Beirut

Acordeonul, ca un glas de Viena pe strazi laturalnice, tinde sa te emotioneze uneori, iar combinatia de ritmuri si curbe sonore iti zambesc mintea, daca imi este ingaduita fortarea expresiei. Chitara e neprelucrata si tocmai de aceea primul lucru care iti vine in minte e spiritul trubadur si senzatia ca retraiesti aminitiri pe care de fapt nici nu le-ai avut.

O lume suie de chitare, trompete, acordeoane si alte instrumente de percutie la care se adauga, ca o imbratisare dupa o lunga despartire, vocea calda a lui Zach Condon, o acalmie plina de zambete si decor bland, ca si cum ai sta intins pe spate intr-o caruta ce merge prin Alpi, nestiuta. Se simt destul de clar elementele balcanice, influente sonore tiganesti nealterate, cum obisnuiau sa fie candva, condimentate din plin cu acompa-niamente de violoncel, mandolina, chitara, ukulele, trompeta, care te determina, ca si in alte cazuri (vezi The Divine Comedy, Kumm etc.), sa vezi pentru doar cateva minute lumea intreaga cu alti ochi. De unde si cum vin toate acestea in minte-ti ramane de descoperit ascultand albumele Beirut, unele pline de sensibilitate si pozitivism, altele aproape de un tu calator, asezat comod spre vreo destinatie indepartata, dintotdeauna dorita.

Nu pot sa spun ca m-au dat peste cap, dar tocmai acest lucru e cautat, nu un impact imediat, febril, dar o buna dispozitie lasata libera, unde mintea se odihneste si, fiind mai trecut de prima tinerete, te animeaza si te aduce in vremuri trecute, fiind aici, cu horomonii agitati, te calmeaza si te intriga oarecum, aproape de tine si de cei pe care-i consideri dragi.

Auditie placuta!