articol
stats

Incep filmele de foarte scurt metraj

A treia editie a Festivalului International al Filmelor de Foarte Scurt Metraj se desfasoara astazi, 8 mai, la Iasi. Incepand cu ora 20, la Casa de Cultura "Mihai Ursachi" din Parcul Copou, iesenii interesati vor putea urmari 51 de scurt-metraje care vor fi difuzate simultan in 26 de orase din Romania si in 64 de orase din alte 13 tari. Romania este, in acest an, lidera la numarul de orase participante.

Filmele din cadrul festivalului, toate cu durata mai mica de trei minute, vor intra intr-o competitie pentru desemnarea Premiului Publicului (international).

Anul acesta, pe langa filmele ce pot fi vazute de cinefili din toata lumea, s-a realizat si o selecţie de 20 de filme foarte scurte romanesti, intitulata Around the Tres Courts - Romania, pentru cel mai popular oferindu-se un premiu special al publicului din Romania.

Romania participa, prin doua creatii, si la sectiunea Paroles de femmes, ce cuprinde o selectie de 21 de filme pe tema femeii.

Aflat sub coordonarea Centrului Cultural Francez din Cluj, festivalul reuneste alaturi de reteaua de centre culturale si aliante franceze, asociatii de tineri, fundatii, primarii si consilii judetene, precum si cineasti sau cinefili din toate colturile tarii.

Intrarea la evenimentul aflat la cea de-a 11-a editie internationala este libera.

 

 

Articol scris de Alexandru Andronic | Vin, 08/05/2009 - 11:17
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului admin