articol
stats

Eternul Don Quijote pe mana… papusilor

Intrat in limbaj comun, „donquijotismul” e un termen care arata, limpede, cum elemente literare (ca personajul, in acest caz) tranziteaza in mentalul social, formuland noi mituri, imbogatite, de-a lungul timpului, de semnificatii. Celebrul personaj al lui Cervantes este si un autoportret al autorului, intr-o oarecare masura, dar e si o oglinda pentru toti visatorii, idealistii, pentru toti aceia care se lasa dusi de frumoasa si atat de inselatoarea idee ca raul poate fi izgonit din lume si ca totul se poate transforma intr-o scena solara.

Cavalerul medieval, mai tarziu Faust si atatia utopisti (Thomas Mann, de exemplu, se imagina in personajul omonim din Jurnalul exilului sau) au cazut prada ideii de restabilire a vastelor de aur pe pamant. Pentru studentii anului al III-lea de la Arta actorului de papusi si marionete si pentru profesorul lor coordonator, Aurelian Balaita, donquijotismul s-a preschimbat intr-un pretext de reinvestigare si repunere in discutie a temei, care s-a conturat, in cele din urma, in Ultimul Don Quijote, un spectacol de animatie deopotriva sensibil si ingenios.

Retinand cele mai importante repere din romanul scriitorului spaniol – intalnirea cu Sancho Panza, batalia cu morile de vant, intamplari de pe taramuri exotice –, scenariul face si o deviere, pentru ca in lunga calatorie intreprinsa, Cavalerul tristei figuri se opreste si pe taram mioric. Fragmentul demonstreaza revalorificarea simbolului in contexte distincte, caci morile de vant se transforma in turme de oi, pe care Don Quijote le alearga in „spatiul molcom valurit”, Dulcineea ia chipul unei suave tarancute, aparata insa de viteji ciobanasi care se distreaza copios de strainul subtirel care le-a calcat hotarele. Pentru ca e de apreciat ca, pe langa melancolia ideii de absolut irealizabil, regizorul Aurelian Balaita a dorit ca actiunea sa cadenteze intre tonul meditativ si nota comica, binevenita in contrapunct. Aventura reprezinta, asadar, si placerea drumului si cunoasterea lumii, in frumusetea si diversitatea ei, inseamna intamplare si viata, inseamna zambet si lacrima.

Spectacolul ofera doua planuri si, implicit, doua tehnici de joc: varianta clasica a manuirii papusii, la paravan, si animatie cu figuri pe un ecran de proiectie. Cele doua planuri delimiteaza si doi timpi: unul al intamplarilor „fantastice”, in care se deruleaza episoadele din calatorie, si unul al intermezzo-urilor, cand, infrant in vesnica sa lupta pentru dreptate si adevar, Don Quijote vine in fata, se uita catre public si, incredintat de privirea micilor sau mai marilor spectatori, se pregateste pentru noi planuri de cucerire. Trecut in dimensiune universala, eroul lui Cervantes ia cunostinta de toate evenimentele nefaste ale prezentului, ceea ce determina ca, printre semne si simboluri, spectatorul sa poata citi mesajul potrivit caruia fiecare dintre noi pastreaza ceva din ipostaza protagonistului. Putin naivi, insa cu atitudine si simt de raspundere, pastrand zambetul, dar si tristetea si, mai ales, visul sau credinta in mai bine, suntem cu totii plamaditi din aceste franturi atat de omenesti. Spectacolul, prin intermediul imaginilor si al papusilor, vorbeste despre simplitate si umanitate – pentru ca acesta a fost, in ochii mei, intelesul florii firave ce se ridica, la final, in dreptul eroului pe care-l stim cazut la pamant.

Pentru farmecul sau, pentru ambitia si sintetizarea sa sugestiva, Ultimul Don Quijote a fost premiat in 2013 in cadrul Concursului de arta pausareasca „Azi student, maine actor”, organizat de Teatru de Papusi „Vasilache” din Botosani cu sprijinul Administratiei Fondului Cultural National. Desemnata, in acest cadru, drept cel mai bun spectacol, productia Facultatii de Teatru de la Universitatea de Arte din Iasi este si rezultatul actorilor papusari care au demonstrat precizie si o buna comunicare. Dupa cum am considerat intotdeauna, actorul in teatrul de animatie trebuie sa aibe, in primul rand, darul preciziei – a miscarii, a vocii, a prezentei sale. Si asta au demonstrat Ilinca Istrate, Cosmina Imbrea, Andra Burlacu si Ecaterina Cretu, un grup de patru studente atent vegheate de asistentul de regie Anca Ciofu. De partea cealalta, precum un magician al cutiei scenei, Aurelian Balaita a lucrat compozitia muzicala, a desenat si construit apoi papusile. In atelierul cu papusi si figurine i-a stat alaturi si Ilinca Istrate care si-a descoperit, in ipostaza aceasta de discipol, pasiunea pentru scenografie in teatrul de animatie. Prospero stie cum sa-si apropie intotdeauna oamenii de Insula vrajita.

 

*Urmatoarele reprezentatii cu Ultimul Don Quijote vor avea loc in aprilie si mai 2014, la Sala Studio UAGE Iasi.

Articol scris de Ioana Petcu | Lun, 10/03/2014 - 19:43
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului ioana.petcu