articol
stats

Post-TIFF #7

TIFF nu inseamna doar filme si intilniri cu diverse personaje din cinematografia autohtona ori internationala ci si concerte sau dezbateri. 2012 fiind an electoral, s-a nimerit ca Festivalul Transilvania sa se desfasoare exact in ultima saptamina de campanie pentru locale. Astfel, in programul festivalului sa figureze si o dezbatere despre Film si politica sau despre filmul politic. Discutia in sine mi s-a parut cliseistica si nerelevanta, dar sa trecem la filme: Diaz si Ministrul.

Diaz este o co-productie romano-italiana (filmarile au avut loc in Romania, iar povestea si mare parte din echipa, inclusiv regizorul Daniele Vicari, vin din Italia) care poarta semnatura de producator a lui Bobby Paunescu (cel care a regizat Francesca, iubitul Monicai Birladeanu si patronul B1 TV si Evenimentul Zilei). Povestea e foarte puternica, iar realizarea e inca si mai dura (filmul a fost prezentat in cadrul sectiunii Fara Limite): in 2001, summitul G8 s-a desfasurat la Genoa, in Italia; insa indiferent unde se tine un astfel de summit, manifestantii anti-sistem, anarhistii, ecologistii etc. sint prezenti acolo. Insa momentul 2001 este deosebit de important, pentru ca autoritatile interne italiene au oferit istoriei cea mai mare incalcare a drepturilor omului de dupa WWII, conform Unicef (aceeasi amploare au avut-o si evenimentele din iunie ’90 care s-au petrecut in Piata Universitatii din Bucuresti): vreo 200 de oameni (mai mult sau mai putin implicati in manifestatiile anti G8) sint maltratati si schingiuti din cauza unei erori decizionale a acestor forte de ordine.

Imaginile sint revoltatoare si trezesc chiar si in cel mai dezinteresat spectator o ura „viscerala” fata de sistem si politic etc. Scenariul propune destul de multe fire narative si e evident ca nu va reusi sa le rezolve sau sa le trateze corect pe toate. Insa aceasta e una din putinele probleme pe care le are Diaz. Daca e sa subintelegem declaratiile lui Bobby Paunescu cum ca il intereseaza foarte mult subiectul atrocitatilor produse de autoritati impotriva oamenilor de rind, s-ar putea ca in citiva ani sa vedem un film de fictiune (si de actiune!) despre iunie ’90. Ar fi un gest onorabil si de bun-simt pe care o arta cu o expunere publica atit de puternica precum cinematografia ar putea sa-l faca.

Daca Diaz era un film despre cum deciziile din spatele „usilor inchise” afecteaza societatea si omul simplu, Ministrul nu iese in afara acestor usi – e un film politic prin excelenta si poate cel mai bun pe care l-am vazut anul asta la TIFF. Cristi Marculescu, fost redactor la Republik si actual redactor la AperiTiff (cotidianul zilnic care apare in timpul Festivalului), a prezentat Ministrul drept posesorul „celui mai dur accident de masina care a fost facut in vreun film in ultimii 10 ani”. Cind am citit aceasta fraza am zimbit putin, insa dupa ce am vazut secventa pe ecran i-am dat dreptate 100%. Trecind peste artificiile de ordin tehnic, filmul spune povestea unui ministru al transporturilor din Cabinetul francez, un tehnocrat care nu are in spate niciun partid politic. El e de fapt un politruc, care pus in situatia de a fi exclus din guvern, alege compromisul si intra de facto in lumea politica asa cum o stim si o privim noi, cei de pe margine. Gestul sau din final nu e gratuit si nu survine in virtutea desfasurarii povestii de pina atunci. E acel point of no return care intr-un film de gen inseamna totul.

Resurse
Video: 

Diaz

Diaz

Ministrul

Ministrul
Articol scris de Iosif Prodan | Mie, 27/06/2012 - 04:05
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului iosif