eveniment
Data: 
5 May 2012 (All day) - 12 May 2012 (All day)
Loc: 
Piata Unirii, Str. Lapusneanu, Piata Natiunii
stats

Festival national de arhitectura - ARKA

Veste buna, suntem in trend! Daca e de ceva timp foarte fashionable sa "prizezi" arhitectura, vom avea ce consuma in primele zile ale lui mai.  Arhitectura invadeaza Iasii. Va deveni subiect de vazut, de auzit, de fotografiat, de taifasuit; si ne va scoate in oras... nu numai la un ceai.

Cum, cand si pe unde? A.S.A.I. (Asociatia Studentilor Arhitecti din Iasi) si O.A.R. (Ordinul Arhitectilor din Romania) Filiala Iasi organizeaza Festivalul de Arhitectura si Arta, a.k.a. ARKA. Editia de anul acesta (cea de a treia) se bazeaza pe tema “Once upon a town”… titlu ales pentru a incuraja o privire spre trecut din care sa pornim revizuirea prezentului urban.

E un festival complex, asa ca si desfasurarea e cu poveste. Data de 23 aprilie a dat startul unui workshop pentru studentii arhitecti din Iasi, al carui rezultat, un pavilion urban va fi apoi asamblat intr-un spatiu public pe durata Festivalului. Pentru noi, iesenii mai mult sau mai putin implicati in activitati de arhitectura, ARKA se desfasoara de pe 5 pana pe 12 mai. Cu cateva zile inainte vom descoperi prin oras cateva info-point-uri interactive unde organizatorii vor dezvalui suita de evenimente si detaliile Festivalului.

Dupa cum i-a fost dat numele, Architecture Revolution Knowledge Art, ARKA vine cu energia. Eu sper sa tulbure putin apele molcome ale concetatenilor ieseni. Fronturi fierbinti vor fi cele 3 zone pietonale importante ale orasului: Piata Unirii, Strada Lapusneanu si in mod inspirat, Piata Natiunii, un spatiu in general ignorant de evenimentele urbane (“la Medicina” cum e indicata uzual).

Spuneam ca vom avea parte de latura mai vizuala a arhitecturii. Daca de pavilioane, expozitii in aer liber, instalatii, am mai auzit, exercitii de scenografie in oras nu prea am putut “gusta”. ARKA promite un workshop de scenografie care se va ocupa de punerea in valoare a Strazii Lapusneanu, finalizat cu proiectii video pe fatadele catorva cladiri de pe aceasta strada. Atentiune, nu e lucru de amatori… e cu supraveghere de regizori adevarati. Promisiunea organizatorilor: “Cu ajutorul videoproiectoarelor si a programelor de modelare 3D video, geometria fatadelor va fi reinventata in spirit ludic.”

Cu mare cautare sunt sigura ca va fi si expunerea imaginilor rezultate in urma workshop-ului de fotografie. Sub titlul “Ma integrez” ele vor fi marturia unui maraton prin oras, arhitectura si peisajul urban fiind privite cu ochi antrenat si cu atitudine… asumata. Imi place cum spun organizatorii aici “O conferinta de final sustinuta de trainer va formula intrebari, raspunsuri, concluzii stabilite de experienta workshop-ului explicand rolul esential pe care fiecare dintre noi il are in a crea un context  ce va servi, mai tarziu, drept “once upon a town“ pentru generatiile viitoare.”  Foarte la moment si la subiect.

Iar daca ma intereseaza sa merg mai departe in a afla ce si cum e cu orasul, cu arhitectura actuala, cum e cu asumarea spatiului in care traiesc, care e directia de evolutie, cum e cu revitalizarea urbana (asta tare imi place) si ce locuri/ obiecte au potential in oras, am la dispozitie doua zile de conferinte. Am sa citez din nou organizatorii: Ma integrez ne vizeaza pe fiecare dintre noi, responsabilizandu-ne de spatiile pe care le cream, le folosim, in care fiintam, pe care le infiintam, sau le desfiintam, chiar si doar ideologic.”

Pentru chef de vorba tihnita pe subiect imi retine atentia o propunere gratioasa a organizatorilor: zilele de 8 si 9 mai, pe seara, anunta intalnire cu arhitecti ieseni si bucuresteni... la cafenea. In rest, ARKA  se respecta cu petreceri pentru studenti, piese de teatru pentru tot poporul... multe lucruri de vazut si auzit.

Sa fim cu ochii pe ei! Au promis festival de Arhitectura si de Arta – national http://arka.asai.ro/

Resurse
Video: 

carte de vizita A.S.A.I.

carte de vizita A.S.A.I.
Articol scris de arh. Adriana Gheorghiescu | Mar, 01/05/2012 - 00:23
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.