eveniment
Data: 
10 May 2017 - 16:00 - 20 May 2017 - 20:00
Loc: 
Galeria Meru
stats

Divina tragedie a lui Ion Bârladeanu

Galeria MERU găzduiește expoziția de colaje „Divina Tragedie” a artistului Ion BârldădeanuDeschiderea expoziției are loc miercuri, 10 mai 2017, ora 4pm, iar lucrările vor putea fi vizionate în perioada 10-20 mai 2017. Colajele lui Ion Bârlădeanu sunt concepute ca decupaje de film, cadre ale unor pelicule imaginare, iar expoziția face parte din programul Serile Filmului Romanesc, ediția a 8-a, dedicată regizorului Cristian Mungiu.

Artistul Ion Bârlădeanu, 71 ani, a devenit cunoscut prin colajele sale pop art create pe vremea când trăia în ghena unor blocuri din Bucuresti și este considerat acum un important artist contemporan român.

"Mi-a zis un artist în comunism - astea daca ar ajunge în occident, ți-ai luat 1.000 de mărci pe loc. Dacă le vede Ceaușescu, iei 1.000 de ani de pușcărie", povește artistul într-un interviu pentru BBC. 

A început să realizeze colaje "în anii '80, după ce am scăpat de închisoare în Iași. Eu am fost la închisoare (...) fiindcă nu mi-a plăcut munca socialistă. Am fost săpător de gropi la Cimitir. După aia am fost scriitor - nu scriitor de romane polițist, scriam litere cu dalta pe cruce. Și acum aș vrea să mă angajez undeva, din munca asta artistică în România nu se poate trăi. Asta-i țara nimănui".I.B.

În 2009 regizorul Alexander Nanau a făcut un film documentar, marca HBO România, despre artist, numit ”The World According to Ion B.”, film care a obținut Premiul „Emmy International”, categoria „Arts Programming”.

Ion Bârlădeanu a expus, la 62 de ani, la Bucureşti, pentru prima oară, 24 de lucrări pe teme politice, sub numele "Real politik". A mai avut expoziţii la Basel şi la Londra, în 2009, şi la Paris, în 2010. 

Articol scris de Comunicat de presa | Lun, 08/05/2017 - 14:30
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului comunicat de presa