eveniment
Data: 
29 May 2021 - 19:00
30 May 2021 - 19:00
Loc: 
Casa de Cultură a Studenților
stats
Adresa: 
Strada Vasile Conta nr. 30

Teatrul Elisabeta la Casa de Cultură a Studenților din Iași

Teatrul Elisabeta din București te invită sâmbătă, 29 mai, ora 19:00 sau duminică, 30 mai, ora 19:00 la Casa de Cultură a Studenților din Iași, la comedia „Puricele în ureche”. O piesă ce a cunoscut succesul chiar de la premiera sa din anul 1907 de la Paris și mai apoi în întreaga lume.

Scrisă de către marele dramaturg francez Georges Feydeau și pusă în scenă de către regizorul Șerban Puiu, spectacolul de la Teatrul Elisabeta are toate ingredientele necesare pentru a te fascina, amuza și pentru ați oferi o seară de neuitat cu mult umor!  
 
Lumea personajelor lui Feydeau este extrem de vie, colorată, dinamică, și are puterea de a atrage spectatorul în acel univers aparte al saloanelor pariziene cu intrigi amoroase, încurcături, scrisori anonime, gelozii, toate petrecânduse când în casa soților Chandebise, când într-un bordel de lux numit „Motănașul Gentilom”.  
 
Subiectul extrem de palpitant și intrigant, situațiile pe cât de comice, pe atât de încurcate, dar și rezolvările lor urmate de consecințe, le lăsăm în seama unei distribuții de excepție cu actori ca Alexandra Velniciuc, Lucian Ghimiși, Leonid Doni, Andreas Petrescu, Vasile Calofir, Ștefan Velniciuc, Raluca Ghervan, Marcelo Cobzariu, Irina Noapteș, Mihnea Nicolau, Alexandru Prica, Maria Magdalena Țapu, Vlad Ianuș, Valeria Stoian, Claudian Șiman, Claudia Ene și Iulian Bălan.  
 
Comedia „Puricele în ureche” impresionează prin comicul de situație și prin teatrul de relații: o soție care își bănuiește soțul că o înșală, un soț ce primește o scrisoare de dragoste anonimă, un doctor, un spaniol înfocat și extrem de gelos din cauza soției lui, un majordom încornorat, o bucătăreasă cochetă, patronii unui bordel de lux, un englez-scoțian, cu toții sunt prinși într-un carusel al nebuniei, extazului și încurcăturilor ce pare că nu are cum să se termine niciodată.  
 
Spectacolul promite o experiență de neuitat cu multe râsete și cu un element inedit – îl puteți vedea pe îndrăgitul actor Lucian Ghimiși într-un dublu-rol excepțional –  fapt ce poate fi confirmat de cei 11586 de spectatori din întreaga țară, care au văzut această comedie de la premieră și până în prezent. 
 
Biletele se găsesc atât online pe www.TeatrulElisabeta.ro sau www.Bilet.ro, cât şi la agenţia de bilete a Casei de Cultură a Studenţilor Iaşi, din strada Vasile Conta nr. 30. 
 
Pentru mai multe detalii suplimentare accesați www.TeatrulElisabeta.ro  
Articol scris de Comunicat de presa | Lun, 10/05/2021 - 20:20
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului comunicat de presa