- 3223
The Gardener Jazz Festival, evenimentul realizat in amintirea chitaristului Radu Gradinariu, fost component al trupelor iesene I Hate Mondays, Her Funky Subjects si So What, va avea parte de o a doua editie si o zi in plus fata de anul trecut. Festivalul se va desfasura joi si vineri, pe 22 si 23 octombrie, de la ora 19, in Sala Studio a postului de televiziune TVR Iasi, iar sambata, pe 24 octombrie, se va muta in barul La Baza. In fiecare dintre cele trei seri, intrarea va fi libera. Asa cum afirma si organizatorii, „singurul mod rational de a-l comemora pe Radu este acela de a ne bucura de jazz”.
„Dupa cum spune si numele festivalului, acesta s-a nascut in aminitirea artistului iesean Radu Gradinariu. Pentru cei ce nu l-au cunoscut, Radu a fost in primul rand un mare iubitor de muzica. Indiferent de instrumentul ales (fie el chitara, cobza, tambal, caval sau percutie) sau de genul muzical pe care il aborda, Radu promova muzica buna prin numeroasele proiecte muzicale in care era activ implicat.” (via The Gardener Jazz Festival)
Programul editiei din acest an este urmatorul:
Joi, 22 octombrie, incepand cu ora 19 | Sala Studio, TVR Iasi
Deschiderea festivalului va fi facuta de catre grupul iesean Alex Jaxx Smooth Band, format din Alex Jaxx - saxofon, Catalin Hutanu - pian, Ciprian Onita - chitara, Larry Maciuca - bass si Timothy Kayode Bamidele (Nigeria) - tobe, castigatori ai trofeului in 2014 la Sibiu Jazz Festival. Va urca apoi pe scena cvartetul alcatuit de Ana-Cristina Leonte, pe scurt A-C Leonte Quartet, alaturi de vocea celei care da numele grupului fiind Albert Tajti - clape, Michael Acker - contrabas si Tavi Scurtu - baterie & mixaj. La Premiile Sunete de anul trecut, A-C Leonte a primit distinctia Best New Jazz, iar piesa Save your love for me demonstreaza de ce. Prima seara va fi incheiata de Hot Club de Bucharest, o trupa de jazz manouche sau gypsy jazz, formata in anul 2008. Membrii sai sunt Malin Cristache - chitara, Raluca Stoica - voce, Greg Martin - chitara, Oana Cristache - vioara si Pavel Zurka - contrabas. Genul abordat contine influente ale celebrului chitarist si compozitor Django Reinhardt. Energia acestui stil particular de jazz, combinata cu entuziasmul emanat de fiecare membru al trupei, ofera concertelor o atmosfera speciala, care persista chiar si dupa ce muzica s-a oprit.
Vineri, 23 octombrie, incepand cu ora 19 | Sala Studio, TVR Iasi
In cea de-a doua seara, vor urca pe scena membrii formatiei HiPPie din Germania, un cvartet care transforma jazz-ul in rock si rock-ul in jazz. Acestia vor fi urmati de Sorin Romanescu, unul dintre cei mai apreciati chitaristi de jazz din Romania, si Elena Morariu, o tanara interpreta cu un bogat si creativ bagaj muzical. Intalnirea cu cei doi exploreaza sonoritati diverse, multiculturale, apartinand folclorului romanesc, dar si culturii turce sau franceze, un melanj intre stravechi si nou, toate din perspectiva libera si deschisa a jazz-ului. Spectacolul va continua alaturi de Viorica Pintilie Trio, iar clipe pline de sinceritate, sensibilitate si profunzime vor face ca intreaga incapere sa vibreze in ritm cu vocea calda a Vioricai Pintilie, acordurile de pian ale lui Alex Olteanu si cele de contrabas ale lui Andreas Aron. Dovada in melodia Nature Boy.
Sambata, 24 octombrie, incepand cu ora 20 | La Baza
Andra Botez va fi protagonista ultimei seri. Are 31 de ani si a terminat Facultatea de Interpretare Muzicala, sectia canto. In 2004 si-a lansat primul album de compozitii proprii, intitulat Sublim, apoi a cantat alaturi de Berti Barbera in cadrul proiectului muzical iesean Jazz in Cartier si alaturi de Maria Raducanu la Festivalul de literatura Om bolnav din Petrosani. In prezent, este indrumator de tehnica vocala si colaboreaza cu mai multi artisti ieseni care indragesc jazz-ul la fel de mult ca Andra. "Cei cu care cant sunt prieteni dragi mie, cu care cant demult. Mie si lui Bogdan (n.a. - Botez) ne place sa cantam cu toti cei care impartasesc aceleasi idei artistice. La acest festival ne-am decis sa cantam cu Raul (n.a. - Placinta), Codrin (n.a. - Vieriu) si Lucian (n.a. - Rusu) pentru ca ne sunt nu doar prieteni, ci si oameni care ne sunt alaturi in proiectele muzicale cu elevii mei", a mentionat artista.
Totul se va incheia cu un jam-session.