- 3139
Adio si la Gara!
Un barbat mascat precum Zorro sta pregatit sa-si apere iubita de prezenta unui voievod incruntat, cu palos in mana; tensiunea e insuportabila iar confruntarea iminenta. Un tanar dintr-un afis publicitar stradal care, de altfel, parea fericit, a ales sa coboare pe strada, printre trecatori, platind insa aceasta indrazneala cu cincizeci de ani din viata. Un pusti a reusit sa se intoarca in timp, ajungand intr-un Iasi interbelic, dar, visator, a uitat sa se lepede de hainele zilelor noastre. Sunt intamplari petrecute in Iasi, in decursul ultimului an, despre care niciun jurnal tv de stiri, fie el si de la ora 17, niciun ziar sau radio nu au vorbit. Probabil putini oameni au observat astfel de intamplari, ba am motive sa cred ca singurul care a facut-o, reusind chiar sa le fotografieze, este d-l Dan Mititelu. Fotografiile alb-negru rezultate, 40 la numar, au alcatuit expozitia cu titlul „Adio si la Gara!”, pe care o gazduieste Institutul Francez din Iasi pe intreg parcursul lunii iunie.
Expozitia reuneste imagini surprinse in Iasi, in perioada aprilie 2011-aprilie 2012, instantanee care intriga, amuza, induioseaza, avand ca numitor comun juxtapunerea de planuri, surprinzatoare, cautata sau doar sesizata, insa niciodata fortata. O singura imagine a beneficiat de „regie”, si o veti identifica de indata. Ca utilizator naiv de camera foto compacta, privind fotografiile, nu mi l-am imaginat pe d-l Dan Mititelu pandind, imobil si concentrat, momentul in care in cadru va aparea subiectul asteptat, potrivit pentru planul (fie el fundal sau prim plan) deja identificat, ci mi l-am inchipuit mai degraba plimbandu-se degajat prin oras cu atentia vie si mintea deschisa.
La vernisaj s-a spus despre autor ca este o persoana inzestrata cu multa rabdare si determinare, si ar fi trebuit sa-mi dau seama ca fara astfel de insusiri cel putin unele dintre fotografii nu ar fi putut fi realizate in forma prezentata. De la autor, cei prezenti au aflat si de ce e preferabil sa captezi imagini color, pe care sa le transformi apoi in alb negru, decat sa le „tragi” direct alb negru, dar si ca „adio” din titlul expozitiei nu insemna un abandon, ci „a Dieu”, deci la Dumnezeu. Pentru cei care nu o stiau, Dan Mititelu este un personaj sarmant, sprintar dar totodata elegant in gandire, spontan si volubil.
Suprapunerile de imagini (planuri) sunt uneori atat de surprinzatoare incat ar putea crea iluzia unui trucaj; de fapt nu este decat imaginea rezultata din punerea in fapt a inzestrarii si indraznelii de a privi altfel lumea, de a privi mai departe si de a vedea nu doar lucrurile, ci si relatiile posibile dintre ele. Desi purtatoare de mesaj, fotografiile d-lui Mititelu nu sunt teziste, ci au rara capacitate de a propune o poveste, provocandu-l irezistibil pe privitor sa-si imagineze desfasurarea ei.
Insa juxtapunerile de planuri reprezinta doar un numitor comun de factura tehnica si tematica ce reuneste imaginile expozitiei. Adevaratul liant, ce confera expozitiei o coeziune impresionanta, in ciuda ipostazelor surprinse extrem de variate, este atmosfera pe care aceste fotografii o degaja: o atmosfera de pace, in care se poate gasi loc pentru fiecare fara a-i stanjeni pe ceilalti. Alaturarea de oameni si imagini lipsite de viata, fie ele desenate, pictate, fotografiate, brodate, reflectandu-se unii in celelalte si invers, devine, dupa surpriza initiala, cat se poate de fireasca si de apropiata. Chiar si in contrast exista armonie, oamenii au invatat sa traiasca alaturi de idealuri chiar daca nu le pot atinge, iar imaginile necuvantatoare se incarneaza, strabatand orasul. Realitatea unei imagini e la fel de indreptatita ca realitatea purtatoare de grupa sanguina.
Privind aceste doua realitati alaturate, realizezi ca lumea lui Dan Mititelu este o lume impacata, dar in nici un caz resemnata. Nu intamplator una dintre imagini reproduce un text manuscris in franceza de Henri Cartier-Bresson, pe 2 aprilie 1998: „Intr-o lume care se prabuseste sub povara rentabilitatii, invadata de sirenele devastatoare ale tehno-stiintei, ale globalizarii, noua forma de sclavagism, dincolo de toate acestea, prietenia si dragostea exista”. Ca este asa a dovedit-o vernisajul expozitiei, sala Benjamin Fondaine a Institutului Francez devenind neincapatoare pentru toti prietenii prezenti ai lui Dan Mititelu, fiind patrunsa de o atmosfera calda, degajata, profund umana.
*Guestwriter pentru acest articol este Stefan Popa, absolvent de Drept.
