eveniment
Data: 
18 Dec 2021 - 18:00
19 Dec 2021 - 18:00
Loc: 
Sala Studio a TNI
stats

Ceva cu tăiței la Teatrul Național

La Teatrul Național Iași, pe 18 decembrie, ora 18:00, la Sala Studio, va avea loc premiera producției „Ceva cu tăiței” de Marilena Dumitrescu. Spectacolul este regizat de Irina Popescu-Boieru, iar scenografia este creată de Axenti Marfa. Piesa este câștigătoarea celei de-a doua ediții a concursului de dramaturgie „Lecturi³”, proiect lansat de Teatrul Național Iași în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române și revista „Alecart”.

Din distribuția spectacolului fac parte: Catinca Tudose, Daniel Busuioc, Haruna Condurache, Radu Ghilaș, Irina Răduțu Codreanu, Mălina Lazăr, Constantin Avădanei, Radu Homiceanu.

Evenimentul de sâmbătă se va desfășura în prezența Marilenei Dumitrescu, autoarea textului câștigător.

Inițial, piesa a fost oferit publicului sub forma unui spectacol-lectură online, cu aceeași distribuție, pe 29 martie, anul acesta; conform regulamentului, din cele cinci texte intrate în concursul ediției actuale, juriul a desemnat această piesă pentru a fi transpusă scenic, intrând astfel în repertoriul permanent al teatrului.  

„Îmi amintesc exact cum mi-a venit ideea piesei. Eram cu un prieten la o reprezentație a «Cântăreței chele» a lui Eugen Ionescu, într-un teatru independent din București. Era o scenă unde unul dintre personaje citea ziarul – așa îmi aminteam eu din text. Dorind să o updateze pentru publicul tânăr, regizorul a înlocuit ziarul cu un laptop. Nu știu cum s-a întâmplat, dar laptopul, odată deschis, a afișat un ecran alb. Momentul a fost un pic penibil și a creat o tensiune în sală, pentru că personajul trebuia să facă comentarii asupra celor citite în ziar. Tensiune care m-a atins și pe mine. Așa mi-a venit ideea. La ziar nu se putea întâmpla așa ceva, adică să apară o pagină albă. Sau... dacă totuși?... ” (Marilena Dumitrescu)

Despre noua producție, regizoarea Irina Popescu-Boieru afirmă:

„Comedie cu unele accente atroce, cu toate că își declară dintru început apartenența la teatrul absurdului, piesa Ceva cu tăiței are multe legături și cu genul suprarealist, cele două curente fiind oarecum vecine și prietene. Personajele sale, contemporane, ba chiar aș spune că uneori înspăimântător de actuale, traversează situațiile insolite ale textului cu uimire sau umor tăios, cu uluială filozofică sau patimă epicureană.

O situație neașteptată metamorfozează cuplul central al piesei în demiurgi ai propriei lumi, în prima etapă, devenind  ulterior transformatori universali, cu puteri nelimitate. Dar nu aceasta este miza principală a spectacolului, nu, ci nemernicia măruntă, promiscuitatea acceptată, indiferența letală, ipocrizia dulceagă sau ura nedisimulată ce caracterizează relațiile dintre personajele piesei. 

Analizând, nu în profunzime, ci cu tehnica evantaiului larg deschis, o gama întreagă de situații și aspecte ale realității prezente (și nu doar!), textul poate contraria sau chiar revolta, atunci când receptorii săi nu se arată suficient de dispuși să se privească prin lentila măritoare a teatrului. Însa cei ce sunt gata să accepte provocarea și să intre în joc, vor găsi, în egală măsura, suficiente motive de râs și de meditație.”

Următorul spectacol va avea loc a doua zi. Cele două reprezentații sunt sold out.

Foto: Constantin Dimitriu

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Marilena Dumitrescu s-a născut în 1953, la Călărași. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dramaturgie.

Piese jucate:

– aprilie 2006 – premiera piesei „O mătuşă pierdută”  la Teatrul „Nottara”;

– piesa „Stăpânul ciolanului”, premiera decembrie 2010 la Teatrul de Comedie, realizată cu Compania Teatrala Vouă;

– piesa „Totul de vânzare”, premiera august 2014, Teatrul Go Play Art;

– piesa „Învăţăturile lui Zaharia Trahanache către fiul său”, premiera septembrie 2017, Teatrul Dramaturgilor Români.

Alte piese de teatru: „Moartea ca experienţă de viaţă”, „Oamenii preşedintelui”, „Frumuseţea nu contează”, „Banii sau viaţa”, „Miraculoasa transformare a unei babe rurale în terapeut naturist”, „Tanga”,  „Cum ne petrecem veşnicia”, „Dacă”, „Grafitti„, „Mireasă pe internet”, „Selfie cu Iisus”, „Fără cap și fără coadă”, „Revoluţie la castel”, „Nu suntem melci. Sau suntem?”, „Cu susu-n jos”.

Volume publicate:

– 2012 – Editura ZIP –  „Învăţăturile lui Zaharia Trahanache către fiul său, Zăhărel” – teatru

– 2013 – Editura Tipo Moldova – „Tanga” – teatru

– 2014 – Editura Tipo Moldova – „Dacă” – teatru

– 2017 – Editura ZIP – „Virtual” – roman

Premii:

1984 – menţiune la Festivalul Umorului de la Vaslui;

1986 – premiul Uniunii Scriitorilor la Festivalul Umorului de la Vaslui;

1994 – premiul ziarului Libertatea la Festivalul Umorului de la Vaslui;

2010 – premiul III la concursul de dramaturgie organizat în cadrul Festivalului de Comedie Festco pentru piesa „Ceva cu tăiţei”;

2011 – nominalizare pentru cea mai buna piesa a anului la concursul organizat de UNITER pentru piesa „Moartea ca experienţă de viaţă”;

2012 – premiul HBO – 3 zile la TIFF la Concursul Naţional de Scenarii pentru scurt-metrajul „Odihnă veşnică”;

2012 – premiul II la concursul de dramaturgie – comedie organizat de Teatrul Fani Tardini din Galaţi pentru piesa „Totul de vânzare”;

2013 – premiul II la concursul de dramaturgie – comedie organizat de Teatrul Fani Tardini din Galaţi pentru piesa „Banii sau viaţa”;

2019 – nominalizare la titlul de Cea mai bună piesă a anului 2018 la concursul de dramaturgie organizat de UNITER;

2020 – Premiul „Tudor Popescu” la concursul de dramaturgie-comedie organizat de Teatrul dramaturgilor români;

2020 – premiu la concursul de monodramă cu tema „Distanţa”, organizat de Teatrul dramaturgilor români.

Articol scris de Comunicat de presa | Mie, 15/12/2021 - 12:50
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului comunicat de presa