Myssouri, iluzii de libertate si emotii distorsionate

Inainte erau Myssouri. Ceva ce stii deja, ceva ce ai gustat si te-a purtat prin atatea camere ca te-ai ratacit pentru totdeauna si, asa cum stii, ti-e frica sa mai vrei inapoi. De la Nick Cave & The Bad Seeds (Einstürzende Neubauten), Bob Dylan si pasi alternativi in folk, Myssouryi sunt cei care iti distorsioneaza emotiile pana la paroxism, "where angels masturbate and cry", dar asteapta, iluzia viitorului ce nu mai vine a devenit o modalitate de acceptare a pedepsei de a fi tu insuti. Johny Cash nu e decat un grafic modern, rata mortalitatii infantile a crescut cu 36%, e prea devreme sa te pronunti cat de mult iti face placere.

E dificil sa le pui o eticheta, ceea ce e cat de poate de ok, iar influentele goth si depressive rock iti maresc apetitul de bauturi alcoolice tari si tigari fumate in pat, fara lumina. Pe masura ce se termina piesele iubesti amenintarea, ai putea sa calaresti un taur fara sa-ti schimbi starea, zile intregi de repaos cu scrumiera plina de chistoace, micul diavol de pe umar cu sugestiile lui naive s-a plictisit, e aceeasi eclipsa, aceeasi forma de exprimare. E sexy, desigur, e violent si salbatic, ai mai fumat sentimentul cu Woven Hand si Nick in seara aceea cand ti s-a facut lehamite de iesiri, distractie si ritualul inceputurilor de relatie.
Myssouri sunt actorii lui David Lynch, tunsi zero in plin cosmar industrial de decadenta si sictir. Deja te vezi in camerele lor obscure, usurat/a de sutele de spaime prin  care a trebuit sa treci sa nu-ti pierzi increderea, o mica iluzie de eliberare unde nimeni nu o sa te mai intrebe vreodata daca ti-e bine, daca ai nevoie de putina liniste ca sa gandesti.

Trupa e constituita din patru bucati americane din Atlanta, Georgia, niste tipi care iti dau impresia ca formeaza grupul de cantareti al unui penitenciar de maxima siguranta.
Timbrul vocii lui MB (liderul si vocalistul trupei) te poarta in timpurile din urma, cand inghiteai zilnic doze mari de Jim Morrison, Ian Curtis (Joy Division), Johnny Cash, Stuart Staples, Leonard Cohen, pentru ca mai apoi sa te incui in camera ta, sedat de baladele grotesti scuipate din gatul lui Nick Cave. Unele piese sunt manifestari aproape calme ale unui urias furibund, altele sunt western-uri rautacioase de drum lung, iar la sfarsitul albumelor poti sa juri ca le stiai dinainte, ca ai mai fost in locurile de aici, ai mai fumat odata tigarile astea.
Treptat, gusturile tale country, dark-indie-rock, blues, goth, folk, iti sunt, pe rand, satisfacute cu o tenta cautata de morbid si senzualitate, aproape la fel de impresionant ca atunci cand te redescoperi si ti se rupe de o Europa intreaga, pentru ca e ok, esti intreg, ai doar nevoie de cateva zile sa te refaci.

Mesajul este - pana la sfarsit - apasator, indeajuns de profund sa iti puna sinapsele la treaba, randuri intregi de culori baudelairene si yeatsiene, sound-ul per total are sa te vrajeasca, slide-urile chitarei iti satisfac pretentiile de muzica elaborata, simti placerea creatiei, urmeaza batonul de ciocolata si bagarea picioarelor in toate religiile si dumnezeii propusi. Pe undeva stii ca Pink Floyd o sa fie la rand in fata ta, sa-si repare ceasurile, gata sa cante blues de salon in spatele pupitrului de lansare.

Daca inca nu ti-au distorsionat emotiile, umoarea apoasa sa-ti modifice unghiul de vedere, Myssouri sunt ceea ce ai cautat de atatea ori convins/a fiind ca "nu se poate, trebuie sa mai fie ceva". Ai cam uitat de tine in ultima vreme, este?

"Posthumous rumours of the son that could have saved you./
Sustained an insult in the womb./
Wounded pride./
A co-worker's suicide./
And other things he beat you to./
You know that vine that you always did admire - that suffocates the competition?/
Propped up on their bones, it reaches for the sky? That's you alright, sister."

Auditie placuta!