articol
stats

Ce-a mai ramas din NCR

Am asteptat cu mult entuziasm sa vad filmul care a cistigat un alt mare premiu pentru cinematografia romaneasca (si pentru cultura romana, sa zicem). Iar toate discutiile imediat de dupa cistigarea Ursului au amplificat asteptarile si nu era nicio-ndoiala ca avem de-a face cu un film bun. Insa intrebarea e urmatoarea: mai exista NCR sau deja s-a trecut la filmul romanesc post-NCR? Sau poate ca toate discutiile despre lipsa filmului de public, care sa rezolve si nevoia de auto-finantare si sa ia in continuare si premii, au ajuns, nu dupa mult timp, in fata unui exemplu concret.

Daca pina acum aveam de-a face cu un grup de regizori care pareau ca se inspirasera cu totii de la Puiu si ale sale conceptii realiste (plan-secventa, obiectivitate, personaje ne-tusate etc.), iata ca „exista viata si dupa Puiu” (cum zice cinesseur), dar inca nu ne putem dumiri de e bine sau rau. Pe plan festivalier, renuntarea la niste principii general asumate a mers, la public merge excelent; deci care sa fie problema?

O alta intrebare la care trebuie gasit un raspuns cit de curind e daca directia propusa de Netzer va produce rezultate pozitive pe termen scurt si mediu (asa cum a facut-o Puiu) sau va ingropa complet NCR-ul, deschizind usa filmelor de gen, publicului de TV etc. Asa cum remarca si Gorzo in cronica sa, Pozitia Copilului e ceea ce ar putea fi telenovelele daca ar avea un scriitor genial in spate. Fraza nu e neaparat malitioasa, dar turnura comerciala pe care o ia filmul romanesc e observata, din diverse unghiuri, si de alti comentatori („puristi ai realismului hardcore”, cum li s-a zis in Gazeta Sporturilor).

Ceea ce se poate observa inca de la inceputul filmului e absenta cadrelor lungi si statice, atit de blamate de publicul romanesc de mall, care isi pierdea concentrarea dupa 2-3 minute. Asta inseamna ca din start regizorul isi asuma rolul de a pune accent pe ce considera el ca merita privit, zoom-at sau focalizat, iar postura sa devine subiectiva (adica din realismul lui Puiu ajungem la post-realism, post-NCR). Iar cu asta, publicul romanesc e obisnuit; vede astfel de mostre de cinema in fiecare weekend.

Ce-i lipsea acestui public pina acum erau intr-adevar o poveste puternica (iar Radulescu apasa puternic citeva pedale), o apropiere fata de subiect (cine nu s-a gindit la sotia „marelui” poet Paunescu sau altii ca ei, in momentele din film de dupa accident), un soap opera de nivel superior si poate si un happy end (atit cit poate exista asa ceva intr-o astfel de poveste).

Dar nu pot sa nu remarc citeva secvente intr-adevar meseriase precum intilnirea dintre Cornelia, mama care face si desface, si Dinu Laurentiu, soferul care a contribuit la producerea accidentului si care aduce aminte de domnul Bebe din 4,3,2, adaptat si el la vremurile de astazi. Desi pare malefic (si probabil este), e cam singurul personaj pe care Cornelia nu-l calca in picioare. E taman invers: in 5 minute de film, cea care parea un cerber omnipotent e umilita in ultimul hal.

Senzatia e ca Dinu, desi pare un ins „fara suflet” si care n-are nicio problema de constiinta pentru decesul unui pusti, e cel necumparabil, cel care pina la urma refuza banii si manipularile Corneliei oferindu-i o adevarata lectie de putere. Intr-un fel si Barbu e puternic la sfirsit, cind e capabil sa se dea jos din masina si sa-i stringa mina parintelui indoliat, dar mai are inca multe de demonstrat – e abia la primul pas, cel cu umilinta. Pentru Cornelia, umilinta face parte din arsenal, la fel ca multe alte false sentimente. Dar are si ea o limita, care nu e data de bani sau relatii – si asta se vede in discutia cu Dinu.

Cumva, filmul e si despre o relatie dintre o mama dominatoare si un fiu care nu reuseste sa devina independent (probabil cel mai tusat si in acelasi timp arhetipal personaj din toata povestea), dar mai interesanta e perspectiva spectacolului puterii si cum se manifesta ea in sec. XXI, intr-o tara est-europeana aflata intr-o perpetua tranzitie, unde legea inca n-a stabilit cine e superior cui si in care, la nivel de concept, jungla (salbaticia/survival of the fittest) e mai puternic reprezentata decit societatea (civilizatia/domnia legii).

Resurse
Video: 

Pozitia Copilului [trailer]

Pozitia Copilului [trailer]
Articol scris de Iosif Prodan | Vin, 15/03/2013 - 10:20
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului iosif