Hemingway cu sotia din Paris

Sotia din Paris este romanul Paulei McLain, in care, prin cele doua voci narative (cea a personajului feminin Hadley Richardson si o alta in principiu obiectiva - naratorul amplasat deasupra lumii fictionale), ne este relatata intalnirea de la inceput pana la final cu Ernest Hemingway. Romanul este dedicat acestei interactiuni si vizeaza relatia de cuplu, o relatie infiripata in Chicago, la o petrecere, in octombrie 1920.

Fireste ca o carte nu se lectureaza de la sfarsit, dar acolo gasim o precizare importanta a autoarei, ea ne spune despre sursele sale bibliografice, afirmand ca vrea sa dea noi intelesuri evenimentelor istorice printr-o privire in profunzime a vietilor emotionale ale celor doua personaje, urmarind cu atentie in acelasi timp si faptele. Trebuie sa recunoastem ca aceasta reinterpretare e o operatie dificila, as zice chiar imposibila, si, oricum, in cel mai bun caz ea ramane livresca. O sa imi explic si eu intentia; de ce am plecat tocmai de la precizarea autoarei de la finalul cartii?

Romanul, prin constructia lui, prin limbajul, plasticitatea, dispunerea evenimentelor, presupunerea discursurilor, a replicilor si prin felul cum a fost redactata, fara indoiala ca este reusita, are o valoare literara de necontestat. Problemele pe care le vad sunt altele si anume: care e miza acestei carti? Ce se urmareste prin “ambitia mea a devenit sa intru mai profund in vietile emotionale ale personajelor si sa dau intelesuri noi evenimentelor istorice” [p.338]? Se poate face un asemenea lucru, si anume sa construiesti niste personaje pe baza unei literaturi, a unor documente scrise? Se poate sa incerci sa le intuiesti trairile (acestor personaje fictive), emotiile si apoi sa le interpretezi, in acelasi timp sa urmaresti si faptele, adica sa ai pretentia la niste evidente, la niste date si momente, actiuni petrecute cu exactitate? Eu ma indoiesc de reusita acestui demers, pentru ca, in fond, se poate crede ca autoarea urmareste adevarul referitor la ce s-a petrecut in realitate intre sotii Hemingway, dar ca sa nu intre in diferite polemici de tip istoric, ca sa fie rezonabila, propune un anume fel de receptare tocmai prin romanul ei.

Ei bine, nu sunt de acord cu aceasta intentie, pentru ca face apel la o veridicitate istorica pe care nu o poate sustine. Paula McLain are la indemana doar surse, documentele scrise de natura literara si istorica (cele de natura istorica aveau in vedere epoca in care au trait, si nu viata familiei Hemingway, care sunt doua chestiuni diferite), de un singur fel, care la randul lor pot fi indoielnice. Ce vreau sa sugerez este ca, in acest scop, ar fi trebuit sa ia legatura si cu alte tipuri de marturii, cum ar fi martorii oculari, facturi, note de plata, discutii cu editorii, cautarea in arhive etc. In acest fel s-ar fi conturat o perspectiva mai ampla si mai cuprinzatoare despre celebrul cuplu Hemingway. Intentia autoarei poate avea rezultate nefaste asupra personajului istoric Ernest Hemingway, rezultate care poate ar fi nedrepte fata de acesta, deoarece propun un anume tip de interpretare care de multe ori il pune intr-o lumina proasta. Pot da un exemplu de o literatura asemanatoare, un autor care-mi vine acum in minte e Paul Johnson cu al sau “tratat”, Intelectualii.

Pe de alta parte, consider ca trebuie sa facem distinctia intre omul de lume Hemingway si opera sa, sa facem distinctie intre o judecata de gust (estetica, in cazul artei) si cea a eticii, a discutiei si a catalogarii ca bun sau rau din punct de vedere moral. Pe aceste premise ma sustin atunci cand sugerez sa vedem romanul Sotia din Paris roman, sa vedem acolo niste personaje fictive pana in maduva literelor, a punctelor si a virgulelor, sa ne bucuram de el ca de o creatie a unui artist, si nu a unui istoric de meserie.

De ce se numeste cartea Sotia din Paris? Hadley Richardson e americanca, din St. Louis, iar casatoria s-a petrecut tot in Statele Unite. Dupa ce au petrecut un an impreuna, in Domiciliu (un apartament inghesuit dintr-un cartier rau famat din North Side, pe strada North Daerborn, din Chicago), reusesc sa-si mute resedinta in Paris la sfatul si indrumarile lui Sherwood Anderson. Iata cum reuseste Anderson sa-i convinga, tinand cont de faptul ca Ernest voia sa ajunga in Italia: “-Desigur, Roma are farmecul ei, a zis Anderson, sufland fumul peste farfuria lui goala, la dolce vita si asa mai departe. Ce sa nu-ti placa la Italia? Dar, daca vrei sa faci o treaba serioasa, Parisul e de tine. Acolo sunt acum adevaratii scriitori. Cursul de schimb e convenabil. Ai ce face la orice ora. Totul e interesant si fiecare isi aduce contributia. Paris, Hem. Sa te gandesti la asta. ” [p.81]. Raspunsul pe care i-l da Ernest sotiei sale, in timp ce se gandeau la cele doua alternative e urmatorul: “-Vreau sa merg unde duce curentul. Anderson stie ce vorbeste si, daca zice el ca la Paris e de noi, atunci ar trebui macar sa ne gandim serios la asta. ”  [ Idem.]

Romanul ar putea sa se numeasca Despre Ernest si prima sotie a lui Hemingway, dar Sotia din Paris poate avea mai multe semnificatii, asta daca ne gandim ca cei doi au emigrat intr-un spatiu cultural diferit unde moda pariziana din randul artistilor vedea sotia si casatoria ca pe un contract, o reminiscenta a vechilor valori. Apoi Sotia din Paris da bine la public. In afara de asta, creeaza un efect de boomerang, sotia si Parisul anilor 20’ ajung sa fie doua concepte contrare, ca si cum ai spune seriozitate si carnavalesc, ordine si haos,  sotia in Paris nu era o solutie posibila, in adevaratul sens al cuvantului "sotie" si tot ce reprezinta el, ci mai degraba o fatada.

Tiparul femeii moderne in Statele Unite nu se suprapune peste cel al femeii moderne a Parisului. Hadley este tipul femeii simple, casnice, totodata supusa si devotata sotului, cu o pasiune pentru pian, dar neintretinuta; in materie de vestimentatie prefera utilul esteticului, simplitatea. Ea este femeia victoriana. Aparitia jazz-ului corespunde cu o anume miscare de emancipare, inclusiv a femeii (si aici gasim in carte comparatia pe care o face Hadley intre ea si colegele sale care au deja o profesie). In Paris insa situatia e rasturnata, aici apare circul, lumea rasturnata, nefirescul; femeia isi permite libertatea sa aiba relatii extra-conjugale cu stirea sotului, isi permite sa nu respecte canonul unei orientari sexuale normale, se practica triunghiurile amoroase ce sunt la ordinea zilei, luxul si extravaganta fac oamenii si in special femeile sa aiba success si sa fie apreciate, sa fie interesante. Hadley este sotia din Paris pentru ca reuseste sa se impuna prin aceasta sustinere si verticalitate a valorilor casatoriei.

Ernest Hemingway, cand ajunge in Paris, are parte de aceeasi soarta ca multi altii; alaturi de sotia lui, el vine cu gandul de a-si edifica o cariera de scriitor. Saracia este un motiv in plus pentru care el cauta reusita, iar in roman se pune mult accentul pe asemenea aspect, ba chiar as putea sa cred ca din cauza asta el nu e un prieten onest, relatiile pe care si le face sunt calculate pe acest principiu (sa profite in sensul de a obtine sprijin, sa-si cultive relatii, sa posede Vitamin B cum zic germanii ), iar dupa ce-si atinge scopul cauta sa-si anihileze binefacatorii prin aspre manifeste impotriva lor.

Romanul este reusit pentru ca surprinde numeroase perspective si poate ridica multe semne de intrebare asupra normelor de viata uzuale. Prezinta teme de interes la ora actuala, spre exemplu, libertatea si egalitatea femeilor, caracterul efemer al modei; ne vorbeste despre simplitate si exces, despre nonconformism, extravaganta, eleganta, dar si despre destinul omului, despre erorile trecutului care se rasfrang asupra omului si pot fi repetate ca un blestem in viitor. Nu e un portret al artistului in plina tinerete, ci mai degraba parca e filmat un artist insurat si emigrat in Paris, in cautare de experienta.