Queen Adreena - Pretty like drugs

Queen Adreena nu e o trupa care sa te entuziasmeze sau sa te binedispuna si nu te vor scoate din casa miercuri seara ca sa tragi o betie in XS de dragul altor vremuri. Trupa se afla mai aproape de limita de sus a rabdarii, e un vulcan de nervuri anti-sociale, un indemn skinheads pentru situatia ta financiara si o la o secunda distanta de explozia pe care ti-o doresti sa o provoci tuturor cand nu-ti mai pasa daca e ok sau nu sa-i accepti si pe altii in spatiul tau. De la goth-influence pe notele de sus ca o excitatie nervoasa, seara de junk, patetismul bisericos si papucii de casa murdari de grasime, versurile au sa ti se para un protest anti-toate, unde nimic nu se leaga si simti o nevoie crunta sa te eliberezi de tine si de tot ce stii. Unele piese emana un aer de punk avangardist, alternative bolnavicios cu gust amar, coloritul sunetului per ansamblu este un falset voit de acorduri si sunete psihedelice, cu o voce intr-un ton anume indecis si kinky. In cateva secunde chitara e zgaltatita ca sa te irite, te provoaca si te pune in postura de a nu te ridica de pe scaun de teama unui esec in fata celor din jur. E imposibil sa nu te sperie putin, sa nu capeti o senzatie de morbid si atractie irationala, instrumentele sunt delimitate clar, basul iti scarpina ceafa, unele ritmuri te instiga la miscare fara reguli, adaosul de timbru metalic al unei flasnete face totul putin creepy si intens.

Asadar, daca pofta de bizar, "arta alternativa" si anti-social nu ti-a fost satisfacuta cu ocazia evenimentelor recente din Iasi, ai ocazia sa testezi ceva nou si sa ramai putin dezarmat ascultand cateva piese ale britanicilor de la Queen Adreena.

Vocalista Katrina Jane Garside poate fi considerata un mic fenomen in spatiul artistic de gen. Inflexiunile vocii ei, cel putin in componenta Queen Adreena, te misca si iti creeaza un disconfort dorit. Mesajul este complex si, in combinatie cu sunetele industrial si flasneta, pare demential, psihedelic, cumplit. De altfel, ea este si creierul/motorul acestei trupe, iar imaginea promovata, este, ca si in cazul lui Marilyn Manson, una studiata, deloc intamplatoare, o miscare de show biz si marketing inteligent, mesajul fiind intotdeauna sprijinit pe atitudini, tendinte si fobii sociale din cele mai sensibile zone ale culturilor umane. Din nefericire, Queen Adreena nu are profunzimea si impactul lui Marilyn, nici charisma lui Kurt Cobain si nici atitudinea naiv-violenta a unor trupe de rock alternativ gen American Head Charge. Totusi la niciunul din capitolele acestea nu lasa de dorit atat de mult incat sa cada in desuet.

Auditie placuta!