- 3798
Joy e un nou film de David O. Russell (Silver Linings Playbook si American Hustler), cu aceiasi Jennifer Lawrence, Bradley Cooper si Robert de Niro in distributie. De data aceasta e o poveste inspirata din realitate - un biopic despre inventatoarea mopului cu autostoarcere, Joy Mangano. Filmul e deja nominalizat la Globurile de Aur pentru rolul lui J. Lawrence si pentru Cel mai bun Film de Comedie/Musical. La Iasi se vede la Cinema City pina joia viitoare, in fiecare zi de la ora 19:20. UPDATE: Filmul mai ruleaza la Cinema City pe 18 aprilie de la orele 9 si 11:30. Pretul unui bilet variaza intre 13 si 16 lei, in functie de categoria de virsta si sociala a spectatorilor.
Jennifer Lawrence va intra in pielea casnicei Joy Mangano, femeia care a inventat tot soiul de aparate ce sa usureze munca domestica. Joy Mangano este o prezenta permanenta pe Home Shopping Network cu numeroasele ei inventii, desi Miracle mop-ul a fost biletul ei catre glorie si succes. Ea a devenit inventatoare inca din anii adolescentei, continuand sa viseze si sa inoveze chiar daca era mama singura cu trei copii.
Regizor este David O. Russell, care a mai colaborat cu Jennifer Lawrence si Bradley Cooper la alte 2 filme (American Hustle si Silver Linings Playbook, unde a colaborat si cu Robert de Niro). Pe langa cele 3 vedete din distributie, ii mai intalnim, printre altii, si pe Edgar Ramirez, Elisabeth Rohm si Diane Ladd.
Ca in mai toate rolurile sale de pana acum, Jennifer Lawrence este si in viata reala o prezenta impunatoare, energica, capabila sa-si croiasca drumul dupa propriile ambitii. Versatilitatea si capacitatea sa de adaptare l-au atras si pe regizorul David O. Russell, care a distribuit-o astfel in trei dintre filmele sale. In ultimul dintre acestea, Joy, Lawrence a infruntat o partitura dificila, dupa cum a aratat si Russell in recentul interviu acordat Deadline.com: „S-a impus inainte pe marele ecran printr-un arc si o sageata, insa nu a trebuit pana acum sa apeleze atat de mult la partea emotionala. Din aceasta cauza a si spus ‘A fost ca un urcus pe Everest pentru mine”, a spus cineastul.
David O. Russell a mai tinut sa puncteze ca o admira pe tanara actrita pentru ambitia si vitalitatea ei, dar si pentru modul in care a evoluat pe platourile de filmare, unde a reusit sa se impuna in fata echipei si a propus un orar de lucru in „stilul frantuzesc” (doar 35 de ore lucrate pe saptamana).
„Am fost martor la modul in care a crescut Jennifer pe platou si a invatat sa se descurce singura. Am vazut cum spunea echipei ‘Cred ca ar trebui sa incepem sa lucram dupa programul francez’, o inițiativa clar inspirata din stilul lui Joy. In aceasta privinta, fiecare sindicat isi adopta propriile reguli. [Asa ca am zis] fara pranz. Fara pauze. Cel mai greu lucru pentru noi era sa ne oprim si apoi sa ne apucam iar de treaba. Deci am mers pe ideea ei”, a explicat Russell.
Colaborarea dintre Jennifer Lawrence si regizorul David O. Russell nu va inceta nici dupa Joy, cel de-al treilea film realizat impreuna si lansat anul acesta. Potrivit unor declaratii recente ale actritei preluate de publicatia The Guardian, cineastul pregateste un nou film ce o va avea in centru pe tanara castigatoare de Oscar, un film ce va trimite, din punct de vedere al evolutiei graficii realizate pe calculator, la spectaculoasele transformari fizice din The Curious Case of Benjamin Button. „David lucreaza la ceva chiar acum si planul este, cel putin in acest stadiu, ca eu sa o interpretez pe mama lui Robert De Niro… Cred ca pe masura ce i se aduc critici legate de faptul ca eu sunt prea tanara pentru acest rol, el isi zice ‘Ei, da, fiti atenti aici – este posibil’”, a dezvaluit actrita.
In Romania, Joy se lanseaza pe 8 ianuarie 2016. Filmul dureaza 124 minute.