Un statement BRUT

*BRUT, -A, bruti, -te, adj. 1. Care se gaseste in stare naturala, inca neprelucrat; care nu a fost inca transformat in produs finit.  – Din lat. brutus, fr. brut.

Personajele sunt doi frati, Adam (Theodor Ivan) si Phillip (Ovidiu Ivan), cel din urma fiind logodit cu Jenny (Laura Bilic), colega fratelui sau. Al patrulea personaj si cel care tulbura apele este Evelyn (Ana-Maria Cazacu) care-l intalneste pe Adam la muzeul in care acesta lucreaza in ziua in care ea dorea sa vandalizeze o statuie. Cei doi sunt foarte diferiti, ea uimita de usurinta cu care baiatul ii cade in mreje iar el mirat de faptul ca ea il place. Phillip observa treptat schimbarile fizice care au loc cu fratele sau, iar Jenny incepe sa se simta atrasa de noul Adam cu care se apropie... cam mult, atat de mult incat Phillip sa rupa logodna cu ea. Pe parcursul relatiei lor, Evelyn are un mod foarte nonconformist de a-si arata iubirea fata de fratele lui Phillip, filmandu-l in ipostaze intime. Ea fiind artista are si un ego urias care, in clipa in care este lovit, isi pune iubitul sa renunte la Phill si Jenny. Se reintalnesc cu totii la sustinerea lucrarii de licenta a lui Evelyn, lucrare la care mai face referire de-a lungul piesei, dar nu dezvolta subiectul ei despre care aflam ca e chiar... Adam. Ea s-a hotarat sa schimbe nu lumea, ci o singura persoana si interesanta nu este schimbarea, nici macar procesul in sine ci modul in care ea se pune la sfarsit in pozitia de creator care-si observa opera si, specific oricarui inceput, comunica cu ea. Adam devine revoltat iar Evelyn se/ il/ ne elucideaza. Mai mult decat relatiile interumane pe care le dezvaluie piesa – de prietenie, de iubire – se afla cateva trimiteri interesante vis-a-vis de arta, cenzura, manifest si ceea ce inseamna un statement.

Ana-Maria Cazacu a facut o Evelyn aproape ideala, dar cum pe scena nu te joci prea mult de unul singur, performanta ta poate sa fie imbunatatita, umbrita sau temperata in functie de cui ii oferi din energie. Theodor Ivan mi s-a parut cam descoperit in rolul lui Adam iar faptul ca in majoritatea timpului nu se auzea, izbucnirile si cresterile de tensiune pe care le realiza doar ridicandu-si vocea pareau artificiale. De la Ovidiu Ivan in rolul lui Phillip as fi vrut sa lucreze mai mult/ bine la relatia dintre el si fratele sau, iar Laura Bilic ne dezvaluie o Jenny sensibila si copilaroasa, cu mici accese de furie ce aminteau de personajul construit pentru Calaul si Calauza, insa de data aceasta mult mai ludice si de o naturalete care te face sa te intrebi daca e chiar aceeasi actrita.

Regia lui Vlad Cepoi a fost si ea asemeni spectacolului, bruta. Optiunile de decupaj a textului au dus spre pierderea detaliilor ce tin de atmsofera si de inchegare a legaturilor dintre personaje dar e posibil ca aceasta sa fi fost si ideea, ca regizorul sa fi optat pentru niste personaje de sine statatoare dar... neterminate.

Si pentru ca nu ma pot abtine, am sa vorbesc foarte putin despre locatie. Verve nu intra in categoria barurilor in care se mai joaca teatru, pentru ca daca in celelalte publicul e diferit fata de cel de la Ateneu sau de la Teatrul National, atunci aici se naste o noua grupa. Marii regizori chemau la un momentat dat copii sau tineri care n-aveau de-a face cu teatrul la o repetitie deschisa pentru a le observa reactiile si apoi sa isi dea seama ce au de modificat sau de imbunatatit. Publicul din acest tip de spatiu dispune de aproape aceeasi sinceritate BRUTala si de aceleasi reactii BRUTe. Mi se pare un test foarte bun prin care poate trece un spectacol, mai ales unul contemporan.