eveniment
Data: 
16 Jan 2014 - 19:30
23 Jan 2014 - 19:30
8 Mar 2014 - 19:30
30 Mar 2014 - 19:00
6 Apr 2014 - 19:30
9 May 2014 - 19:30
17 May 2014 - 19:30
18 Dec 2014 - 19:30
27 Feb 2015 - 19:30
16 Apr 2015 - 19:30
28 Jan 2019 - 19:30
Loc: 
Sala Uzina cu teatru
Bilet: 
22.00
stats
Adresa: 
str. Agatha Barsescu nr. 18
Telefon: 
0232-267794

Povestea lui Gabriel

Incurajat de premiul primit in septembrie 2013 la Gala HOP (cel mai bun actor) pentru one-man show-ul Gabriel, Dumitru Georgescu s-a hotarat sa dezvolte proiectul care i-a adus notorietate. Primul pas a fost o adaptare pentru teatru-bar, unde a cooptat-o pe colega sa Beatrice Volbea. Dupa o lunga perioada in care a fost criticat ca nu isi deschide portile pentru tinerii actori, de data aceasta propunerea a venit chiar din partea Teatrului National Iasi, unde Dumitru Georgescu va prezenta one-man show-ul Gabriel. Premiera spectacolului va avea loc joi, 16 ianuarie, de la ora 19:30, la sala Uzina cu teatru. Noi reprezentatii sunt programate pentru 23 ianuarie si 8 martie, 6 aprilie de la aceeasi ora. Pe 30 martie spectacolul se va juca la Teatru Cub, de la ora 19:00. Pe 9 si 17 mai spectacolul se va juca din nou la Uzina cu teatru. Update: in stagiunea 2014-2015 spectacolul se joaca pe 18 decembrie, 27 februarie, 16 aprilie, de la ora 19:30, iar în 2019 pe 28 ianuarie, de la aceeași oră.

Contrar obiceiului Galei HOP, unde majoritatea concurentilor aleg un text pe care il prezinta in fata juriului, Dumitru Georgescu a construit singur un monolog dupa o poveste reala: “Gabriel” e o bucata rupta din mine. Povestea lui, desi nu e povestea copilariei mele, reprezinta fricile, obsesiile si intrebarile care m-au urmarit de cand ma stiu (de ce trebuie sa zambim frumos atunci cand stim ca nu suntem de acord cu ceva, de ce traim sub emblema “asa e politicos”, de ce nu avem curajul sa spunem da sau nu, de ce nu avem taria de a o lua de la zero).

Determinanta pentru Georgescu a fost intalnirea cu un copil al strazii din Sighisoara, care l-a ajutat sa isi puna in ordine ideile si sa construieasca povestea lui Gabriel. Nu mi s-a parut corect ca el nu a avut norocul sa se nasca intr-o familie care sa ii poata oferi o sansa cinstita la viata, o familie care sa ii poata oferi iubire si liniste pentru a-si urma visele. De aceea m-am simtit vinovat si rusinat fata de el. El este superEroul, mi-a marturisit Dumitru Georgescu.

Dumitru Georgescu este actor la Teatrul Luceafarul si a colaborat cu Teatrul National pentru Down Way (regia Radu Afrim) sau Palaria florentina (regia Silviu Purcarete). In 2010 castiga, alaturi de Ecaterina Ciofu si Ioana Iordache, Premiul pentru cel mai bun spectacol cu “Dincolo de umbre”, spectacol de pantomima, manuire papusi si blacklight. Anul 2013 i-a mai adus si un Premiu pentru debut la Festivalul International “Puck” Cluj Napoca.

Beatrice Volbea este actrita (tot la Teatrul Luceafarul), dar s-a facut cunoscuta publicului si prin proiectele sale de regie si coregrafie, dintre care amintesc: Angajare de clovn (de Matei Visniec, regie), Adunarea femeilor (de Aristofan, coregrafie), O Harababura (spectacol nonverbal dupa Ion Sava, miscare scenica si coregrafie. Spectacolul montat la Teatrul Luceafarul este premiat pentru “Cea mai buna creatie” si “Cel mai bun actor” in cadrul celei de-a XVI-a editii World Festival of Puppet Art - Festivalul Mondial al Artei Papusaresti Praga, Cehia), Sindbad Marinarul (miscare scenica si coregrafie), Priveste inapoi cu Alice (dupa Calatorii cu Alice de Iosif Naghiu, regia si coregrafia spectacolului de teatru-dans in cadrul examenului de disertatie), Craciunul Jucariilor 2-Ochelarii lui Mos Craciun (coregrafie), CEHOV-À TROIS …si asa mai departe (adaptare dupa Ursul si Cerere in casatorie de  A.P. Cehov, coregrafie), Malaies in calcaies (dupa Capra cu trei iezi”de Ion Creanga, coregrafie). 

Articol scris de Maria Elena Campean | Joi, 09/01/2014 - 22:13
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului maria