- 5067
Noua stagiune teatrala ieseana incepe in forta cu aparitia unei noi trupe de teatru independent, Teatru Urban, un proiect initiat si coordonat indeaproape de actorul si regizorul Ion Sapdaru. Teatru Urban isi anunta deschiderea cu spectacolul Despartitorul, un spectacol ce are la baza povesti urbane de Ion Sapdaru. Premiera va avea loc joi, pe 16 octombrie, de la ora 19:00, la Casa de Cultura a Studentilor, Sala Mare. Update: urmatoarele reprezentatii vor avea loc pe 19 si 29 noiembrie, de la aceeasi ora.
Distributia spectacolului este alcatuita din actori tineri cunoscuti publicului iesean, ce au la activ numeroase colaborari cu Teatrul National “Vasile Alecsandri” Iasi sau Ateneul Tatarasi Iasi, dar si alte proiecte teatrale independente proprii. Astfel, ii regasim pe Alina Mindru, Cosmin Panaite, Diana Roman, Erica Moldovan, Alexandra Bandac, Adrian Marele, Ancuta Gutui, Sorin Cimbru, Radu Mihoc, Bogdan Mircea, Sergiu Iulian Flesner, dar si pe actorul Teatrului National Iasi, Daniel Busuioc. Scenografia a fost realizata de Smaranda Virna, coregrafia este semnata de Alexandru Ignat, regia apartinandu-i lui Ion Sapdaru, care i-a avut ca asistenti pe Radu Mihoc si Francisc Bucur.
Despre noul proiect, actorul Cosmin Panaite afirma: “Titulatura Teatru Urban denumeste momentan grupul artistilor implicati in facerea spectacolului Despartitorul, proiect inceput si coordonat de Ion Sapdaru. Dorinta generala este de a ne constitui intr-un grup, care sa lucreze impreuna si alte viitoare spectacole, prin care sa se legitimeze, practic, aceasta titulatura. Spectacolului Despartitorul ii doresc cat mai multe reprezentatii si cat mai mult public.”
Textul care sta la baza spectacolului Despartitorul a mai fost montat de regizorul Ion Sapdaru in stagiunea precedenta, la Teatru “Mihai Eminescu” din Botosani, sub numele “Hai sa ne despartim”, care este si titlul original al piesei publicate in volumul Natura moarta cu un nepot obez. Despre aceasta piesa, Ion Sapdaru spunea „Am insailat o suita de istorii urbane despre un moment destul de interesant pentru dramaturg, dar neplacut pentru un cuplu, momentul despartirii. Eu m-am gandit cum ar putea sa se intample lucrul asta in spatiul nostru levantin, balcanic, pentru ca aici e putin mai altfel. Atunci cand i se aduce aceasta veste groaznica, neplacuta, destul de nasoala, omul reactioneaza ca atare, adica el crede ca despartitorul este amantul sau crede ca de fapt e o afacere si bineinteles ca primul om pe care se razbuna e despartitorul care primeste si suturi, si bataie, si cuvinte injurioase.”
Spectacolul Despartitorul este realizat de Teatru Urban in colaborare cu Asociatia Contemporanis, Asociatia Artes, Casa de Cultura a Studentilor, avand sustinerea Universitatii “Petre Andrei” Iasi. Pretul biletului (intreg) este de 15 lei, 10 lei cu reducere, iar rezervari se fac la numarul 0724 88 42 44.