articol
stats

Teatrul Ludic, castigator la Galati

Daca zilele trecute v-am invitat la una dintre reprezentatiile Teatrului Studentesc Ludic, ei bine, incepem saptamana cu vesti dintre cele mai bune din partea acestora. Teatrul studentesc din Iasi a fost desemnat castigator in cadrul Festivalului National de Teatru Studentesc ACTFEST de la Galati.

Festivalul a avut loc in perioada 15-16 aprilie 2011 si a fost organizat de Casa de Cultura a Studentilor din Galati. Fiind la prima editie, evenimentul a debutat pe data de 15 aprilie, cu 19 piese, dintre care 17 au fost premiate.

Teatrul Studentesc Ludic a participat la trei sectiuni: monolog, sceneta, spectacol si a fost declarat marele castigator de un juriu format din actori, regizori, jurnalisti si referenti culturali. De asemenea, acesta a castigat alte trei premii:

Premiul pentru interpretare feminina (Flavia Carlan)
Premiul pentru originalitate
(Ana-Maria Sescu)
Premiul pentru regie
  (Aurel Luca)

Cu o istorie de peste 30 de ani, timp in care Ludic-ul a castigat premii si trofee la Festivaluri Nationale si Internationale, astazi demonstreaza din nou ca munca si iubirea de teatru fac din acesta un mare invingator.

Echipa AltIasi felicita membrii Teatrului Studentesc Ludic!

 

 

 

 

 

 

 

 

Articol scris de Mihaela Axinte | Lun, 18/04/2011 - 20:04
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului mihaela.axinte