- 2830
Miercuri, 28 martie, incepand cu ora 18:00, criticul de arta Petru Bejan va fi prezent in Galeriile de Arta „Dana", de aceasta data nu pentru a aprecia lucrarile altor artisti, dar pentru a ne prezenta noile sale publicatii, Amurgul frumosului si Lumea artei. Tircoale critico-hermeneutice, amandoua publicate in 2012 la Editura Fundatiei Academice Axis. Evenimentul va fi onorat si de prof. dr. Stefan Afloroaei si prof. dr. D. N. Zaharia.
Amurgul frumosului a devenit carte dupa ce Petru Bejan si-a adunat articolele publicate intr-un interval de doi ani in Ziarul de Iasi si Convorbiri literare, carora le-a lipit si un interviu acordat ziarului Lumina. Ilustrata color si avand drept punct de plecare un titlu ce face referire la o metafora wagneriana, cartea atinge patru subiecte, esentializate astfel: Masura depasita, Impotriva traditiei, Pe versantul interpretarii si Pedagogia gustului.
„Petru Bejan propune in plina era post-estetica o investigatie asupra unor forme marginale ale frumosului, mai mult o chestionare a insasi categoriei estetice de frumos. Frumosul incotro? Si, mai ales, cum sa facem sa ne educam privirea astfel incat, dincolo de o estetica a frumosului, sa nu acceptam drept arta chiar orice? Si, in special, cum sa evitam primejdiile kitsch-ului, chiar daca se practica astazi asumarea si vinderea lui?”, pe aceasta linie merge volumul Amurgul frumosului, aflam de la Dana Tabrea, pe blogul Sectiei de Filosofie a Facultatii de Filosofie si Stiinte Social Politice a UAIC.
Astfel, una din preocuparile fundamentale ale criticului de arta Petru Bejan este dezestetizarea artei, problematica pe care a tratat-o si intr-un articol din Ziarul de Iasi, articol ce aduce cateva lamuriri referitoare la pozitia autorului fata de unele deviatii ale artei moderne.
Dar mai multe despre aceasta carte si despre Lumea artei (atat in general, cat si in particular, despre volumul cu acest titlu) ne va spune Petru Bejan insusi, care, pe langa faptul ca e critic de arta, este si profesor la Facultatea de Filosofie (ceea ce vine in concordanta cu domeniile sale de interes: hermeneutica formelor simbolice, semiotica faptului cultural, retorica discursurilor de tip filosofic, politic si mediatic, estetica si filosofia artei).
Experienta in publicare nu ii lipseste, cateva titluri demonstrative fiind: Istoria semnului in patristica si scolastica (1999), Critica filosofiei pure (2000), Hermeneutica prejudecatilor (2004). Cert e ca scrierile sale studiaza situatia filosofiei de astazi, conditia metaforei in discursul filosofic, retorica postmodernitatii, problemele intelegerii datelor de ordin istoric si simbolic specifice paradigmei culturale europene.