parvulescu a sugerat ca se regaseste intr-o anumita masura in structura personalitatii ei, dar ca departajarea lumii reale de cea fictionale trebuie sa isi ceara drepturile. Astfel, in cazul ei, identificarea cu personajele se desfasoara intr-o maniera detasata, completata nu atat de probarea unor anumite comportamente, cat de creativitate si imaginatie, intrucat e suficient sa faca mental experimentul.
Gusturile literare ale scriitoarei au fost si ele aduse in discutie. In acest sens, numele poetului Rainer Maria Rilke a primit o prezentare elogioasa, la fel cum si Biblia a fost descrisa drept un model literar excelent, particularizarea prin lectura unor Psalmi.
Cei din sala au reactionat imediat si au condus apoi discutia spre problema genurilor pe care scriitoarea le-a exersat pana acum. In ceea ce priveste acest capitol, Ioana Parvulescu si-a dezvaluit o slabiciune auctoriale, aceea ca nu poate sa scrie teatru: „Nu prea merg la teatru. (...) Dupa `89, mi s-a parut ca teatrul a involuat in general, ca se mizeaza pe un succes facil, ca oamenii aplauda la fe la toate – ca-i o piesa buna, ca-i o piesa ratata - , deci nu mai au simtul valorii. Apoi, publicul rade la cele mai vulgare poante, si nu la ce ar trebui, asa ca nu m-am mai dus la teatru.”.
Fata de genul liric, insa, scriitoarea si-a exprimat admiratia fara rezerve, cu toate ca a spus ca prefera sa ramana doar la stadiul traducerii altor voci poetice, aceasta fiind o contributie ce o onoreaza si pe care si-o duce la bun sfarsit fara a nuanta in mod nedorit textele care ii cad in mana. „Imi place extraordinar poezia, dar nu sunt destul de buna ca sa o scriu”, asa si-a rezumat Ioana Parvulescu pozitia, demonstrand importanta capitala a unei autoevaluari oneste, fara de care orice artist ar cadea in deriva.
Acest subiect a declansat in mod inevitabil o alta curiozitate venita din partea celor din sala, referitoare la capacitatea unui autor de a-si fi suficient lui insusi, demonstrand devotament complet fata de autonomia creativa. Scriitoarea si-a detaliat punctul de vedere aducand in discutie un prozator pe care il admira, Filip Florian, care „a spus (la FILIT) ca nu tine cont de cititor in momentul in care scrie. Sunt de acord: in momentul scrierii, nu trebuie sa te gandesti la cititor. Dar in momentul in care scriitorul isi devine propriul critic, daca nu se gandeste la cititor, e pierdut si cred ca o mare parte din defectele literaturii romane de astazi vin din asta: scriitorul se gandeste doar la el.”.
La fel de categorica a fost si cand i s-a sugerat sa analizeze pozitia literaturii romane in context european: „Suntem in pas cu mediocritatea literaturii europene.”, fapt ce, sunt convinsa, nu implica neaparat o evaluare negativa a scrierilor noastre, cat sugestia ca este cazul sa renuntam la orice fel de complex cand ne comparam cu alte tari europene. Aceasta versiune este intarita de o alta convingere pe care scriitoarea si-a exprimat-o, mai exact aceea ca nu crede ca exista posibilitatea ca cineva genial sa ramana nedescoperit cand este vorba despre literatura, oportunitatile fiind impartite in mod echitabil, indiferent de circumstantele care grabesc sau, din contra, intarzie recunoasterea.
In final, ce ramane din intalnirea cu Ioana Parvulescu este, mai intai de toate, un exercitiu de dialog intre generatii, intre fictiune si realitate, intre posibilitate si certitudine. Dincolo de aceasta, ea insasi le recomanda cititorilor sa nu se aventureze pentru ca pierd miezul creatiei: „Intotdeauna le spun studentilor sa nu creada in ce spun autorii despre ei insisi.”.
*Articol publicat initial în Cotidianul FILIT, 25.10.2013.
