articol
stats

Fanaticii

Daca textele lui Vlad Mixich ar fi fost publicate pe AltIasi.ro, cel mai probabil le-ati fi gasit la categoria O Persoana. Fara a fi in ansamblu o colectie de interviuri clasice, fiecare capitol din Fanaticii (Ed. Humanitas, 2011) zugraveste un portret: de la numele care se afla zilele acestea pe buzele tuturor (Raed Arafat) la oameni de cultura (Marcel Iures, Catalin Dorian Florescu, Mircea Dinescu, Dan Puric) si pana la sportivi (Cristina Neagu), politicieni (Monica Macovei, Theodor Paleologu), oameni de afaceri (Mihai Ghyka) sau portretul colectiv al Institutului Cantacuzino.

Justificand folosirea termenului 'fanaticii', Vlad Mixich scrie in prefata ca oamenii alesi de el pentru aceste portrete "sunt uniti prin devotamentul lor patimas fata de o idee, un vis sau un proiect". De altfel acesta e si singurul liant dintre cele 10 texte independente, aparute de-a lungul timpului pe hotnews.ro sau in revistele Esquire si Decat o revista. Desi parcursesem anterior patru dintre ele, sunt atat de bine scrise (dar si o lectura usoara) incat nu m-am putut abtine sa le recitesc in drum spre orasul care ma va gazdui pentru urmatoarea jumatate de an.

Poate la prima vedere cel mai asteptat, capitolul dedicat lui Marcel Iures mi s-a parut cel mai putin reusit. De retinut e insa cartea "Revolta maselor" a spaniolului Ortega y Gasset care descrie conceptul de 'om-masa', un "individ convins ca viata e usoare si imbelsugata, ceea ce naste in el o automultumire ce-l indeamna la dorinta de a domina" si care intervine peste tot pentru a-si impune mediocrul punct de vedere. Pe Catalin Dorian Florescu il insoteste in doua din orasele in care a lansat romanul "Zaira": de la fantastica primire de la Timisoara la dezamagirea provocata la vederea celor doar 20 de bucuresteni care venisera la intalnirea cu scriitorul roman ce traieste in Elvetia si care castigase "un carnat de premii si burse literare in spatiul de limba germana". Pacat ca Mixich n-a mai ajuns si la Iasi, mi-ar fi placut sa citesc despre cum ne inghesuiseram ca sardelele la lansarea de la Libraria Avant-Garde, acolo unde a lecturat un fragment din roman colega noastra Maria Elena Campean.

Daca despre Theodor Paleologu, surprins in toiul bataliei pentru colegiul din Capitala la care a candidat si Mihai Ghyka, CEO-ul cu sange albastru in vene care s-a retras pentru a reveni ca "succesor al succesorului", prefer sa nu dezvolt aici, marturisesc ca am ramas fermecat de capitolul consacrat "portului cultural" (Inger Parc) construit de Mircea Dinescu in satul Cetate. Si nu talentele de bucatar ale poetului Revolutiei, nici mecenatul mai putin mediatizat pe care-l desfasoara acolo ("Eu sper ca povestea locului asta va fi mai durabila decat povestea Paltinisului") m-au facut sa imi doresc sa vizitez acele locuri, ci modul in care Dinescu povesteste cum a facut un om care trecea de 10 ani pe-acolo sa realizeze cat de frumos apune soarele peste Dunare la Cetate.

Secretul Cristinei Neagu, seriozitatea si dragostea pentru ceea ce face, e atat de simplu si in acelasi timp greu de pus in aplicare incat povestea convertirii lui Dan Puric - pe care am aplaudat-o in gand de cand am citit-o de pe hotnews - pare o antiteza cautata pentru ce inseamna sa te iei prea in serios (de altfel a fost si singurul care a receptat negativ textul lui Mixich). "M-am ratacit cautandu-l pe Dan Puric", incepe Vlad capitolul, iar la finalul lui ne dam seama ca nu l-a gasit, pentru ca desi nu-l judeca ii demoleaza "sindromul de guru", cum il numeste Andrei Plesu, citand doi cunoscuti (actorul Andi Vasluianu si matematicianul Liviu Ornea) care par contrariati de transformarea actorului. Astfel, Dan Puric "nu fascinează prin talent, prin eruditie sau genialitate. Ci prin credinta. [...] Certitudinea lui Dan Puric este crestin-ortodoxa. Fiind o certitudine, ea nu are nuante, simtul masurii sau temeri. Are in schimb putere. Puterea credintei care poate aprinde carbunii multimii."

Daca din textul despre Institutul Cantacuzino putem intelege substraturile finantarii sale si (poate) de ce ultimul vaccin antigripal nu a avut eficienta sperata, "martirul" inceputului de an 2012, Raed Arafat, are parte de un portret mai nuantat din care aflam ca tocmai din 2010, in pofida criticilor unora din prietenii lui din Tg. Mures, declara ca "Daca cineva vine maine si introduce competitia comerciala pe urgente, eu nu mai am ce cauta in minister. Am plecat." Nu putem spune ca nu s-a tinut de cuvant...

Probabil cel mai reusit capitol este dedicat Monicai Macovei, procurorul care fusese in calitate de demonstrant in Piata Universitatii, unul dintre oamenii care au facut posibila integrarea Romaniei in UE in 2007. Simbol al singuratatii, nu doar al alergatorului de cursa lunga, ci si al politicianului de buna-credinta, Macovei este omul pe care toti il scot in fata cand au nevoie de credibilitate dar pe care nimeni nu-l mai doreste cu adevarat inapoi in functie, cu acces la putere.

Fanaticii lui Vlad Mixich a aparut in seria intitulată Premiul "Milan Kundera", sponsorizata de scriitorul francez care a donat editurii valoarea in bani a Premiului "Ovidius" din partea USR. Este o lectura pe cat de usoara pe atat de necesara, cu puternic efect detoxifiant, o mostra de 'fanatism' jurnalistic a celui care cauta de fiecare data unghiul potrivit pentru a reda cat mai bine publicului esenta personalitatii cu care intra in contact.

Articol scris de George Plesu | Dum, 15/01/2012 - 05:13
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului george