eveniment
Data: 
15 Feb 2021 - 15:00 - 26 Feb 2021 - 17:00
Loc: 
Galeria N. Tonitza
stats

Design de produs și inovare tehnologică

Celebrând 30 de ani de la înființare, compania Electra, lider național și actor semnificativ pe piața internațională în sisteme de video-interfonie, control acces și echipamente electronice, alături de designerul de produs Alexandra Ghioc, prezintă expoziția ”Design de produs și inovare tehnologică”. Evenimentul aduce în prim plan detalii inedite din culisele companiei, urmărind etapele procesului de design și modalitatea în care acestea generează soluții noi de ordin tehnologic.

Vernisaj: 19 februarie 2021, ora 17:00
Prezintă: CEO Ing. Marian BERDAN, Prof. Univ. Dr. Magda SFICLEA, Lect. Univ. Dr. Oana NAE

Focalizată în jurul procesului de design, oferind privitorului o adevărată anatomie tehnologică a produselor, de la schiță și până la versiunea finită, expoziția prezintă relația dintre design și tehnologie și analizează modalitatea prin care dezideratele conceptelor de design impun salturi tehnologice ce generează, atât inovații vizibile, prin aspectul general și uzabilitatea produselor, cât și inovații ascunse, dar cruciale, precum optimizarea numărului de componente sau automatizarea proceselor în fabricare, ca factori decisivi în stabilirea costului final de producție.
 
Expoziția marchează progresul tehnologic înregistrat de companie în cei 30 de ani de activitate și celebrează designul democratic, ca element decisiv în realizarea acestor bunuri de larg consum, receptat mai degrabă ca o oportunitate decît ca un compromis în binomul design-tehnologie, prin prețul accesibil și prin aspectul premium al produsului, datorat utilizării sticlei ca element constructiv dominant.
 
Proiectate pentru a fi complexe, dar nu complicate, produsele Electra sunt concepute după ultimele trenduri de design și tehnologie, în acord cu arhitectura contemporană și sunt ușor de poziționat și integrat în numeroase ambiente, dezvoltând, prin prezența lor notabilă și neintruzivă, o veritabilă estetică a invizibilului. Produsele sunt dominate de o abordare intuitivă centrată pe utilizator (user-centered design) ce vizează universalitatea prin folosirea unui limbaj vizual comprehensibil determinat de principiile ergonomiei și interaction design-ului zilelor noastre prin marcaje grafice user-friendly.
Articol scris de Comunicat de presa | Dum, 14/02/2021 - 22:44
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului comunicat de presa