eveniment
Data: 
6 Oct 2017 - 19:00
7 Oct 2017 - 19:00
8 Oct 2017 - 19:00
9 Oct 2017 - 19:00
10 Oct 2017 - 19:00
11 Oct 2017 - 19:00
12 Oct 2017 - 19:00
13 Oct 2017 - 17:30 - 19 Oct 2017 - 17:30
26 Nov 2017 - 14:00
Loc: 
Cinema Ateneu
stats
Adresa: 
Piata Chirila

Ouale lui Tarzan

Documentarul „Ouale lui Tarzan”, regizat de Alexandru Solomon, va rula incepand de vineri in mai multe orase din tara, iar o proiectie de gala in prezenta regizorului Alexandru Solomon va avea loc si la Iasi (vineri, 6 octombrie, ora 19.00, la Cinema Victoria). Filmul va mai rula tot la Cinema Victoria pina joia viitoare, 12 octombrie, in fiecare seara de la ora 19. Pretul unui bilet este 8 lei. UPDATEFilmul mai ruleaza la Cinema Ateneu pe 26 noiembrie de la ora 14 in cadrul DocEst. Intrarea este libera.

Actiunea din productia „Ouale lui Tarzan” are loc in Suhum, capitala Abhaziei, o mica republica nerecunoscuta oficial, aflata pe malul oriental al Marii Negre. Pe o colina deasupra orasului se intinde parcul unui institut medical de cercetare pe maimute, infiintat de sovietici in anii ‘20. Legenda spune ca a fost infiintat pentru crearea unui hibrid intre om si maimuta. Creatura nu a fost zamislita niciodata, la fel cum nici Omul Nou al comunismului nu s-a nascut. Astazi, oamenii si maimutele sunt captivi intr-un teritoriu ravasit de razboi si decenii de cruzime, fiind si unii si altii victimele unor serii de experimente nereusite. 

Documentarul lui Alexandru Solomon vorbeste despre utopii, despre primul institut de primatologie din lume, aflat la Suhum, si experimentele facute acolo, si este o drama metaforica in care se impletesc destinele asemanatoare ale maimutelor si oamenilor.

„Ouale lui Tarzan” a avut premiera mondiala la Festivalul de Film Transilvania (TIFF) si a fost selectat in competitia de documentare a Festivalului de Film de la Karlovy Vary. In plus, el a fost inclus in competitia Russian Open Documentary Film Festival „Artdocfest” 2017, care va avea loc la Moscova in perioada 6 - 12 decembrie.

Imaginea poarta semnatura lui Radu Gorgos, montajul a fost realizat de Sophie Reiter, iar sunetul de Marin Cazacu, Franck Rivolet si Cristinel Sirli. Producatori sunt Ada Solomon, Cedric Bonin si Pascaline Geoffroy.

Alexandru Solomon a lucrat mai intai ca operator, apoi ca director de imagine, iar din 1993 semneaza regia de documentare. S-a impus in cinematografia romaneasca prin trei documentare de referinta: „Marele jaf comunist” (2004) despre reconstituirea celebrei tentative de jaf a Bancii Nationale a Romaniei din 1959, „Cold Waves – Razboi pe calea undelor” (2007) – povestea postului de radio Europa Libera si „Kapitalism – reteta noastra secreta” (2010) care descrie drumul de la un comunism cu fata urata la o democratie originala de piata. Din 2010, Alexandru Solomon este directorul Festivalului de Documentar si Drepturile Omului One World Romania.

Resurse
Video: 

Ouale lui Tarzan [trailer]

Ouale lui Tarzan [trailer]
Articol scris de Comunicat de presa | Vin, 06/10/2017 - 11:56
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului comunicat de presa