articol
stats

NCR, cu acte-n regula

Un volum deosebit de important, Noul Cinema Romanesc: de la tovarasul Ceausescu la domnul Lazarescu, este continuarea fireasca a Cele mai bune 10 filme romanesti ale tuturor timpurilor care a deschis seria studilor in directia de fata; o data cu aceste doua titluri, noul val poate fi studiat in amanunt si cercetatorul are material bibliografic. Nu stiu daca aceasta a fost intentia autorilor, insa e un demers salutar, iar daca pentru cinefili e un cadou, pentru autori e confirmare a valorii reale a ceea ce fac.

Cele mai bune 10 filme facea o selectie (intens dezbatuta) in care punea practic in comparatie noul val cu alte realizari importante din cinematografia romana. Noul Cinema Romanesc (aparut la Editura Polirom) analizeaza cu mai putine comparatii valul in sine, prin prisma temelor centrale. Un studiu ulterior ar trebui sa fie, logic, o punere in oglinda a NCR cu influentele externe pe care le are (Casavettes, Jarmusch, minimalismul iranian etc.)

Acest volum, condus de Cristina Corciovescu si Magda Mihailescu, stringe 10 studii scrise de critici romani de film, mai vechi si mai noi, despre scenele de la masa (cadru fetis), chemarea Occidentului si tema drumului, nostalgia si esecul, relatia dintre parinti si copii (asta chiar e o tema importanta) etc. Referitor la tema drumului, Lucian Georgescu facea o distinctie clara intre road movie si drumul metaforic, adica scopul unui personaj de a ajunge undeva, nu doar geografic. E unul din studiile cele mai aprofundate si pare sa fie punctul central; pentru ca tot de un drum e vorba si cind ne referim la NCR. Inca de acum 2 ani se discuta despre un final timpuriu a acestui curent cinematografic si chiar se faceau conferinte prin tara (Sapdaru) despre The End.

N-a fost chiar asa si iata ca directia e una buna: apar carti despre NCR, se editeaza dvd-uri, inca se cistiga premii, iar numarul de regizori din val se mareste in fiecare an. Adica la scena mesei, gasim de fiecare data inca vreo 2-3 meseni, iar Chemarea Occidentului are forma unor nominalizari la festivaluri, in timp ce in Romania se ride, se plinge, se moare si se naste la fel ca in orice alt colt al lumii. Cu ce sintem noi mai speciali? Cu nostalgiile noastre, cu filosofarile despre trecut si memoria fiecaruia din noi despre el si cum a rupt acest trecut 2 generatii – cea a noului val si aia de dinainte de ’89. Ultimii ii considera nepregatiti (?) pe primii, in timp ce tinerii se dezic de „carnea” din filmele optzeciste.

So far, NCR e pe val, iar unul dintre motive pentru care se intimpla asa e si promovarea facuta de critici. Desi uneori sint prea generosi cu filmele romanesti, nu putem sa le inputam nimic cind scriu studii atit de meticuloase si pasionale. Desi – noi romanii – avem o placere masochista de a ne caracteriza in cel mai inferior mod posibil, in cinema e un caz fericit, pina la un anumit punct. Nu e de-ajuns sa ai citiva regizori care sa cistige citeva premii; ai nevoie si de critici care sa confirme valoarea acestora si care sa faca legatura cu publicul. Acel punct unde se termina cazul fericit e relatia cu publicul care sufera foarte mult – am citit recent un articol despre numarul de bilete vindute de filmele romanesti in 2011, iar rezultatele sint foarte slabe. Nu ne ramine decit sa facem ceva in privinta asta.

Articol scris de Iosif Prodan | Dum, 18/12/2011 - 02:01
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului iosif