articol
stats

Robin sau Toulouse?

In ultimele doua luni au trecut prin Iasi aproape toate trupele rock importante din tara. Iar daca acum doua saptamani am avut in aceeasi seara cele doua fatete ale istoriei Timpuri Noi, week-end-ul trecut au venit reprezentantele noului val, care concureaza pentru titlurile neoficiale de cele mai inventive cantece si versuri, cea mai fresh imagine si cele mai multe difuzari pe Radio Guerrilla. Care dintre ele a sunat cel mai bine in Underground?

Daca acum un an, cand lansau “Heroes”, cei trei baieti de la Toulouse Lautrec puteau revendica fara probleme macar doua dintre aceste trei titluri, acum reflectoarele s-au mutat pe Robin and the Backstabbers. De altfel, anul trecut RATB canta in deschidere exact la lansarea de la Bucuresti a albumului Toulouse Lautrec. Ascensiunea din ultima vreme a lui Robin & Co. s-a datorat nu doar aparitiei primului album, ci mai ales pieselor care s-au incapatanat sa se lipeasca constant, pe masura difuzarii lor (poate doar cu exceptia Masinii 682), de memoria afectiva a publicului. De aceea nu a surprins pe nimeni faptul ca sambata au avut, in acelasi local si la acelasi pret al biletului, un public de 2-3 ori mai numeros decat cel ce venise cu o seara inainte sa asculte “Te spun” si celelalte cantece marca TL (avantaj Robin).

Insa scopul acestui articol e sa compare prestatia live a celor doua trupe. Am sa incep, cronologic, cu Toulouse Lautrec. I-am auzit pe baietii cu caciuli de blana pe cap ca erau putin nedumeriti de cat de gol parea localul la 11 fara 10, ora la care s-au urcat pe scena. In scurt timp insa oamenii au inceput sa se adune de la mese in fata scenei si, pe la mijlocul concertului, deja numaram cateva randuri bune de fani care cantau versurile pieselor alaturi de cei trei ‘eroi’. Sau cel putin versurile pieselor in romana, pentru ca Toulouse Lautrec are si cantece in engleza sau franceza, limbi abordabile dar totusi mai putin accesibile decat limba materna. Iar aici avantajul celor de la Robin and the Backstabbers este evident (cu o singura exceptie, Kriminaal).

Daca e sa analizam prestatia individuala, Catalin Rulea a.k.a. Apartman a fost intr-o forma de zile mari. Distorsul chitarei, care se impunea in fata celorlalte instrumente, era parca acordat la tonalitatile vocii lui usor guturale. Cu un chef nebun de cantat, s-a aruncat in genunchi cu chitara in brate precum fotbalistii care imbratiseaza fanionul dupa ce marcheaza un gol important si a facut oamenii sa danseze. Calin a.k.a. Dizzy, arhitect de meserie, a creat pe bas structurile pieselor si s-a straduit sa tina hangul lui Apartman. Iar Greenman, mezinul trupei, sunetist in viata de zi cu zi si un baterist bun pentru Toulouse Lautrec, a fost efectiv intors pe scena pentru a da o alta incheiere unei piese la finalul concertului de un Catalin Rulea care nu se mai putea opri din cantat. A facut-o totusi, dupa aproape 2 ore fara intrerupere, rostogolindu-se pe jos cu chitara in mana intr-un stil ce aducea aminte de ultimele concerte ale lui Kurt Cobain, in aplauzele unui public care se dublase ca numar intre timp. Sunetul a fost in cea mai mare parte bun, singura obiectie de facut fiind ca nu se auzeau clar toate notele din solo-uri la chitara (cauza putand fi cautata ori la compresia distorsului ori la acuratetea unui Apartman clar luat de val).

Inca din avancronica mi-am exprimat temerile legate de cum vor suna Robin and the Backstabbers live intr-o formula de sase. Constient de un efect care in psihologie se cheama Pygmalion, al implinirii profetiei, am revenit a doua seara in Underground cu asteptari reduse. Publicul umpluse deja toata zona din fata scenei si, in momentul in care RATB a debutat, am simtit o energie si o asteptare care lipsise la Toulouse Lautrec. Aproape toti cei din jurul meu stiau versurile pieselor mai cunoscute si nu se abtineau deloc sa faca acel placut singalong care ii face pe multi artisti sa declare ca e ceea ce ii motiveaza cel mai mult pe scena. Iar Robin & Co. nu au parut sa faca nici ei rabat de energie. Ba chiar, daca as putea obiecta cu adevarat ceva, acel lucru ar fi o prea mare dorinta de a arata si de a iesi in fata.

A fost primul concert din viata mea (si am inceput din clasa a 6-a; am prins primele concerte Timpuri Noi sau OCS la Iasi, am mers la zeci de festivaluri in tara si peste hotare, dar si la primele show-uri Toulouse Lautrec si Robin and the Backstabbers din Zona) in care zeci de oameni s-au unit sa strige trupei ca ceva nu functioneaza bine. De obicei mai auzi voci razlete care sa anunte ca vocea sau chitara sunt date prea incet, dar grupuri compacte de oameni tipand si rugand sacadat “Basul mai jos” n-am mai intalnit pana acum. Si nu doar dupa o piesa, pentru ca strigatele n-au avut ecou si au fost repetate dupa inca doua melodii, pana cand intr-un final Robin a inteles ca e o problema, si-a cerut scuze si a indemnat sunetistul sa-si faca treaba. In cele din urma, probabil ultimele 20-30 de minute (in care am facut si inregistrarea cover-ului dupa piesa The National, Bloodbuzz Ohio) au adus macar un sunet cat de cat echilibrat, dar per total experienta RATB live, desi mai buna decat cea din Zona la care fusesem martor, e sub potentialul trupei cu cea mai rapida ascensiune din ultima vreme.

Cauzele pot fi cautate in doua locuri: sonorizarea si profesionalismul trupei. Sonorizarea a apartinut celor de la Underground – inclusiv la conferinta de presa de la Carturesti baietii recunoscand ca nu si-au adus nici macar instrumentele lor – si probabil omul care se ocupa de sunet a fost tot un extern. Dar aici e rolul pregatirilor dinainte de inceperea show-ului, in care teoretic se pot gasi formule acceptabile la nivelul acesta.

Profesionalismul trupei in prestatia live este insa un alt subiect, exclusiv in puterea membrilor ei. Cand ai un bas care acopera autoritar celelalte instrumente mai bine de jumatate din concert, calitatea basistului este scoasa in evidenta fara niciun echivoc. Iar aici pot spune fara sa fiu prea aspru ca o trupa cu perspectivele creative pe care le are Robin and the Backstabbers merita un instrumentist cu adevarat bun, nu pe cineva care sa cante aceleasi 4 note pe strofa si apoi alte 4 pe refren. Robin a si spus ca cererile publicului l-au intristat pe Vlad Fenesan. Imi pare rau, dar ar fi bine sa invete ceva din experienta asta. La fel clapa, care se aude clar in inregistrarea de mai sus: faptul ca te lauzi in conferinta de presa ca toti membri stiu sa cante la mai multe instrumente poate fi un lucru bun daca te numesti Radiohead. Pana ajungi acolo incerci sa-ti specializezi colegii sau sa aduci din exterior muzicieni buni. Remarc insa bateria, care s-a ridicat la nivelul asteptarilor si chitara lui Florin Vasile, caruia i-ar trebui mai multa forta in voce pentru interpretarea unei piese foarte bune, Kriminaal. Iar Robin, cu un excelent feedback din partea feminina a publicului, a incercat sa fie un adevarat lider de grup, incurajundu-si colegii si tragandu-i dupa el. Baietii au recunoscut la conferinta de presa ca, pe langa altele, inca nu au experienta necesara pentru a canta live la un nivel comparabil cu cel al inregistrarilor de studio, dar ar fi pacat, la cat de bine suna albumul, sa nu reuseasca sa creasca si experienta pe care o ofera fanilor la un concert. Despre care au declarat raspicat ca le pasa.

Pentru ca trebuie sa ofer si varianta personala la intrebarea care dintre cele doua trupe este mai buna live, singurul raspuns corect, incontestabil pentru oricine le-a vazut concertele de la Iasi este... Alternosfera. Nu intamplator aproape o treime din interviul cu Marcel Bostan am vorbit despre calitatea sunetului. Poate n-ar strica sa fie citit si de managerii trupelor romanesti cu pretentii.

Resurse
Video: 

RATB - Bloodbuzz Ohio (cover)

RATB - Bloodbuzz Ohio (cover)
Articol scris de George Plesu | Mar, 11/12/2012 - 21:44
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului george