articol
stats

Zapada si fictiune

Vazut la DaKino acum citeva saptamini, Snowpiercer a fost filmul vedeta al festivalului. SF facut in Cehia si regizat de sud-coreeanul Bong Joon-Ho, e o alternativa la blockbusterele hollywoodiene livrate in Cinema City. Distributia respecta criteriile unei mari productii, cu Tilda Swinton, Chris Evans, John Hurt in rolurile principale, dar si cu Vlad Ivanov pe post de villain, insa ceea ce-l face deosebit e in primul rind scenariul, imprevizibil si bun, mult mai aproape de cinema-ul realist, precum si regia, pe alocuri sclipitoare.

Dupa ce incalzirea globala ingheata tot pamintul, o serie de indivizi condusi de un nene bogat supravietuiesc refugiindu-se intr-un tren care face inconjurul planetei mergind in continuu folosind energia solara si gheata de afara. Problema - si prima idee filosofic-moralizatoare - este ca aranjarea pasagerilor e facuta pe caste. Cei bogati beneficiaza de cele mai bune conditii (nimic iesit din comun pina aici), iar saracii stau la coada trenului, intr-un fel de lagar. Desi majoritari, acestia din urma nu reusesc sa echilibreze „raportul de forte”, desi au loc mai multe revolte.

Dupa 17 ani de rulat continuu in jurul Pamintului si fara ca orinduirea initiala sa fie schimbata in vreun fel, in peisaj apare un tinar (Chris Evans) dintre cei saraci, ajuns la virsta maturitatii si pregatit sa preia stafeta revoltei. Asta il va aduce, cu succes, in pozitia de lider al trenului. Desi traseul pare credibil, ceea ce te face sa ridici din sprincene sint mesajele secrete pe care „cineva din vagoanele din fata trenului” le trimite saracilor, pregatindu-i pe cei de la coada de o noua revolta.

Impresia de set-up merge totusi mina-n mina cu sperantele pe care ti le faci ca spectator care empatizeaza cu oropsitii, ca acestia sa izbuteasca si sa ajunga la conducerea trenului. Sigur, ce ar face dac-ar ajunge acolo e un alt film, momentan sintem intr-un SF-thriller-drama-road-movie. Cucerind vagon dupa vagon, exact ca intr-un coming of age pus pe fast forward, eroul nostru incepe sa iasa din fictiunea impusa de cei care l-au crescut, si descopera (ceea ce ar trebui sa fie) realitatea. Insa fiecare vagon e o alta si tot o alta fictiune, de parca trenul nu s-ar mai termina. Ajuns, in fine, la locomotiva, confruntat cu Creatorul trenului, isi da seama ca el insusi e o fictiune. Tot ceea ce a invatat sa iubeasca, tot ceea ce a invatat sa urasca, sint plot-uri gindite, transmise si regizate deopotriva de saraci si bogati.

Deci intregul sistem de caste se dovedeste a fi o scorneala, unul dintre multele mituri si clisee hollywoodiene cu care povestea scrisa initial de francezul Jacques Lob isi face de cap. Pentru ca pilda nu e despre salvatori si salvati (aka mit biblic), ci despre perceptie si imaginatie, despre arta si om, despre sensul istoriei si sensul propriu pe care omul si-l construieste sub presiunea influentelor la care este supus.

Datorita ideilor astora mi se pare ca Snowpiercer e mai mult decit un blockbuster, mai mult decit un SF cu sfirsitul lumii, si nu pentru ca ar fi scris si facut de non-americani.

Resurse
Video: 

Snowpiercer [trailer]

Snowpiercer [trailer]
Articol scris de Iosif Prodan | Mar, 22/04/2014 - 22:29
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului iosif