- 3317
Weekendul trecut a avut loc la Bucuresti o noua editie a Festivalului de Psihanaliza si Film. Organizat de aceeasi echipa din spatele Anonimului (Miruna Berescu + Irina Margareta Nistor) dupa o idee imprumutata din Marea Britanie, are un mare plus fata de alte evenimente de acelasi gen prin organizarea unui Q&A in care se face hermeneutica dupa fiecare proiectie. Se face intr-o lectura psihologizanta, dar nu exclude nici interpretari libere. Am reusit sa vad la editia 2014 unul dintre cele mai bune filme ale anului, nominalizat la EFA si la Premiile Lux. Este vorba despre Ida in regia lui Pawel Pawlikoski.
Ida este o tinara abia trecuta de virsta adolescentei care se pregateste de viata monahala intr-o manastire de maici. Inainte de nunta cu Isus are de rezolvat un trecut care a lasat-o orfana si fara experienta de viata. Ajunge la singura ruda care mai este in viata, o matusa judecatoare necasatorita prin al carei pat trece in fiecare seara cite un alt barbat. E un monument de forta si seductie feminina, complet opusa fragilitatii si naivitatii Idei.
De la matusa care mai e si atee afla ca parintii i-au fost ucisi in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, pentru ca erau evrei. Nu stie nimeni unde sint ingropati, cel mai probabil intr-o groapa comuna, dar e un prilej pentru o investigatie independenta a fostei procuroare care prefera sa se-mbete pina adoarme decit s-o aiba in grija pe Ida. Pornim deci la un drum initiatic care va schimba aproape totul.
Dupa primele dezvaluiri care duc personajul Idei intr-un punct confuz-aproape-gol de sens (e evreica, parintii i-au fost ucisi, avea un frate mai mic), ii mai ramin doar unele tabieturi capatate in orfelinatul catolic care a crescut-o. Rind pe rind insa se adauga si petrecerile la care merge matusa, baiatul dragut care e saxofonist de jazz, rochiile sexy si, ca sa fie totul complet, confruntarea cu ucigasul parintilor ei. Ida rezista cu brio tentatiilor si provocarilor, dar nimic nu e complet pina cind drama nu devine tragedie.
Punct in care filmul incepe sa semene cu cinema-ul cehoslovac din anii ’60-’70 (mai ales cu Iubirile unei blonde, un film prea putin cunoscut al lui Milos Forman) cind tineri care traiesc intr-un comunism difuz experimenteaza cele mai mute momente de extaz. Pentru Ida insa totul e doar o paranteza. Are dubii, ai impresia ca totul e o „trecere spre”, dar ceva o face sa „revina la”. Sublimul si impredictibilul se afla insa in alta parte, tot ceea ce ratase pina in acel moment al vietii a trait pe fast forward in citeva saptamini. Dar nu e the end, e doar o elipsa de care isi va aduce aminte, suficient de puternica ca sa poata concura cu orice va experimenta spiritual mai departe.