eveniment
Data: 
1 Feb 2018 - 17:00 - 28 Feb 2018 - 17:00
Loc: 
Palatul Culturii
stats
Adresa: 
Piata Stefan cel Mare si Sfant nr.1, Iasi, 700028
Telefon: 
+40.232.275.979

Expoziție retrospectivă - LIVIU SUHAR

Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează la Palatul Culturii, în perioada 1 – 28 februarie 2018, expoziția retrospectivă a artistului plastic Liviu Suhar. Colecția de pictură prezentată în cadrul acestei expoziții cuprinde lucrări din mai multe etape de creație ale artistului, alături de cele 40 de tablouri (naturi statice, peisaje, portrete) pe care Liviu Suhar le-a donat Muzeului de Artă, contribuind astfel, la îmbogățirea patrimoniului muzeal de artă ieșean. 

Liviu Suhar a absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, iar din 1968 expune constant lucrări de pictură și desen în expoziții personale, de grup și colective, creațiile sale regăsindu-se atât în colecții private în țară și în străinătate, cât și în colecțiile unor importante instituții muzeale din România.

A fost decan al Facultății de Arte Plastice, Decorative și Design din cadrul Universității de Arte „George Enescu”, a realizat stagii de studii și cercetare științifică în cadrul unor universități europene din Madrid şi Barcelona, apoi între 1993 - 2006, a fost membru al Consiliului Național de Evaluare, Acreditare pentru Artă şi Arhitectură; este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România - Filiala Iași.

Artistul a înființat, în anul 2011, Asociația Artă și Educație Liviu Suhar – asociație ce are rolul de a sprijini arta, educația și creația artistică.     

Acest demers expozițional oferă publicului oportunitatea de a urmări în timp evoluția unui artist pedagog, dar și de a descoperi o personalitate complexă care stă sub semnul exemplarului și al rigorii.

Vă așteptăm la vernisajul expoziției ce va avea loc joi, 1 februarie 2018, ora 17.00, la Palatul Culturii, în spațiul Muzeului de Artă. Cu acest prilej va fi lansat catalogul de expoziție „Liviu Suhar – Pictura din patrimoniul Muzeului de Artă Iași”, apărut la Editura Palatul Culturii, autori Valentina Druțu și Minola Iutiș.

Expoziția va fi prezentată de criticul de artă Petru Bejan.

Articol scris de Comunicat de presa | Mar, 30/01/2018 - 10:50
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului comunicat de presa