- 4183
Centrul Cultural Francez ne invita la primele doua concerte din cadrul evenimentului "Toamna Muzicii Vechi" - Bruno Cocset si cvartetul „Les Basses Réunies" pe 4 octombrie si Ansamblul „Turicum" pe 7 octombrie, manifestari ce se vor desfasura in Aula "Mihai Eminescu" a Bibliotecii Centrale Universitare, de la ora 20.
Bruno Cocset a absolvit specializarile violoncel si muzica de camera si a studiat singur violoncelul baroc. Partener al unor formatii de prestigiu, autor al unor inregistrari cu un succes rasunator, Bruno Cocset este, de asemenea, foarte implicat in educatie. A fondat în 1996 ansamblul Les Basses Réunies cu scopul de a pune in valoare repertoriul specific „basilor cu arcus". Aplaudat in multe orase de pe tot cuprinsul globului - Bruxelles, Zürich, Sevilla, Sankt Petersburg, Praga, Lisabona etc. - ansamblul „Les Basses Réunies" a participat in Franta la festivaluri de renume si a primit numeroase aprecieri din partea presei de gen. Programul propus pentru Romania - Bach si Italia - reprezinta o calatorie muzicala in Italia secolului al XVII-lea, un concert care arboreaza pavilionul Italiei, printr-o navigare in stil baroc intr-un joc al contrariilor.
Turicum se dedica permanent descoperirii unor valori uitate ale literaturii muzicale. Ansamblul este invitat in permanenta in salile unor festivaluri renumite: Concertele de la Castelul Thun, Festivalul de Muzica Sacra de la Gmünd, Concerte camerale de la Friedenauer Berlin, Musica „Musikverein" Viena, Festivalul „Les Chemins du Baroque" de la Sarrebourg, Paris etc. Ansamblul Turicum pune accentul pe o interpretare care valorizeaza linia muzicala „dolcezza" si dramatismul limbajului, fie ca e italian, latino-american, german, fie ca este vorba despre o muzica deja celebra sau care abia a fost descoperita.
Intrarea la cele doua spectacole va fi libera, in limita locurilor disponibile.