- 4401
Iubirea, intre Occident si Orient
Un pusti de 14 ani, crescut in Pakistan, se indragosteste putin de o fata de virsta lui (dar nu si de aceeasi conditie sociala ca el), adorm intr-o noapte in livada parinteasca, apoi, in urma unui conflict violent cu tatal fetei, tipul nostru isi petrece urmatorii 15 ani in inchisoare. Nu se stie exact pentru ce, dar vina nesocotirii cutumei e totusi clara. Asta nu ne impiedica insa sa empatizam cu el si sa speram la o lume mai buna.
In livada, randunicile, al doilea roman scris de Peter Hobbs, publicat anul trecut in original (si tradus tot in 2012 la Polirom de Mihaela Negrila), este un scurt roman confesiv, narat la persoana I, dar cu un adresant ambiguu. Timpul prezent al naratiunii este identificabil in momentul iesirii din inchisoare, cind personajul principal are deja 30 de ani si, readaptindu-se in societate si la tot ceea ce presupune ea, incepe sa-si scrie memoriile din temnita.
Trecind de la trecut (inainte si in timpul detentei) la prezent (post-detentie), aflam ca acest personaj (nenumit) scrie pentru iubita sa (Saba), cea pentru care a fost inchis, dar a carei viata nu o mai stie, nici ale carei sentimente nu le mai poate proba. Saba e de fapt o himera, un moment consumat in trecut – ceea ce constientizam si noi ca cititori – si incepem sa ne intrebam daca nu cumva amintirile acestui indragostit ni se adreseaza noua. La sfirsit, devine clar atit pentru noi cit si pentru „scriitor” ca Saba nu va citi probabil niciodata textele lui si ipoteza se confirma.
Pe parcursul romanului nu se stipuleaza efectiv un anumit moment istoric, dar din anumite detalii (prezenta unor soldati americani in regiune, aparitia unor indigeni fundamentalisti) putem identifica inceputul de secol XXI. Pariul probabil al autorului a fost acela de a da textului sau o nota cit mai universala, (in afara de nemarcarea temporal-istorica) preluind teme (conflictul romantic intre pretenendent si tatal fetei, iubirea imposibila, iubirea eterna etc.) si personaje tipic orientale (fiul risipitor, bunul samaritean), fara sa propuna totusi „personaje” rotunde (in sensul propus de E.M. Forster), care sa se dezvolte si sa schimbe efectiv ceva.
Imaginati-va ca acest tinar, desi acum are 30 de ani, gindeste si are aceleasi principii si dorinte ca la 14 ani, cind a intrat in inchisoare. Dupa ce iese din temnita, el vrea sa-si continue viata pe care o avea inainte de a intra. Ceea ce e imposibil. Practic, personajul lui este „inghetat” in dezvoltarea sa naturala. Este un baiat mare, care iubeste o amintire si care vrea sa-si reintilneasca familia naturala (desi face mici pasi, timizi, in a se adapta noii familii adoptive). Pe alocuri, e un indragostit romantic (adica de secol XIX), transpus cu destula pricepere in timpurile noastre, semanind cu un ins singur, usor alienat; amestecul dintre aceste doua tipuri e, totusi, fara prea mare efect.
In fine, din dorinta autorului de a universaliza, a iesit acest personaj principal (probabil anumit ramas fara nume), cu angoase de occidental modern, prins intr-o lume rurala, cu legi nescrise dar aplicate extrem, intr-o carte care e mai mult o parabola decit un simplu roman, o poveste de dragoste mai degraba europeana decit orientala. Desi poate ca scriitorul asta incearca sa demonstreze: ca iubirea are de confruntat aceleasi limite, oriunde pe pamint. Dar mai bine cititi cartea si va lamuriti singuri cum e cu iubirea, intre occident si orient.
