DOCEST 2012/ziua 6

Primul film, The Real Social Network (Ludovica Fales, Srdjan Keca si Isis Thompson, 2011) – venit de la One World – a cinematografiat („documentat” e prea mult spus pentru acest proiect) inceputurile protestelor violente de la Londra de anul trecut. Totul a plecat de la masurile de austeritate pe care guvernul britanic le-a luat in privinta majorarii taxelor de studiu universitare si de la reactia prompta a studentilor din Regat. In afara de lipsa unei valori cinematografice a acestui film, un alt pacat e si tezismul: timp de o ora si jumatate nu vedem decit o singura parte a problemei – cea a studentilor. Nici macar pentru un minut nu ascultam vreo opinie/ vreun discurs din partea guvernului. Genul acesta de abordare e profund ne-etica si trebuie sanctionata oricind.

Al doilea film, cel despre chirurgia plastica – Frumusete (Carolin Schmitz, 2011), e un film nemtesc in sensul ca e rigid, neatasant, fara emotie sau dramatism, fara story. Practic nu incepe de undeva anume si se duce nicaieri. Doar ascultam niste oameni care si-au facut diverse operatii estetice (unii sint de un ridicol fara margini...) fara sa stim si altceva despre ei. La modul cum sint prezentati in film, ai putea crede ca sint niste roboti, care doar isi fac niste face-lifturi din cind in cind, fara sa aiba un suflet, fara sa-si puna problema ca ar avea probleme psihice etc. E un film in urma caruia nu ramii decit cu prejudecatile – pe care ai avut ocazia sa ti le intaresti – cum ca oamenii de genul asta sint niste timpiti.

Despre Furia broastei testoase (Pary El-Qalqili, 2012), nu stiu ce sa va zic. E o abordare destul de personala, care vrea sa destabilizeze putin status-quourile despre palestinieni vs. evrei. Regizoarea isi chestioneaza tatal (un semi-partizan palestinian, exilat in Germania) vis-a-vis de trecutul sau, incercind sa-l determine sa priveasca critic ceea ce s-a intimplat dupa infiintarea statului Israel si sa nu se mai victimizeze... Ma rog, n-am inteles unde voia de fapt sa ajunga acest film. Europa Komplex (David Spaeth si Lukas Schmid, 2011), cel de-al patrulea documentar al zilei, e un film de propaganda care vinde gogosi prostilor despre ce frumos e in Uniunea Europeana. Merita o rosie bine aruncata-n fata si cam atit.

Aproape de cer (Titus Faschina, 2011) e un documentar alb-negru, cu imagini foarte fotografice, filmat prin Apuseni/Fagaras, care intentioneaza sa reconstruiasca imaginea arhaica pe care transhumanta o are in ochii unora. Multe cadre sint regizate iar muzica non-diegetica care apare uneori pe fundal duce filmul spre o zona lirico-dulceaga si complet nevaloroasa (sub orice aspect). Tragind linie, totul e de un bucolism artificial si necreditabil. Cautarea fortata a unor tropi specifici acestui idilism vetust ma face sa nu dau doi bani pe astfel de demersuri cinematografice.

Si daca tot am ajuns la final de festival, sa zic si care e impresia generala pe care mi-a lasat-o. Faptul ca publicul iesean are ocazia sa se intilneasca cu regizori si producatori e un mare plus pe care acest eveniment il aduce vietii culturale locale, la fel ca si ocazia de a pune in balanta productii romanesti cu cele din Franta si Germania; din pacate calitatea proiectiei n-a oferit posibilitatea de a aprecia filmele la adevarata lor valoare. Un alt minus ar fi lipsa subtitrarilor in limba romana – desi engleza e lingua franca pentru generatia tinara, exista un public peste o anumita virsta care din start n-are acces la DOCEST. Ar mai fi de discutat, dar pentru asta le-am luat un interviu lui Florin Lazarescu (co-selector al festivalului) si Dan Daia (organizator al evenimentului).