articol
stats

FILIT se autosuspenda in semn de protest

Organizatorii Festivalului International de Literatura si Traducere (FILIT) anunta suspendarea, in semn de protest, a celei de-a treia editii a manifestarii, care ar fi urmat sa aiba loc in perioada 30 septembrie-4 octombrie 2015. Motivele pentru care am fost nevoiti sa ajungem la aceasta decizie sunt, pe scurt, urmatoarele:

  1. Incercarile repetate de a confisca politic festivalul, care s-au intensificat inacceptabil in ultima perioada; consideram ca ingerinta politicului in cultura, in sensul instrumentalizarii acesteia, obliga la reactii radicale precum cea de fata;
  2. Continua denigrare si tentativele insistente de decredibilizare a membrilor echipei organizatoare, a colaboratorilor si, in unele cazuri, chiar a invitatilor, ajunse, in ultima saptamana, la nivelul unei campanii sistematice de defaimare. Suntem o echipa matura, responsabila, care a creat un concept de succes international si a gestionat profesionist doua editii, si tocmai aceste aspecte ne obliga la a sanctiona public, printr-un gest ferm, asemenea practici;
  3. Permanenta hartuire institutionala care a ingreunat in mod semnificativ derularea proiectului, inca de la prima editie;
  4. Atmosfera tensionata de dispute politice locale, imprevizibilitatea institutionala, birocratizarea excesiva si legislatia rigida, care nu sunt deloc propice dezvoltarii de proiecte solide, profesioniste, pe termen lung.

Ne exprimam regretul in fata celor peste o suta de invitati care au confirmat deja prezenta la editia a treia, in fata partenerilor nostri institutionali (ambasade, institute culturale, edituri, agenti literari, festivaluri internationale) si, nu in ultimul rand, in fata publiculului festivalului, care, prin prezenta extrem de numeroasa la precedentele doua editii, a aratat ca Iasiul merita din plin, din acest punct de vedere, sa fie gazda unor asemenea evenimente. 

Regretam faptul ca acestui public nu i se mai ofera prilejul, din motivele expuse deja, de a intalni si anul acesta nume importante ale literaturii mondiale, precum György Konrád, Frédéric Beigbeder, Jean Rouaud, Evgheni Vodolazkin, Mihail Siskin – pentru a-i aminti doar pe cativa dintre scriitorii straini care si-au dat deja acceptul de participare la editia a treia a FILIT. De asemenea, suntem nevoiti sa intrerupem discutiile, deja avansate, cu alti scriitori recunoscuti la nivel mondial, printre care si Dario Fo, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura.

Echipa FILIT a aratat ca se poate construi un proiect de relevanta europeana la Iasi, dar nu este dispusa sa faca asta oricum. Demnitatea umana, profesionalismul, libertatea de expresie si, in acest context, independenta politica sunt valori pe care le consideram extrem de importante si la care, evident, nu putem accepta sa renuntam.

Consideram insa ca suspendarea editiei a treia a FILIT, o decizie deloc confortabila, ramane unul dintre putinele moduri prin care putem protesta in mod credibil impotriva minciunii si manipularii grosolane. Ne dorim totodata ca in acest fel sa tragem un semnal de alarma asupra faptului ca amestecul politicianismului in cultura, la orice nivel, are efect distructiv.

Primele doua editii ale FILIT au avut parte de un succes rasunator. Dimensiunea cu adevarat internationala a festivalului, profesionalismul organizarii evenimentelor, invitatii de prima mana, interesul extraordinar al unui public tanar pentru literatura au fost doar cateva dintre aspectele apreciate de invitatii si participantii la FILIT, aspecte remarcate si de catre presa internationala. Cotidianul spaniol El País a declarat ca FILIT „este deja, la prima sa editie, cel mai important festival literar din Europa de Est“, iar Frankfurter Allgemeine Zeitung a apreciat ca „un eveniment literar de asemenea anvergura si de o asemenea croiala europeana n-a mai existat vreodata in Romania”. De asemenea, recunoasterea anvergurii internationale a evenimentului a venit si din partea Comisiei Europene, editia din 2014 a festivalului desfasurandu-se sub patronajul Reprezentantei Comisiei Europene in Romania.

La cele doua editii organizate pana acum, FILIT s-a bucurat de prezenta unor nume mari ale literaturii precum Herta Müller (Germania, Premiul Nobel pentru Literatura, 2009), David Lodge (Marea Britanie), Guillermo Arriaga (Mexic), François Weyergans (Franta, Premiul Goncourt), Andrei Kurkov (Ucraina), Norman Manea (Romania), Mircea Cartarescu (Romania) etc. Calitatea manifestarilor din cadrul FILIT a atras, pana acum, peste 60.000 de participanti, mai ales tineri.

Articol scris de Comunicat de presa | Mie, 24/06/2015 - 21:47
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului comunicat de presa