eveniment
Data: 
26 Oct 2018 - 17:00
Loc: 
Libraria Orest Tafrali
stats
Adresa: 
Univ. Al. I. Cuza, corp A

Lansare de carte - „aici nu se moare niciodată, de Nicoleta Dabija

Volumul de poeme „aici nu se moare niciodată” (Editura Vinea, 2018), de Nicoleta Dabija, va fi lansat vineri, 26 octombrie, de la ora 17.00, la Librăria „Orest Tafrali” (Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, corp A, parter). Alături de autoare, vor vorbi despre carte Nicolae Tzone (editor), Ovidiu Lazăr (regizor de teatru) și Șerban Axinte (critic literar). Actrița Luiza Cupceac va citi câteva din poemele autoarei.

Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe. De asemenea, două exemplare din carte vor fi dăruite cu autograf la doi studenți, prin tragere la sorți (studenții prezenți la lansare vor trebui să se treacă pe o listă specială, pusă la dispoziție de librărie).

Nicoleta Dabija s-a născut la 28 noiembrie 1978, în Constanţa. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi în 2002 şi cursurile de master, în Istoria Evreilor şi Ebraistică, şase ani mai târziu, la aceeaşi universitate. Tot în 2008 devine doctor în filosofie, cu teza Metafizică şi confesiune. Publică eseuri, cronici, recenzii, interviuri în mai multe reviste de cultură şi ziare din ţară. Ţine rubrica „Cronica Ideilor” la Viaţa Românească de peste 9 ani.

Este autoarea volumului de eseuri Nopţile lui Cioran (Editura Contemporanul, București, 2011), a cărţii de interviuri O lună în confesional. Convorbiri cu Liviu Antonesei (Editura Eikon, Cluj, 2014; reeditată în 2016) şi a lucrării de filosofie Intimitatea spiritului. Metafizica în timpul confesiunii (Editura Eikon, București, 2015). A tradus în limba română integrala operei poetice a lui Giuseppe Ungaretti, volum apărut la Editura Paralela 45, Pitești, în 2018, cu titlul O viață de om. aici nu se moare niciodată (Editura Vinea, București, 2018) reprezintă debutul în poezie al autoarei.

Articol scris de Comunicat de presa | Mar, 23/10/2018 - 01:04
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului comunicat de presa